Globurile de aur, politica şi filmele

În noaptea de duminică spre luni a avut loc ceremonia de decernare a Globurilor de Aur. Detalii aici. Marele câştigător a fost filmul lui Ben Affleck, Argo. Am văzut Argo, este un film bine făcut, are o intrigă frumos creionată iar vârful paroxistic al acesteia este atins la final, ce mai, ca la carte (dacă ar exista una).

Am văzut deasemenea şi cum au fost îmbrăcate vedetele pe covorul roşu, Ioana a avut grijă să ni le arate şi să ni le comenteze ca un adevărat critic de modă aici.

Am văzut şi alte pretendente la premiul Oscar pentru cel mai bun film: Lincoln, Flight, Django Unchained.

În fiecare din acestea trei, dacă nu avem parte de actori principali de culoare (Flight, Django Unchained), apoi avem de-a face cu un topic sensibil apropos de lupta oamenilor de culoare în America (Lincoln).

Şi cu toate acestea Argo, care nu are legatură cu subiectul sensibil de mai sus a luat Globul. Ca un mic adept al teoriei conspiraţiei nu pot să nu mă întreb cum un film semi-critic la adresa politicii externe americane precum Argo a câştigat Globul de aur şi la categoria Cel mai bun film cât şi la categoria Cel mai bun regizor în detrimentul unor filme cu o temă mult mai generoasă pentru publicul american precum oricare dintre celelalte trei văzute de mine.

Răspunsul ar fi probabil în ceremonia decernării Oscarurilor unde, cred eu, Argo nu va mai câştiga atâţia lauri ca duminica trecută. Deci i s-a recunoscut valoarea dar nu va reuşi să ia spuma şi la Oscar. Părerea mea. Pentru că politicul de multe ori a părut că îşi face simţită prezenţa şi de aceea o naţiune sensibilă precum naţiunea americană ce tocmai şi-a reales preşedintele de culoare nu are cum să nu premieze prin Academia de la Hollywood un film cu oameni de culoare între personajele principale.

Tocmai de aceea eu mă opresc la Django Unchained. Mi-a plăcut aproape la fel de mult ca şi Inglorious Basterds, nu e mai bun şi nici egal cu acela, însă originalitatea a la Tarantino te face în timpul vizionării sale să-ţi doreşti să nu se termine prea repede. Am citit cronici pro şi contra lui Django, am văzut undeva critici care nu-şi aminteau ca Jamie Foxx să fi făcut roluri memorabile în trecut (oamenii ăia nu au văzut Ray sau Law Abiding Citizen), eu personal nu pot decât să spun că Tarantino a avut ochi bun şi că distribuirea lui în acest film este mai mult decât nimerită.

Abia aştept festivitatea de decernare a Oscarurilor de pe 24 februarie, am preferaţi ca orice om, unii au fost dezvăluiţi aici, alţii probabil vor apărea după vizionarea celorlalţi nominalizaţi.

Până atunci… v-am pupat! 🙂