Să vezi un sequel de film din 1998 și efectiv să nu realizezi aproape deloc amarul de timp trecut între cele două filme ale lui Tim Burton, asta este chiar o performanță!
Am văzut, la invitația Vertical Entertainment, noua producție Warner Bros. Este un film care îți dă senzația că cineva nu s-a luat în serios, dar că a făcut o treabă excelentă.
Este un film de groază care nu te sperie, dar care te destinde și te distrează. Cu un buget relativ mic, de 15 milioane dolari, făcând în primul weekend 73 milioane, filmul mi-a dat impresia unui balon de oxigen pentru cinefilii intoxicați de politically corectness-ul din ultimul timp.
Este funny, este bine jucat, s-a ținut cont de primul film apropos de detalii, fapte și întâmplări și s-a adus totul în prezent într-o manieră foarte fresh.
Actori precum nebunul de Michael Keaton (nominalizat la Oscar pentru Birdman), ingenua Winona Rider (nominalizată de două ori, pentru Little Women și The Age of Innocence), sau Monica Bellucci (actrița care a ales să stea departe de chirurgia estetică și care excelează prin grație în orice rol), dau valoare și greutate filmului pentru care scenariștii și regizorul nu fac economie de fantezie, umor dar și grijă în a-l sincroniza cu predecesorul.
Este continuarea unui film iconic, ce a consacrat un actor aflat atunci la început de carieră și l-a confirmat în plină maturitate artistică.
Recomandare: înainte de a merge să-l vedeți în cinematografe (unde vă va sta la dispoziție din 6 septembrie 2024), vedeți primul film, pe cel din 1998, pe MAX, (fostul HBOMax)! Vă va introduce în poveste mai eficient și vă va plăcea la fel de mult!
Hai, v-am pupat!