Mai sunt două zile până la 9 decembrie, ziua alegerilor parlamentare.
Cum campania electorală televizată e o ciorbă puturoasă din care nu ai cum să distingi care e calea de urmat, am zis să adopt calea inginerească, adică să studiez temeinic ce opţiuni am.
De aceea am apelat la site-ul http://hartapoliticii.ro, un site unde dacă introduci numele străzii/oraşului poţi afla care sunt politicienii care se bat pe votul tău in circumscripţia ta.
Şi ce-am aflat?
Că strada mea aparţine colegiului uninominal D10 pentru Camera Deputaţilor şi S5 pentru Senat.
Acestea fiind aflate, iată numele candidaţilor din care trebuie să-l aleg pe cel mai cu stea în frunte:
La Camera Deputaţilor am de ales între: Biro Ana Maria (UDMR), Doru Prioteasa (PP_DD), Florin Alexe (PNL – USL), Marilena Lăcătuş (PNŢCD – ARD), Militaru Irina (PER) şi Ruxandra Georgeta Lungu (PRM).
Am aflat deasemenea că pentru Senat am de ales între următorii: Cristian Rădulescu (PD-L – ARD), Daniel Barbu (PNL – USL), Ion Olteanu (PRM), Karoly Dane (UDMR), Mihaela Florescu (PP_DD), Vucicu Iosif-Eugen (PER).
Evident că aceste nu-mi spun nimic, evident că sunt convins ca cine trebuie “să se aleagă” se va alege, dar intre timp eu nu ştiu încotro s-o apuc şi întreb iar: EU CU CINE VOTEZ?!
Hai, să votaţi cu cine credeţi voi că merită! 😉
Sursa foto.
Acest mesaj devine dificil de promovat în condiţiile în care Angela Merkel este principalul susţinător al austerităţii în cadrul Uniunii Europene, dar mass-media din Germania îşi va executa ordinele indiferent de circumstanţe. Există o explicaţie la fel de probabilă pentru conflictul germano-american. Astăzi, există două viziuni incompatibile asupra viitorului spaţiului european. Viziunea germană presupune centralizare, austeritate, etapa finală fiind crearea şi conservarea în formă perpetuă a situaţiei în care beneficiile existenţei spaţiului comunitar sunt repartizate vădit neuniform. Există şi o altă viziune care presupune că în Europa ar trebui să existe mai multe sfere de influenţă şi nu doar cea germană, iar Germania ar trebui să plătească o mare parte din costurile aferente crizei europene. Toate conflictele politice din interiorul Uniunii Europene nu sunt decât reflecţii ale acestui grandios conflict geopolitic. Fiecare elită naţională din cadrul UE va trebui să aleagă între susţinerea „proiectului german” sau al unei viziuni alternative, susţinute mai mult sau mai puţin tacit de Washington care nu este deloc interesat de crearea unui stat federativ european sub controlul exclusiv al Germaniei.