Category: Concerte

Ufff! Nu ştiu efectiv de unde să încep sau dacă să încep prin a spune ceva despre ce am trăit aseară!

Un concert rock izvorât dintr-o operă rock atemporală, asta a fost în Piaţa Costituţiei! O operă rock live ce nu va mai fi egalată, spun eu, în România pentru simplul motiv că aşa ceva nu se (va)mai compune, pentru că trendul este către distruşi de genul Miley Cyrus cu melodii de teapa “Lasă-mă papa la mare!”.

Nu vreau să critic, nu vreau să acuz eventuale persoane neavizate ce au fost sau nu la concert, şi care, din afara fenomenului Pink Floyd/Waters/The Wall sau nu, aruncau cu teorii demne de o cauză mai bună. Vreau doar să scriu un post cu aprecieri la superlativ despre ce mi-a fost dat să văd.

Am văzut şi-am simţit mai mult decât mă aşteptam, am apreciat concertul aşa cum probabil ar fi trebuit să fie indicat pe biletul de intrare să fie apreciat: ca pe o îşiruire de melodii dar şi ca pe un tot unitar ce transmite un mesaj clar prin cuvinte care, la Waters, spun aproape întotdeauna altceva decât la muritorii de rând. Nu ezit să evidenţiez genialitatea acestui om, nu ezit să spun că muzica sa e unică şi aşa va rămâne.

Cunoscând fiecare acord al dublului album The Wall am avut, înainte de concert, teama că, din cauza faptului că din componenţa iniţială a trupei de la momentul compunerii albumului nu mai era pe scenă decât Waters, voi fi nevoit să ascult un soi de adaptare a fiorului albumului din studio. După primele acorduri mi-am dat seama că un perfecţionist precum Waters nu ar avea cum să accepte lângă el decât maeştrii ai instrumentelor ce compun întregul concertului. Chitara a sunat dumnezeieşte aducându-l parcă pe bătrânul Gilmour, prin acordurile sale, printre noi, cei din piaţă. Dublura vocală a lui Waters mi-a smuls un zâmbet atunci când s-a făcut auzită, zâmbet izvorât din imaginea testelor din timpului castingului la care trebuie să-i fi supus Waters pe cei ce voiau să fie dublura aproape fidelă a vocii sale.

Am aşteptat Comfortably Numb, am aşteptat Mother, am aşteptat Another Brick in the Wall sau Hey You. Au venit în altă ordine decât cea de pe album, dar au adus prin această măiastră mixare şi libertate lui Waters să împrospăteze contextul mesajului transmis reuşind, ca dintr-o operă-manifest actuală la momentul lansării albumului, să vină în zilele noastre şi să ne amintească amar că războaie tot există, că ziduri mai vechi sau mai noi încă dăinuie…

Am sesizat aluzii directe de dezaprobare a politicii, religiei, consumerismului, globalizării, toate prin versurile sale susţinute de un mesaj vizual de-a lungul zidului lung de 150 de metri şi înalt de 30 care se ridica sub ochii noştri şi care s-a prăbuşit la final în explozii de sunet şi lumină.

Am avut parte de sunet quadrofonic de o calitate şi o claritate excepţională, am simţit fiecare acord până în ultima celulă a fiinţei noastre, am vibrat printre amintiri şi spre vise, am cântat sau am tăcut înfioraţi la Bring the Boys Back Home.

Am primit un cadou de la viaţă, sunt încântat de faptul că am fost contemporan cu acest fenomen şi că prin prezenţa mea simplă am adăugat consistenţă ZIDULUI.

Mulţumesc, ROGER WATERS!

 

Hai că încerc să recuperez perioada cat n-am mai scris nimic şi fac asta prin evenimente/posturi recapitulative.

Concertul Iron Maiden din Piaţa Constituţiei de pe 24 iulie, este unul dintre ele.

Locaţia aleasa pentru concertul Maiden England a fost una inspirată, în mod normal ar fi destul loc acolo pentru vreo 50.000 de oameni lejer. Asta daca organizatorii (în cazul acesta Raiffeisen şi Ursus) nu-şi bat joc. Pentru că să ai tu la dispoziţie ditamai piaţa unde poţi să umplii dupa bunul plac marginile cu chioşcuri de jetoane valorice respectiv chioşcuri de bere/răcoritoare şi să n-o faci, mi se pare bătaie de joc.

