Semidocţi

Am avut “norocul” în această viaţă (şi eu şi mulţi dintre apropiaţii mei) de multe minciuni şi înşelătorii din partea unor oameni în care – credeam noi – puteam să ne punem toată încrederea. Şi după ce m-am lovit de asemenea specimene, am început să fiu din ce în ce mai atent la cei pe care mi-i apropii.

Astfel, în afară de prietenii vechi şi care mi-au fost aproape în clipe grele, în puţină lume am reuşit să mai investesc emoţional de atunci. Puţini dar buni.

Şi aruncând din când în când o privire peste umăr, în trecutul sau în viitorul oamenilor care au crezut că minciuna aruncată fără noimă în obraz e sport olimpic, îmi dau seama că majoritatea lor îşi trăiesc viaţa fără nicio mustrare de conştiinţă, că minciuile din trecut nici nu au existat, că modul în care au afectat acele minciuni viaţa celor din jur e izvorât din plăsmuiri ale minţii acelor oameni.

Am descoperit cum oameni jalnici din punct de vedere moral dau lecţii pe pereţii de Facebook sau aiurea, cum oameni care “au băgat în ele” (schimbând astfel viaţa mea şi a celor din jur care au păţit minciuni similare) sunt propovăitori de cultură, erudiţie sau bună creştere.

Văzând astfel cum aceşti oameni “culţi în cap”, aceşti semidocţi, aceşti farisei ai bunului simţ scriu astăzi sau vorbesc pentru a-şi demonstra superioritatea faţă de muritorii de rând, mie nu poate decât să mi se umfle sufletul de fericire! De ce? Simplu: sunt fericit pentru faptul că eu sau apropiaţii mei nu îi mai avem  în jur. Pentru că astfel de oameni mici, astfel de suflete pentru care cuvintele goale şi sforăitoare sunt un modus vivendi, nu merită mai mult decât un post precum cel de faţă…

Pentru că nu te poţi erija în Dl. sau D-na. Perfecţiune atâta vreme cât toată viaţa ta trecută şi actuală se sprijină pe minciună şi nimicnicie… Există din păcate acest soi de oameni, probabil i-a întâlnit fiecare dintre noi. Lucrul mai grav este că aproape toţi probabil vor trăi considerând că ei sunt curaţi, aşa cum trăiesc “marii afacerişti” care te somează să nu-i întrebi cum au făcut primul milion…

Hai, v-am pupat! 😉

Sursa foto.

Leave a Reply

Proudly powered by WordPress | Theme: Rits Blog by Crimson Themes.