Citesc ieri pe blogul Laurei Frunză, traducătoare, că a pierdut un proces cu editura RAO. La rugămintea mea şi a celor ce au fost intrigaţi de nedreptatea care i s-a întâmplat, Laura publică astăzi aici detalii referitoare la problemele pe care le-a avut cu RAO şi la procesul ce-a urmat.
Înţeleg că a fost vorba de o eroare de procedură şi că mulţi s-au grăbit s-o condamne tot pe ea pentru că ba (cred ei) ea nu avea contract cu RAO (avea!), ba că dacă acele contracte existau ea nu le citise (o făcuse, ştia la ce se bagă), ba că după ce a văzut că se întârzie plăţi de ce a mai luat alte lucrări şi aşa mai departe.
Problema de fond este una comună pieţei de traduceri din România: odată cu venirea crizei, bugetele de traduceri s-au micşorat simţitor la clienţii tradiţionali de pe această piaţă, de aceea orice prestator de astfel de servicii care în momentul înrăutăţirii condţiilor avea clienţi mari sau medii a supravieţuit doar pentru că a încercat să nu îi piardă.
Clienţi noi au venit mai greu, deci trebuiau “cultivaţi” cei vechi, tradiţionali. Acesta a fost poate motivul pentru care Laura a continuat să lucreze cu RAO, dragi băgători de seamă şi aruncători cu piatra! Ea a considerat că acea colaborare este de păstrat şi a admis că trebuie să facă anumite concesii.
RAO nu numai că a înţeles (sau ştia) asta, dar a şi profitat în cel mai suburban mod cu putinţă de acest lucru. Una din justificările lor a fost aceea că piaţa de carte are de suferit în ultima vreme. În afară de faptul că asta nu este treaba traducătorului ci a departamentului care atunci când cumpără drepturile de autor ale unei cărţi ar trebui să desfăşoare un studiu care să-i indice dacă acea carte se va vinde sau nu, sub nicio formă o justificare de acest gen nu poate sta în picioare.
Povestea este similară cu ceea ce a păţit Zăineasca în urmă cu numai o săptămână, când cei de la InfoTravel Romania au furat o idee de promovare de la ea şi apoi s-au disculpat în cel mai jalnic mod posibil. Atunci aproape toată blogosfera a sărit în aer, s-au scris posturi în care se îndemna lumea să nu mai meargă cu ei în vacanţă.
Nu ştiu, sincer, ce sfat pot da în cazul Laurei, pot însă să vă rog pe toţi cei ce citiţi aceste rânduri să trageţi fiecare în felul vostru un semnal de alarmă pentru mediatizarea acestui caz, pentru că am senzaţia că cei ce furnizează servicii sunt mai nou trataţi ca a cincea roată la căruţa unor neaveniţi pentru care principialitatea şi bunul simţ sunt cuvinte deşarte!
Vă pup şi vă mai aştept! 🙂
Multumesc, ai scris foarte frumos! Intr-adevar, se pare ca hotia e la ea acasa in tara asta si stau si ma intreb daca lucrurile vor continua asa sau o sa iesim si noi la suprafata la un moment dat.
Cu placere! Sper sa se iasa odata si-odata la un liman (sau oi fi eu optimist?).
Cred ca esti optimist, dar nu strica 🙂
Interesanta situatie. Am mai auzit de astfel de inselatorii. Mai rau este ca firmele cu nume greu castiga detasat in instanta doar ca au un nume si mult, mult potential financiar.