Prolog la Valentine’s Day

Naşpa sărbătoare asta cu Valentine’s Day!

O zi în care siropul pluteşte în aer, o zi în care pupilele femeilor iau formă de inimioare şi pe care mai mult ca sigur toţi bărbaţii îşi doresc să aibă puterea să o şteargă din calendar.

De la pitzipoance care umplu paginile Hi5 sau Facebook cu vorbe ce aduc aminte de diabet şi până la emisiuni TV unde culorile predominante sunt roz şi roşu, totul are gust leşios.

Totul e marketing, comercianţii de diverse iubesc ziua asta şi au grijă să exagereze la maxim pentru creşterea profitului. Din cauză că totul e exagerat şi supralicitat, un bărbat normal nu are cum şi nu poate trece peste ziua asta.

Nu mă vait, că eu oricum sunt între cei iremediabil pierduţi în momentul în care trebuie să fac un cadou, mi se şterge totul din memorie şi uit orice idee referitoare la cadoul perfect. Nu îmi ajunge că intru în panică la apropierea unor astfel de zile, ele mai trebuie să fie şi ultramarketate pe toate canalele posibile pentru ca să mă simt şi mai aiurea!

Faza e că ziua asta impusă cu sălbăticie mă duce cu gândul la religie. Lasă frate omul să iubească (dacă iubeşte) pentru el şi obiectul iubirii lui! Nu îl obliga să îşi strige iubirea aşa cum face religia cu credincioşii! E ceva de genul: dacă nu mergi la biserică nu crezi în Dumnezeu! C-mon! Hai să fim serioşi! Să merg la biserică pentru a-mi încredinţa spiritul unui popă burtos şi fără pic de har care nu mai ştie ce taxe pe acatiste să pună?! Mai bine lipsă! Prefer ca relaţia cu Dumnezeu să fie una intimă, directă, nepătată de intermediari.

Aşa şi cu Valentine. De ce trebuie să-i declari fetei cât de mult o iubeşti de Valentine, 1 martie şi 8 martie?! Arată-i asta moderat şi constant şi mi se pare mai sincer! De ce trebuie să avem excese în a arăta acest lucru fix la anumite date?! În rest ce sentimente avem? Atât de jos am ajuns încât trebuie să ni se aducă aminte ce, cum şi când să declarăm?!

I hate Valentine’s Day! De-aia, că nu vreau să mi se impună lucruri!