Come back

Gata dragii moşului, nu ştiu voi, da’ eu m-am săturat să mai tac şi să nu mai vin cu nimic pe aici.

De aceea, după o recapitulare succintă a sărbătorilor şi a zilelor ce le-au urmat, am să încerc să vin la zi cu evenimentele, astfel încât voi, prietenii mei cititori să vă liniştiţi şi să ştiţi ce mai fac.

Aşadar, ultima scriere a avut loc aici pe 17 decembrie. De atunci am trecut cu bine peste un sfârşit de lume, peste un Crăciun plin de păpică bună de la mama Ciupercutzei şi de la maică-mea (da, între Crăciun si 30 decembrie am parcurs traseul Bucureşti – Brăila – Bucureşti – Piteşti – Bucureşti), peste un revelion surprinzător de fain în compania unor prieteni dragi, de un început de an cuminte şi liniştit şi nu în cele din urmă de moartea lui Sergiu Nicolaescu…

Crăciunul la Brăila. Am mai fost o singură dată acolo, de un Paşte. Oraşul ar fi încântător dacă n-ar fi dezolant ca să zic aşa. Practic Brăila e umbra oraşului frumos şi independent de provincie din perioada interbelică. Astăzi nu mai merge nimic acolo, tot ce a mers bine vreodată a fost distrus sau furat. Nu sunt joburi, nu sunt bani, e plin de cocalari şi cămătari care fac legea şi umplu cele câteva localuri mai cu ştaif. Mergi pe străzile lui altădată pline de oameni înstăriţi şi plini de iniţiativă şi de viitor şi nu-ţi vine a crede că oricine ajunge aici primar nu are o minimă milă să încerce să salveze oraşul ăsta. Tot tineretul e plecat dacă nu la muncă prin Italia, Spania sau Irlanda, atunci la Bucureşti. Puţinele slujbe mai acătării sunt în Galaţiul ce se află la doar 40 de kilometri. Din Insula Mare se fură, din bruma de bani alocaţi oraşului se fură. Am avut impresia că nu în multă vreme vom vorbi despre acest oraş ca despre unul din multele sate-fantomă din România, sate de unde toţi locuitorii mai în putere sunt plecaţi la muncă “afară”. În timp ce mă întorceam la Bucureşti mi-am dat seama că de fapt Brăila este o Românie la scară mai mică, am înţeles că la nivel macro nimeni nu face nimic pentru ţara asta şi că dacă în Bucureşti şi în câteva oraşe mai mari lucrurile se mai întâmplă din diverse motive, apoi în provincie acestea tind să meargă spre dezastru.

După Crăciun nici n-am ajuns bine în Bucureşti că am şi plecat spre Piteşti. Ne-am văzut cu prieteni dragi, am trecut pe la Barock unde dacă vrei să-ţi vezi amicii şi nu ai mai vorbit demult cu ei te poţi duce liniştit, că sigur te întâlneşti cu unul-doi. De, oraş mic, mese puţine! 🙂 Piteştiul a rămas cum îl ştiam. Oraş de provincie salvat de uzinele Renault de la faliment. Se vede o clasă medie timidă, parcă lumea e mai mult pe-afară, parcă restaurantele sunt mai pline şi oamenii mai veseli. Nu e Las Vegas, dar, deşi nu are nici pe departe potenţialul Brăilei, e ţinut pe linia de plutire de uzină.

Din Piteşti am revenit pe 30, am avut o zi de 31 sărbătorită prin muncă până pe la prânz, apoi au început pregătirile de revelion.

Aşa cum am precizat mai devreme, revelionul a fost fain, l-am sărbătorit în Bucureşti, la Embassy-ul din Centrul Vechi. Au fost făcute sute de poze, niciuna de arătat în mediul public 😛

De la revelion şi până azi încerc să-mi reintru în formă şi în chef pentru că nu ştiu voi, dar eu tare greu reuşesc să mă pornesc zilele-astea.

Am multe de spus pe-aici, nimic de zis, chef şi timp să fie că subiecte ar fi…

Hai, v-am pupat şi vă aştept şi mâine! 😉