Gigi Becali e un intelectual!

Având azi de muncă mai mult indoor, am lăsat să curgă în surdină unul din canalele de ştiri.

Am aflat astfel că Gigi Becali a avut înfăţişare ca Curtea Suprema de Casaţie şi Justiţie în dosarul “Valiza”. Nimic nou aţi spune, însă nu ăsta e miezul acestei ştiri! Miezul este următorul: Dl. Becali, la ieşirea din sala de judecată, văzându-se înconjurat de jurnalişti, a început să abereze, as usual, pe diferite teme.

Cea mai aiuritoare se referea punctual la o prevedere din cadrul unei legi europene conform căreia el nu era vinovat că a plătit respectivii jucători motivându-i astfel încât ăia să joace bine ca să câştige el nu-ştiu-ce.

Şi spune Dl. Becali, citez: “eu, ca un intelectual ce sunt, am citit legea europeană atunci când mă pregăteam să devin membru în comisia juridică a parlamentului european unde am şi fost admis ca membru şi am aflat domnule procuror, că e interzis domnule procuror, să plăteşti pe cineva sa facă non-combat domnule procuror, nu să joace mai bine domnule procuror, adică să facă tocmai ceea ce a fost angajat să facă, domnule procuror!”.

Citatul e aproximativ, însă cele 5 cuvinte subliniate de mine mai sus m-au aiurit pe toată ziua, de aceea le repet: “ca un intelectual ce sunt“. Menţionez deasemenea că în fotografia de mai sus sunt înfăţişaţi doi intelectuali de frunte ai acestei ţări, Gigi şi Gică, probabil în sesiune. 🙂

“…unde eşti tu Ţepeş, Doamne?!…”

Sursa foto.

Leave a Reply

©2025 | Copyright by dorinu.ro