De mic copil am în suflet o echipă de fotbal (prima cu care am ţinut cu adevărat): Universitatea Craiova.
Am avut marele noroc ca exact la vârsta când începi să ai idee cât de cât despre ce înseamnă “să ţii” cu o echipă de fotbal, să deschid ochii pe Universitatea. Unchiul meu, oltean get-beget, mi-a alimentat această pasiune, lucru pentru care îi mulţumesc!
Am trecut alături de echipa Craiovei prin meciuri de poveste, prin clipe de deznădejde, prin simţăminte la fel de variate şi definitorii ca acelea de care ai parte de-a lungul unei vieţi de om.
Simpatia pentru alb-albastru m-a făcut deseori ţinta multor comentarii mai mult sau mai puţin prieteneşti într-un oraş cu un alt mare nume în fotbalul românesc: F.C. Argeş. Astfel mi s-a spus prieteneşte “prăzar”, sau eram sunat sâmbata dimineaţa când Craiova retrogradase de către prieteni să-mi spună să nu mai dorm, că are Craiova meci la matineu. 🙂
M-am bucurat mult pentru marile rezultate ale acestei echipe unice, m-am întristat în aceeaşi măsură văzând că oameni fără Dumnezeu o tratează ca pe feuda lor.
Pentru că după Revoluţie au început să apară, odată cu marii patroni din fotbal, patronii din Bănie. Patronii din Bănie sunt o specie aparte de oameni, oameni care iniţial au iubit echipa şi care au crezut că pot prin aportul lor bănesc să o ridice la strălucirea de odinioară.
Numai că aducând bani, acei oameni au adus şi năravul lor de parveniţi. Ei şi-au arogat drept de viaţă şi de moarte asupra unui vis numit Ştiinţa. Nu aveau voie să facă aşa ceva! Un patron-model ar fi trebuit să aducă un manager performant, ar fi trebuit odată cu copierea de modele de afară să copieze şi stilul de lucru de acolo.
Nu i-a dus mintea lor de bişniţari la mai mult, astfel securişti sau bişniţari cu nume ce nu merită pomenite au ajuns să taie şi să spânzure un vis.
Dovada că au fost bişniţari fără habar de afaceri? Simplu: au dat de bani, nu şi-au mai plătit dările către stat şi, în ciuda artificiilor făcute, fiscul i-a sancţionat fără milă. Cum? Desfinţându-le lor şi implicit şi nouă, echipa.
Se aud zvonuri că liga suporterilor ar dori să o preia, se aud zvonuri că Piţurcă ar dori să se implice. Mai rău e că blazonul a fost pătat, iar cei care spun: “nu-i nimic, la anul se reînfiinţează o echipă nouă, Ştiinţa, cu drept de joc în liga a doua” uită că oamenii care ţin cu Craiova îşi vor echipa acolo sus.
Ne chinuie cu deciziile lor de găinari mărunţi şi nu realizează cât rău au făcut oamenilor simpli care iubesc echipa asta. E trist, vrem performanţă în Europa, dar noi nu suntem în stare să spunem că în proporţie de 100% echipele din prima ligă sunt “curate”. Pentru că nu sunt.
Şi pentru că ceea ce s-a întâmplat la Craiova se poate întâmpla oriunde în ţara asta. Nu am scăpat de tranziţie, nu am scăpat de bişniţarii care fac afaceri în stil de cocalari.
Mai avem mult de lucru la multe capitole până să fim îndreptăţiţi să ne supărăm că suntem trataţi ca o ţară fotbalistică din lumea a treia de către echipe precum Argentina, pe care chiar dacă nu o aprob ca gest apropos de meciul de pe National Arena, măcar o înţeleg parţial din acest punct de vedere…
Şi pentru a încheia într-o notă optimistă, vă dau mai jos imnul de suflet al oricărui suporter oltean. De asemenea, vreau să sper, în acelaşi spirit optimis care mă caracterizează, că va apărea soarele şi pe strada mult-încercatului suporter român sau de aiurea al Craiovei Maxima.
O iubire alb albastra – Imn Craiova