Am fost luni seară și am văzut Kung Fu Panda 2.
Am ratat premiera, credeam că nu mai ajung să-l văd, dar noroc cu ziua liberă de Rusalii și cu sentimentul pe care aceasta ni l-a dat, acela de weekend,că am profitat ca de o atmosferă de duminică seară și am mers.
Sala – plină, și nu numai de copii, chiar n-am mai văzut demult așa o sală plină, mai ales că filmul e la a doua săptămână de vizionare.
La început reclame și trailere cu filme din viitorul apropiat – de când cu redescoperirea tehnologiei 3D tot ce a fost film de desen animat de succes și care nu a avut prima parte în 3D, beneficiază de o a doua parte musai în 3D: Happy Feet, Cars, Lion King (astea îmi vin acum în minte). Adevărul e că e păcat să ai așa o tehnologie care se potrivește atât de bine desenelor animate și să nu faci și ceva bani din ea…
Filmul bun, antrenant, simpatic, vesel, plin de învățături mai mult sau mai puțin subliminale, o pledoarie pentru prietenia între oameni indiferent de rasă (rasă în acest film = specie de animale). Nemaipomenite dialoguri, Gary Oldman, Dustin Hoffman, Angelina Jolie sau Jack Black (vocile personajelor principale) au fost de-acolo și și-au meritat fiecare cent. Pentru că dacă suntem la capitolul eficacitate, cei 16,5 milioane scoși din încasări până la ora la care scriu și mai ales o notă de 8 pe IMDb spun totul!
Scenariul a fost bun, știu că nu mai țin minte mare lucru din prima parte însă de asemenea știu că m-a amuzat și încântat și atunci scenariul și mai ales dialogurile.
Evident că e o luptă între bine și rău, unde binele – reprezentat de grăsanul Po (Jack Black) și de prietenii săi maeștrii KungFu se luptă cu răul – păunul înfumurat și mândru nemaipomenit de inspirat desenat și dotat cu vocea lui Gary Oldman. Și la fel de evident că “binili învinge” 🙂
Departe de mine gândul de a dori să vă povestesc filmul, am vrut doar să-l semnalez ca fiind bun și de văzut (mai ales dacă aveți copii și nu ați ajuns).
Așadar mergeți să-l vedeți, merită așa cum merită o gură de aer proaspăt în îmbâcseala caldarâmului fierbinte dintr-o zi de vară toridă.
Pentru că parcă ieși mai destins de-acolo și până la urmă ăsta e scopului unui film, să ne destindă, iar Kung Fu Panda 2 face asta cu prisosință. Vizionare plăcută și veselă vă doresc! 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YdaMGcOyfjM]
cel mai tare desene