Roger Waters – The Wall la Bucuresti

Ufff! Nu ştiu efectiv de unde să încep sau dacă să încep prin a spune ceva despre ce am trăit aseară!

Un concert rock izvorât dintr-o operă rock atemporală, asta a fost în Piaţa Costituţiei! O operă rock live ce nu va mai fi egalată, spun eu, în România pentru simplul motiv că aşa ceva nu se (va)mai compune, pentru că trendul este către distruşi de genul Miley Cyrus cu melodii de teapa “Lasă-mă papa la mare!”.

Nu vreau să critic, nu vreau să acuz eventuale persoane neavizate ce au fost sau nu la concert, şi care, din afara fenomenului Pink Floyd/Waters/The Wall sau nu, aruncau cu teorii demne de o cauză mai bună. Vreau doar să scriu un post cu aprecieri la superlativ despre ce mi-a fost dat să văd.

Am văzut şi-am simţit mai mult decât mă aşteptam, am apreciat concertul aşa cum probabil ar fi trebuit să fie indicat pe biletul de intrare să fie apreciat: ca pe o îşiruire de melodii dar şi ca pe un tot unitar ce transmite un mesaj clar prin cuvinte care, la Waters, spun aproape întotdeauna altceva decât la muritorii de rând. Nu ezit să evidenţiez genialitatea acestui om, nu ezit să spun că muzica sa e unică şi aşa va rămâne.

Cunoscând fiecare acord al dublului album The Wall am avut, înainte de concert, teama că, din cauza faptului că din componenţa iniţială a trupei de la momentul compunerii albumului nu mai era pe scenă decât Waters, voi fi nevoit să ascult un soi de adaptare a fiorului albumului din studio. După primele acorduri mi-am dat seama că un perfecţionist precum Waters nu ar avea cum să accepte lângă el decât maeştrii ai instrumentelor ce compun întregul concertului. Chitara a sunat dumnezeieşte aducându-l parcă pe bătrânul Gilmour, prin acordurile sale, printre noi, cei din piaţă. Dublura vocală a lui Waters mi-a smuls un zâmbet atunci când s-a făcut auzită, zâmbet izvorât din imaginea testelor din timpului castingului la care trebuie să-i fi supus Waters pe cei ce voiau să fie dublura aproape fidelă a vocii sale.

Am aşteptat Comfortably Numb, am aşteptat Mother, am aşteptat Another Brick in the Wall sau Hey You. Au venit în altă ordine decât cea de pe album, dar au adus prin această măiastră mixare şi libertate lui Waters să împrospăteze contextul mesajului transmis reuşind, ca dintr-o operă-manifest actuală la momentul lansării albumului, să vină în zilele noastre şi să ne amintească amar că războaie tot există, că ziduri mai vechi sau mai noi încă dăinuie…

Am sesizat aluzii directe de dezaprobare a politicii, religiei, consumerismului, globalizării, toate prin versurile sale susţinute de un mesaj vizual de-a lungul zidului lung de 150 de metri şi înalt de 30 care se ridica sub ochii noştri şi care s-a prăbuşit la final în explozii de sunet şi lumină.

Am avut parte de sunet quadrofonic de o calitate şi o claritate excepţională, am simţit fiecare acord până în ultima celulă a fiinţei noastre, am vibrat printre amintiri şi spre vise, am cântat sau am tăcut înfioraţi la Bring the Boys Back Home.

Am primit un cadou de la viaţă, sunt încântat de faptul că am fost contemporan cu acest fenomen şi că prin prezenţa mea simplă am adăugat consistenţă ZIDULUI.

Mulţumesc, ROGER WATERS!

 

1 thought on “Roger Waters – The Wall la Bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *