Am să scriu azi iar, după câteva zile de pauză şi am să scriu despre o bucurie, am să scriu despre un bebe nou-născut.
N-am să scriu nici despre demisia papei sau procesul din fotbal, nici despre verdictul în cazul Voiculescu sau împăcarea Andreei Mantea cu băiatul ăla, nici despre scandalul cărnii de cal sau despre uluirea pe care ne-a oferit-o în direct la CNN un ambasador al României în Anglia care nu ştia să vorbească engleza.
Au fost deci o groază de lucruri despre care aş fi putut scrie şi n-am făcut-o. N-am avut tragere de inimă. M-au dezgustat aceste lucruri care ne umplu sistemul şi care până la urmă sunt nişte prostii.
M-a scos din letargie (şi implicit din pauza de scris) bucuria despre care vorbeam: un bebe s-a născut în gaşcă, un suflet pur şi curat a apărut pe lume. Mi-a părut bine pentru părinţii lui, m-am bucurat pentru bucuria lor. Le va fi poate greu la început, până se obişnuiesc, tuturor părinţilor le e greu, însă le doresc să merite efortul.
Vor începe pentru ei frământări legate de hăinuţe, scutece, biberoane, suzete, lăptic, colici şi toate celelalte, dar va fi în acelaşi timp probabil şi începutul unei frumoase perioade din viaţa lor, perioadă care a început odată cu un prim ţipăt auzit pe 11 februarie 2013, la ora 11:30 fix.
Pentru că un bebe e o bucurie, pentru că ei şi-au dorit foarte mult o astfel de bucurie. Au aşteptat-o cuminţi şi ea a venit cu tot ce implică ea.
Mă bucur pentru prietenii mei pe care, acum îmi dau seama, îi am aproape de vreo 20 de ani: să vă trăiască bebe-ul, copii! 🙂
Hai, v-am pupat!
Sursa foto.