Au fost vreo 20.000-25.000 de oameni la concertul ăla şi nu cred că se poate cineva lăuda că a stat mai puţin de 30 de minute la coada de la jetoane şi alte 30 de minute la coada cealaltă, cea pentru băuturi! Organizarea deci din partea gazdelor evenimentului – praf!

Acum să vedem cum consideră o trupă care vine în România a patra sau a cincea oară să respecte publicul. Iron Maiden – căci lor le e dedicat acest post – au fost impecabili. Cu un setlist de zile mari, cu toate piesele pe care le cântam în adolescenţă prin rockoteci, au fost un vis! Am ascultat iar (şi aş reasculta oricând) live piese precum Can I Play With Madness, 2 Minutes to Midnight, Affraid to Shoot Strangers, The Number of the Beast, Seventh Son of the Seventh Son, Fear of the Dark sau Running Free.

Am cântat şi am ţopăit împreună cu lumea din jur preţ de două ore şi am plecat ştiind că am trăit o seară magică, o seară la care atunci când ascultam Iron Maiden pe casete audio nici măcar nu visam…

Spuneam că trupa a respectat publicul, aşa a fost. La un moment dat s-a aruncat pe scenă dinspre public un steag al Bulgariei (au fost mulţi bulgari şi sârbi la concert). Bruce Dickinson (solistul) l-a luat, s-a uitat la el şi a întrebat mirat: “This is Bulgaria?”. La răspunsul afirmativ al mulţimii şi văzând că nu are la îndemână un steag românesc, a dispărut în culise şi nu a mai apărut decât după ce a gasit un steag românesc…!

Nu ştiu dacă a vrut să arate că a văzut bannerul din faţa hotelului Marriott unde au fost cazaţi sau nu, cert e că omul a ştiut să-şi apropie fanii printr-un gest atât de simplu şi de informal cât zece campanii de PR…

Revenind la organizare, a surprins plăcut faptul că programul metroului a fost prelungit cu jumătate de oră, astfel încât nu au fost probleme de evacuare a locului concertului ca în alte dăţi.

Cam atât despre concertul Iron Maiden, am să revin în recapitularea mea şi cu altele, cu speranţa că am să ajung şi la zi cândva.

Hai, v-am pupat! 😉

Surse foto aici şi aici

Pe data de 12 decembrie 2012 (pe scurt 12.12.12), a avut loc la New York, mai exact la Madison Square Garden, un concert pentru ajutorarea victimelor uraganului Sandy, concert ale cărui încasări au mers spre Robin Hood Relief Fund.

De ce am dorit să atrag atenția asupra acestui eveniment? Pentru că, în afară de artiștii care au participat la concert (Bon Jovi, Eric Clapton, Dave Grohl, Billy Joel, Alicia Keys, Chris Martin, The Rolling Stones, Bruce Springsteen & the E Street Band, Eddie Vedder, Roger Waters, Kanye West, The Who, Paul McCartney), în timpul concertului s-au perindat pe micul ecran o seamă de artiști, actori și vedete adevărate ale lumii civilizate iar în josul imaginii se perindau numerele de telefon locale pentru cei ce doreau sa doneze prin telefon de la ei de-acasă. Un teledon după toate regulile, cu studio plin de vedete care răspundeau la telefoane și tot tacâmul.

Și văd acolo telefoane din Brazilia, Statele Unite, Franța și ale altor țări pe care mi s-a părut normal să le regăsesc pe acea bandă. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că pe banda aia au apărut Polonia, Cehia și… Ucraina. Nu vreau să fac proces de intenție nimănui, nu știu dacă românii s-ar fi bătut să doneze, dar nu vreau să mai aud întrebări de genul “de ce ăia nu au nevoie de viză de State?”. Pentru că, e clar pentru toată lumea că totul e politică, nu? Și dacă e așa, de ce nu ne repliem dracului odată și nu ne trezim să vedem care e licuriciul lumii în care trăim? Ce ar fi fost să fi alocat și noi acolo un număr d-ăla, ar fi stricat acolo la gazeta de perete, la dosarul pentru ridicarea vizelor?! Numa’-ntreb…

Vă las acum cu Roger Waters pe care abia-l aștept la București! 🙂 :

Da, sunt aici, au venit, nu mai e mult până departe:

Hai, v-am pupat! 🙂

Da, pe 28 august 2013, marele Roger Waters, fondatorul trupei mele de suflet, Pink Floyd, va fi la Bucureşti, aşa cum este anunţat pe site-ul său oficial.

