Zilele-astea s-a făcut mare vâlvă și multe emisiuni de știri au început cu acest Breaking News: Aleksei Navalny a murit într-o închisoare din Siberia.
Despre ce este de fapt vorba, pe scurt? Afirmat în viața politică drept unul dintre cei mai de temut opozanți pentru Putin, Navalny era, înainte să intre în conflict cu stăpânirea de la Kremlin, una dintre cele mai vocale prezențe ale opoziției de la Moscova.
Trecut prin diverse procese (politice sau nu), acesta ajunge în Germania după ce, în timpul unei curse aeriene interne începe să se simtă foarte rău. Este transferat la un spital din Germania unde se descoperă că ar fi fost otrăvit cu Noviciok. Buuuun! Până aici e o rețetă clasică rusească: te-a supărat un oponent? Ori îl omori, ori îi sugerezi prim mijloace ferme că ar trebui să se liniștească. Mai mult. În acest caz, lui Navalny i s-a acordat șansa de a fi transportat în afara Rusiei, lui și soției sale, Iulia.
Aici apare dilema care m-a făcut să scriu acest articol și care nu-mi dă pace: DE CE SĂ TE ÎNTORCI ÎN RUSIA?! Pentru că, indiferent de ce mi-ar spune oricine, Navalny nu a părut un om naiv. Nu pot să cred că se aștepta ca în capitala rusă să fie primit cu flori, ori că drepturile omului vor mai funcționa odată ce el va pune piciorul pe pământ rusesc! Pur și simplu nu pot să înțeleg de ce un om ca el, care era practic avertizat de ce s-ar putea întâmpla cu el, crede că dintr-o dată s-a instaurat democrația la Kremlin! Ce să faci în Rusia?! Cine în acest Univers a sperat vreodată că soarta lui va fi alta decât cea care, din păcate, a fost până la final?! Cu alte cuvinte: cine a crezut, măcar și un moment, că Navalny nu va fi omorât?!
Mai mult, oare el nu ar fi putut face muuult mai multe pentru rezistența rusă din țară prin acțiuni bine organizate din Occident? Nu știu, Europa Liberă încă există, organizații puternice (precum Parlamentul European, în plenul căruia a vorbit soția lui după moartea lui, pe 28 februarie), ca să nu mai enumăr alte organizații occidentale active și destul de eficiente, oricum muuult mai eficiente decât cei 300 de ruși ieșiți în stradă la aflarea veștii morții sale…
Cineva mi-a sugerat că Navalny ar putea suferi de sindromul Mesia, o stare de spirit neasociată cu una medicală, clinică, dar care induce celui care o manifestă credința că poate deveni salvatorul neamului său. Acest delir mistico-religios e singura explicație pe care am putut-o atribui acestei situații numite „cazul Navalny”, în sensul că nu cred că o minte clară, obiectivă, rece, ar mai considera că ar mai avea vreo șansă sau vreun viitor, odată întoarsă în țara lui Volodea, după ce a plecat (cu noroc, deși pe moarte) cu viața atârnând de un fir de ață și de performanțele medicinii occidentale…
Voi ce credeți, mai avea ce căuta înapoi?
Hai, v-am pupat!