Zookeper – sau prea multe animale vorbitoare strică

Greu să faci un review la un film atat de slab şi de naiv… Filmele de genul lui Zookeper îţi inspiră milă aproape, iar intenţia de a tăia în carne vie într-o cronică despre el dispare cand te apuci de scris şi încerci să îţi reaminteşti părţi din el. Scenariul este foooarte previzibil, personajele sunt haioase, dar parcă au acceptat rolurile din cauza crizei şi a ratelor pe care le au de plătit la case. Nu există entuziasm, pare un film făcut ca să se faca norma. Avem o intrigă banală de-acum, de genul Cyrano de Bergerac (cu o „ea” în loc de Cyrano), unde dragostea eroului pentru fata plină de fiţe şi defecte este umbrită până la final de dragostea nemărturisită a colegei lui. Şi-uite-aşa ne învârtim într-un cerc avându-l ca centru pe Kevin James şi ca arce de cerc pe rând animalele vorbitoare, fata ce iubeşte în secret, respectiv fata iubită de eroul nostru.

Continuarea aici.