În ultima vreme am căpătat un obicei: ieşim des. Nu neapărat într-un loc anume, deşi avem şi astfel de locuri, cât ieşim să vedem, să încercăm, să fim surprinşi de locuri, magazine, mall-uri, restaurante sau terase.
Nu ştiu dacă e rău sau e bine la modul absolut, ştiu că nouă ne prieşte şi mai mult decât atât, ne dă chef de viaţă. De asemenea, nu ştiu alţii cum sunt, dar noi rareori mergem de două ori la rând în acelaşi loc. Acum cei din alte oraşe ar putea spune că mi-e uşor să fac pe consumatorul de diversitate într-un Bucureşti plin de astfel de locuri. Eu vin şi spun: nu cred că, mai ales în oraşele-municipiu, te poţi plânge de asta!
Pentru că, deşi la scară mai mică, e imposibil să nu fie mai mult de una-două locaţii care merită atenţie. Ori eu despre oamenii blocaţi pe aceste una-două locaţii aş vrea să vorbesc. Fără a-i desconsidera la vreun nivel, cred că au dezvoltat o comoditate periculoasă. De ce periculoasă? Pentru că o ieşire în oraş trebuie să aibă inclus în ea şi elementul înfriguratei aşteptări a surprizei cu care te întâmpină locul cu pricina.
Aceste ieşiri reprezintă în accepţiunea mea chiar ieşiri din banal, din cotidianul gri. Şi-atunci de ce să mergi tot acolo unde cunoşti pe toată lumea?! A, e ok să ai locuri preferate, repet, dar nu e ok să nu ai idee de alternative la ele.
Chiar înainte de plecarea în vacanţă ne plimbam prin Centrul Vechi şi făceam o trecere în revistă: aici am fost, aici am fost, aici am fost. Aici e ok, aici nu e de mers vara, aici au un humus delicios, dincoace o îngheţată naturală cum n-am mai gustat. Astfel ne-am dat seama că le-am cam “bifat” pe toate! Plus terasa de cartier la care ne-am strâns cu gaşca pe perioada Campionatului European de Fotbal!
Aştia suntem noi, umblăm mult, ne place să încercăm. Considerăm că acest dor de ducă face parte dintr-o reţetă inconştient urmată de a ne feri de monotonia ce poate apărea în viaţa asta şi-aşa supusă forţat unor programe sau reguli dictate de alţii.
O fi bine, o fi rau, voi cum credeţi?
Hai, v-am pupat! 😉
…cum va place… 🙂