E vară…

…pe casa scării miroase a vinete coapte. Din bucătării se aud zgomote de lemn pe lemn de la vinetele tocate cu acel cuţit special ce le transformă în delicioasa salată.

Afară e cald de săptămâni bune. Nimeni nu mai ştie ce vrea, nimeni nu ştie cu cine votează, toată lumea e nervoasă pe politicieni, neştiind cu cine (dacă) va vota.

Avem atâtea tinichele de coadă noi, ca naţie, ca parcă suntem blestemaţi. Nu ne mai bucurăm de vinetele coapte, nu ne mai bucurăm de piersicile care au dat în pârg, nu ne mai bucurăm de pepenii care umplu pieţele.

Mergem cu capetele plecate în sus şi în jos “în treaba noastră” uitând să ne trăim vieţile proprii şi trăind, prin creşterile de audienţă ale televiziunilor de ştiri care au atins cote nemaiauzite, vieţile altora, ale politicienilor.

Nu ne mai pasă de olimpiadă, nu mai suntem impresionaţi că Larisa, preţioasa noastră campioana europeană la gimnastică are probleme cu călcâiul şi nu ne mai poate ajuta în cucerirea unor medalii de aur care să facă să se audă imnul României în toată lumea.

Nu ne mai îngrijorează că nu am mai râs cu poftă demult, nu mai ştim dacă ar trebui sau nu să vorbim cu prietenul X sau Y de teamă că discuţia va aluneca – iar – spre nenorocita asta de politică!

E vară şi nu mai vrem nimic. Totul pare blocat, un miros de pucioasă răzbate din transmisiunile în direct de la mitingurile electorale. Spui ca nu vrei să faci politică, dar nici asta nu-ţi este permis! Dacă nu te duci la referendum faci jocurile unora, dacă te duci, faci pe ale altora!

Am ajuns după douăzeci de ani să contorizez faptele penale ale celor ce sunt pe listele electorale pentru a şti pe cine să aleg. Pentru că penali sunt toţi, ar trebui să-i aleg pe cei mai puţin penali! De ce?! Ce am făcut să merităm o astfel de viaţă, o astfel de vară, o astfel de clasă politică?!

Şi totuşi începând cu sfânta zi de azi mai am o şansă: începe Olimpiada de la Londra! Iubiţii mei, dragii mei, de azi încolo, pentru cel puţin o lună, televizorul meu va prinde numai posturile ce vor transmite de acolo şi-atât! Nu mai vreau altceva, mă credeţi? Veţi spune că sunt laş, că uite-aşa se duce ţara de râpă! Îmi asum şi tâmpenia asta! Dacă ţara asta se poate duce mai rău de râpă decât este în acest moment, îmi asum rolul de catalizator.

Hai, v-am pupat! 🙁