Nu ştiu încă prin cine se vor vinde biletele, important este că vine cu siguranţă, site-ul personal are între datele turului şi data/locul unde va cânta pe 28 august: Bucureşti/Piaţa Constituţiei.

Am să aflu detalii referitoare la preţuri şi eventuale schimbări survenite (sper să-l mute pe National Arena) si voi reveni cu update-uri.

Hai, v-am pupat! 🙂

Update 1: “Biletele pentru concertul Roger Waters si super-productia The Wall, ce va avea loc pe 28 august, se vor pune in vanzare online, pe www.MyTicket.ro, incepand cu data de 16 noiembrie, ulterior fiind disponibile si in magazinele de specialitate.” Sursa

Update 2: Bilete la concert se găsesc aici, iar preţurile lor variază între 135 lei la gazon B şi 950 lei la Diamond seats.

Update 3: Ieri, 12.12.2012 mi-au fost livrate biletele comandate pe 3 decembrie.

Hai că am bifat şi concertul ăsta!

Am mers la Lady Gaga după ce prin Decembrie-Ianuarie am văzut un show al ei de la Madison Square Garden pe HBO. Am fost impresionat de vocea ei şi de faptul că tipa pare să ştie muzică adevărată şi mi-am promis că dacă va ajunge şi pe meleaguri mioritice nu voi rata să o văd. Zis şi făcut! Cu Ciupercutza de mână am purces aseară spre locul faptei, care loc al faptei a fost altul decât cel înscris pe bilet: Piaţa Constituţiei în loc de Naţional Arena… 🙁 Am avut de asemenea oaspete pe Tomata, dar ea, ca orice fan care se respectă, a urmărit totul şi cu alţi ochi dar şi din alt unghi, adică de la Golden Circle.

Am ajuns acolo, ne-am căutat locuri care să ne convină, am ascultat trupa de deschidere (Darkness parcă), trupă care nu suna rău, dar care parcă inspira milă pentru faptul că pare că va trăi doar ca trupă de deschidere de concerte Lady Gaga…

Pe la 8:45 a intrat în scenă controversata divă. Atmosfera concertului şi modul în care acesta a fost perceput de mine vor fi evidenţiate mai jos, la liniuţă:

– înainte de concert am putut vedea cel mai mare număr de fete cu nasul mare şi strâmb pe metru pătrat din viaţa mea. De machiajele stridente şi exagerate nu mai spun, iată aici o mostră total nefericită după părerea mea:

– multitudinea de copiliţe minore machiate strident venite împreună cu părinţi mândrii de odraslele lor ar trebui să îi facă fericiţi pe viitorii peşti de pe centură, nu pe numiţii părinţi…

– publicul, în general, a fost format din trei categorii: fanii adevăraţi, oamenii curioşi şi cocalarii târâţi acolo de piţipoancele aferente, dornice să-şi etaleze toaletele extravagante şi sandalele cu tocuri imposibile. Oare fetele alea nu ştiau că un concert are ca efecte secundare dureri ucigătoare de picioare pentru participanţii încălţaţi lejer? Nu vreau să ştiu ce au pătimit mimozele respective…

– şi dacă tot suntem la capitolul public, am văzut, în încercările noastre de a găsi un loc optim, o seamă de vedete la show-ul de aseară: Clejanii, Emilia Popescu, Ştefan Bănică, Virgil Ianţu şi alţi câţiva pe care nu mi-i mai amintesc sau al căror nume îmi scapă

– am asistat la un concert extrem de elaborat, dar care parcă a avut o lipsă de liant între piese, astfel că dacă o piesă reuşea să animeze asistenţa, pauza nepermis de lungă până la următoarea apariţie a divei liniştea atmosfera la loc…

