Blackberry, telefonul care mi-a scos peri albi

Sunt fericitul proprietar al unui Blackberry 8900 Curve de prin 2009. La până în doi ani, cât încă mai era în garanție, după o perioadă în care începuse să aibă sincope, a cedat de tot.

Fiind în garanție am mers cu el la Vodafone (prin ei l-am luat) pentru a-mi fi reparat. Și am fost odată. Degeaba! Și am fost de două ori. Degeaba! Și am fost de trei ori. Tot degeaba! Am cedat nervos și eu și ei și mi l-au înlocuit cu altul nou.

Toate bune și frumoase, numai că cel nou nu mai avea garanție decât restul de timp cât mai rămăsese până la expirarea celor doi ani din garanția primului (n-am înțeles de ce niciodată, dar fie!).

A trecut de atunci fix un an și jumătate, ce să vezi: da, ați ghicit, Blackberry-ul meu a luat-o razna iar. Da, cel nou. Și ăsta face mai urât ca celălalt. La jumătatea zilei, cam pe la prânzu’ ăl mare, în timp ce vorbesc, aud in cască sau cum se spune la chestia aia prin care auzi, un bâzâit cam la fel ca cel care se aude la radio când e un mobil în preajma lui. Eu atunci îmi notez repede numărul interlocutorului, îl anunț că s-ar putea întrerupe convorbirea și după ce minunea se întâmplă îl sun pe om înapoi de pe Orange!

M-am tot chinuit de vreo săptămână și ceva să ajung cu el la service și nu îmi fac timp deloc. Știu că nu mai e în garanție, dar măcar să văd ce (dacă se poate face ceva).

Și, dragii mei, ajung marți la service-ul mirobolant al și mai mirobolantei firme care se ocupă cu repararea telefoanelor Blackberry în România! Măi oameni buni, mutu’ a înțărcat iapa aci, la doi pași. Atât de “la dracu-n praznic” e marele service: nici mai aproape nici mai departe decât pe Bd. Timișoara 92. Pentru neinițiații ca mine, aceasta adresă ține mai mult de Pitești decât de București!

Ajung eu acolo cu un taxi pe care dau 25 de lei, ăla fuge de parcă m-ar fi lăsat la poarta iadului și eu, dezorientat, sun la recepția service-ului să mă îndrume domnița de acolo. Dialogul ce urmează s-a întâmplat aievea, vă jur:

Ea: Sunteți la poartă?

Eu: Da! (dooh!)

Ea: De la poartă, dacă vă uitați în depărtare în curtea cu depozitele vedeți o clădire cu acoperiș roșu? Pe dreapta!

Eu: Nu, doar una cu acoperiș albastru, pe stânga!

Ea: A, înseamnă că n-ați intrat în curte!

Eu: Am spus, sunt la poartă!

Ea: Intrați în curte, mergeți drept și o să vedeți clădirea. Acolo suntem. Dacă tot nu o vedeți, mai sunați-mă!

Am intrat, am mers, am trecut de un portar care m-a asigurat că haitele de câini de prin curte sunt active doar noaptea (!!!) și am văzut clădirea: era la vreun kilometru și ceva distanță (până am ajuns acolo am dat două mailuri și două telefoane!)

Acolo… Acolo mă ia în primire o domniță tare drăguță (cum dracu’ or ajunge oamenii ăștia la serviciu dimineața pe zapezi de 3 metri și nu numai?!), căreia îi spun în amănunt povestea mea.

Începe să-mi scaneze telefonul cu un cititor de coduri de bare ca să-i facă fișă și îmi promite (era 15:45) că, dacă defecțiunea e remediabilă, până la 16:30 mi-l face, că a vorbit cu colegu’ pe mess. Asta e, 45 de minute nu-s o viață de om, nu mai voiam să mă văd reîntors la Cuca Măcăii.

Numai că la firma vieții, în timp ce introducea fata datele mele în calculator pentru fișa de service pică netu’! În secolul 21, la o firmă care pe net se bazează pentru a funcționa și deci nu are ca provider (cred eu) pe Jenică de la scara 4!

Trece vremea, se face 16:15, fata era verde de furie că fusese la distanță de un enter de finalizarea comenzii, netul nu vine. Ia telefonul, pleacă spre service, măcar să-i facă o diagnoză primară ca să știm despre ce vorbim.

Vine cu răspunsul: telefonul de pa, adică nu se repară prin resoftare! Aceste telefoane, când se defectează au 3 șanse de recuperare: resoftarea, înlocuirea gratuită dacă e în garanție și înlocuirea contra cost dacă nu e în garanție. Ar mai fi a patra șansă: să ai telefonul asigurat.

Acum, cum eu ieșisem din garanție deși el era la mine de mai puțin de doi ani aveam o singură șansă: să îl plătesc ca nou (decât vreo 9 milioane). Adică să dau pe el cu 2 milioane mai puțin decât am dat pe iPhone 4 sau cu 2 milioane mai mult decât am dat pe el în 2009!

Plec cu coada între picioare, telefonul închis, pe el o agendă de contacte în număr de fix 741. Aveam backup la ea, dar pe desktopul de acasa, iar acel backup, ma gândesc, e de folos doar în cazul în care ai tot un Blackberry…

Printr-o minune mă pescuiește un taxi (vă dați seama că nimeni nu venea acolo la comandă, cel mai apropiat loc populat cât de cât era intersecția cu Valea Cascadelor, care era la 10 minute de mers cu mașina…), merg în treaba mea și la sfârșitul zilei ajung în centru la un magazin Vodafone. Îmi rămăsese întipărită în minte ideea cu asigurarea, dar nu aveam cum să o verific decât la un astfel de centru.

Long story short aflu că am asigurare Premium! Am făcut-o, mi-a amintit Ciupercutza mai apoi, la sfatul băiatului de la Vodafone care mi-a spus anul trecut că dacă nu voi avea pe viitor una voi plăti pe telefon cât nu face. Ce înseamnă asta? Că mâine (adică azi) va trebui să ajung iar în îndepărtata Timișoara 92 pentru a lua o fișă de constatare din care să reiasă motivele pentru care telefonul trebuie schimbat. Deja mi-am făcut traseul și sper ca mâine (adică azi) să fie mai ușoară epopeea mea.

I love Romania, I love Blackberry! Să nu vă prind că vă mai doriți așa ceva, luați-vă iPhone sau Samsung nu-știu-cât, dar nu Blackberry! Pentru mine, după ziua de marți, Blackberry este noul Nokia în materie de latest fail, așa că stați departe, nu se mai face bine!

Hai, v-am pupat! 🙂