Dacă acum un an scriam aici că nu am înțeles care a fost scopul organizării SIAMB, pot spune că nici anul acesta fratele mai mic al Salonului Auto de la Romaero nu a avut un țel prea bine definit.
E drept, organizarea a for parcă mai bună, tot în Piața Constituției s-a ținut, însă plictisul celor prezenți din partea expozanților precum și sărăcia la nivelul exemplarelor expuse mi-a lăsat și anul acesta un gust amar.
Ca și anul trecut, au strălucit prin absență importatorii mărcilor importante (Porsche, BMW, Mercedes). Am avut și o premieră (am văzut Opel Adam și mi-a plăcut), l-am tot pozat, cred că cea mai reușită fotografie e asta:
Ca și data trecută, atmosfera imprimată târgului de angajații firmelor prezente chiar a fost aiurea. Am prins angajați ce încercau să ne povestească despre mașina din stand și care nu erau în largul lor dacă îi luai mai în amănunt, am fost dezamăgit că Opelul nu a adus noul Corsa, ci a preferat să aducă un model tunat cu 4000 de km la bord în speranța că-l vând din stand… Românisme!
La capitolul surprize plăcute am remarcat standul Volvo care emană aceeași distincție și rafinament chiar dacă mai nou aparțin unor chinezi. Mașina-vedetă a târgului pentru mine a fost un maiestuos Volvo V40 D3, așa arată:
Nu am avut ce remarca la capitolul hostesse, deși am înțeles că a fost mare concurs mare. Totuși, una dintre ele putea fi remarcată, însă la “așa nu”. Era o tipă la vreo 30 de ani, cu față consumată și cu implanturi de silicon mult prea inestetice ca să încânte pe cineva.
La capitolul mașini noi de lux am remarcat un Jaguar care parcă stătea stingher între suratele sale cu tabla subțire:
De rest, așa, pentru final, două-trei mașini care apar la fiecare salon auto de la noi așa cum apare un ziarist batrân la orice pișcotăreală:
A, și era să uit și nu era frumos: un McLaren Mercedes SLR de toată frumusețea a mai ostoit dorul de spectaculos al vizitatorului de rând.
Cam așa a arătat Salonul Auto Moto 2013, dacă aș fi închis ochii anul trecut și i-aș fi deschis anul acesta, iar în timpul acelei clipe aș fi fost transportat în timp, n-aș fi văzut deosebiri…
Hai, v-am pupat! 😉