– da, a vomitat (sau cel puţin aşa a justificat o lipsă de pe scenă de vreo câteva minute)! Nu ştiu care a fost cauza, nu ştiu dacă a fost real respectivul vomitat, ştiu că şi-a revenit destul de bine şi că până la final a performat fără vreun alt eveniment similar

– personal nu am fost prins de atmosferă, eu sunt consumator de rock/metal, iar diferenţa de implicare a publicului larg a fost clară. Acest lucru a fost cred observat şi la nivelul vânzărilor de băutură, mult sub cel de la un concert rock, parerea mea

– s-a schimbat des şi rapid, a cântat live într-o alertă totală, lucru de admirat

– a avut o scenografie şi o poveste a show-ului destul de complicată, care m-a cam pierdut pe parcurs…

– muzica de pe fundal, live şi ea, a sunat foarte bine, păcat că oamenii ăia sunt aproape anonimi pentru publicul larg…

– a vorbit destul de mult cu publicul, a încercat şi ceva păreri politice, aici reacţia publicului a fost pe măsură

– a alergat pe scenă, a mimat, ea şi trupa ei de dans, în nenumărate rânduri acte sexuale explicite pe scenă, fapt ce m-a dus cu gândul la Madonna

– am comparat-o, spre deosebire de Andreea (care a văzut cu două zile mai devreme show-ul de la Sofia), tot timpul, cu Madonna. Şi la Madonna am mers din curiozitate ca aici, iată ce deosebiri/asemănări am sesizat: Lady Gaga parcă are vocea mai bună, asta e clar; trupa de dans a Madonnei e peste cea văzută de noi aseară, nota mai mică mi-a rezultat din modul parcă mai puţin studiat de a dansa al trupei de aseară; Lady Gaga, ca şi Madonna, e o promotoare a libertăţii de exprimare, fiecare a fost controversată şi hulită la vremea sa, însă amândouă au meritul de a transmite un mesaj al dezbărării de inhibiţii şi al exprimării absolut libere; tipele din trupa de dans ce o însoţeşte pe Madonna sunt mai mişto; Madonna, la prima vedere, are mai mulţi gay împrejurul său, dar asta e o părere neavizată; Lady Gaga, faţă de Madonna, poate cânta nemaipomenit solo acompaniată doar de un pian, aici fiind ajutată de studiile solide de muzică ce o diferenţiază de Madonna; nu ştiu daca diva de aseară este superioară total la toate capitolele Madonnei sau invers, ştiu că e greu să-ţi asumi rolul de a te ridica sau apropia de nivelul Madonnei şi asta e de lăudat, mai ales că Lady Gaga a şi inovat mult faţă de Madonna la nivel de fashion (dacă ceea ce îmbracă ea poate fin numit fashion…)

– revenind la muzică (totuşi d-aia am mers acolo), am ascultat toate marile ei hituri, hituri cu ajutorul cărora a vândut zeci de milioane de albume şi m-am simţit bine. M-am simţit bine pentru că am avut senzaţia de apartenenţă la o lume bună frecventată în concerte de artiştii hot ai planetei, o lume care nu ştie ce e frustrarea să visezi să-ţi vezi trupele de suflet live, în faţa ta, fără însă a avea toată viaţa această bucurie ce altora le pare atât de normală şi facilă

– la finalul concertului a cerut să i se alăture din public o fetiţă şi un băieţel (am folosit diminutive pentru că, da, la concert au fost copii începând de pe la 7-8 ani cred…). A cântat o maelodie întreagă cu ei alături, a impresionat asistenţa cu acest gest de apropiere şi la sfârşit a “dispărut” sub scenă print-un elevator de soiul celor de care era plină scena şi care au contribuit la efectele spectacolului

– nu ştiu care a fost justificarea mutării concertului în Piaţa Constituţiei, ştiu însă că nu cred că Naţional Arena s-ar fi umplut şi poate acesta a fost un factor important

Cam astea ar fi ideile principale la cald (şi-aşa a ieşit un post lung). Una peste alta am petrecut două ore frumoase în faţa unei artiste care poate mult mai mult, dar care a ales să producă ceea ce se vinde şi ceea ce se cere (deşi are voce şi talent de jazz, sigur nu ar fi ajuns la performanţele pecuniare la care a ajuns altfel decât prin muzica “uşoară” pe care o cântă…).

Hai, v-am pupat! 😉