Eram azi dimineaţă în faţa paginii albe, gata să mă apuc să-mi scriu postul zilnic.
Arunc eu un ochi înainte peste wall-ul de pe Facebook, cum fac mai mereu la prima cafea şi dau peste o chestie care mi-a atras atenţia.
O prietenă care acum locuieşte în State postase un videoclip montat din mai multe poze cu un fundal sonor de poveste: o manea.
Era d-aia gravă cu fata mea şi tot tacâmul!
Ca primă reacţie am vrut să îi scriu un comment puţin mai răutăcios, dar în fond dacă pe ea o defineşte muzica aia, de ce să-i stric fetei zenul?
Şi totuşi… un gând mi-a străbătut neuronul: românaşii când pleacă pe undeva iau cu ei cam tot din ţară, nu uită nimic, sunt oameni atenţi.
Cum să locuieşti frate în New York, să ai o slujbă decentă, o familie frumoasă şi toate cele şi să asculţi/iubeşti maneaua?!
Chiar toate sacrificiile pe care le faci pentru a te adapta unei societăţi superconcurenţiale precum societatea americană nu te învaţă că valoarea adevărată nu e cea gângurită nătâng de alde Guţă sau Salam?!
Chiar e nevoie să-i spurcăm şi pe alţii cu astfel de subcultură?!
Îmi veţi spune că gusturile nu se discută… Eu vă voi răspunde: dacă America s-ar fi construit pe astfel de “gusturi”, acum ar fi fost la nivelul Coreei de Nord! Şi vă voi mai răspunde că visul american nu s-a construit pe dorinţa de a-ţi cânta hoţia, nemunca sau banii câştigaţi uşor spre ciuda duşmanilor!
Nu am pretenţia să susţin că acolo se cântă/ascultă numai Verdi în jurul cauciucurilor aprinse pentru a încălzi minoritarii din Bronx, dar tipul ăsta de muzică (greu m-am hotărât s-o numesc aşa), mi se pare atât de degradant pentru spirit, încât nu am putut să-mi stăpânesc pornirea de a scrie aşa un post acid…
Dar ce mai Dorine tu crezi ca la New York, Londra, Paris sau Toronto emigreaza numai intelectuali rasati? Romanii dragule au prostul obicei de a “romaniza” tot ce ating. Prim exemplu: romaniazarea Uniunii Europene. Crezi ca daca au salariu in dolari sau euro nu se mai opresc sa scuipe seminte?
🙂
Tin minte cand eram in Romania, cam la o saptamana inainte de plecarea din tara, am ajuns langa un chiosc din care se revarsa monstruozitate acustica chelelaitoare si usor lugubra, ceva cu viata grea din puscarie si gecile de piele furate….Tin minte si sentimentul puternic de revolta de atunci, si faptul ca am hotarat ca respectiva lalaiala e un motiv serios de emigrare …Acum amintirea respectiva ma amuza….
Nu ascult manele. NU pot, mi se strapezesc dintii si ma enervez in loc sa ma bucur ca” mor dusmanii” ma apuca durea de cap, dar muzica Americana e la fel de diversa ca si cea din Romania( noteaza, nu am spus romaneasca). In foarte multe clipuri de la mtv, vezi un individ in masina,ranjind cu dintii de aur si fluturand un teanc de bani fericit ca “s-a ajuns”. Culmea e ca nici macar nu pot sa spun ca am vreo problema cu muzica respectiva( cu prezentarea as avea dar in general prefer sa ma amuz mai degraba decat sa ma revolt)) .Aici ascult orice, desi prefer in continuare metalul si muzica alternativa…
Ideea e ca peste tot in lume gasesti valoare si nonvaloare si desi parametrii ii stabilim fiecare ,granitele sunt de multe ori elusive.
elusive= greu de definit, evaziv.