Am mers marţi la meciul de inaugurare al Naţional Arena, la România – Franţa deci.
Nu am de gând să m-apuc acum să fac socoteala firelor (existente sau inexistente) de iarba sănătoasă de pe gazon, presa şi blogurile doar asta fac de două zile. Eu am de gând să vorbesc despre ce simţi când ajungi acolo şi de cum îţi bate inima când cânţi laolaltă cu cincizeci şi ceva de mii de oameni cântece “de stadion”.
Aşadar am avut bilete la peluza nord. Am ajuns pe locurile noastre cam cu o oră înainte de începerea efectivă a jocului. Pe scaune am găsit fiecare din cei cincizeci şi ceva de mii de spectatori câte un steag tricolor, o diplomă de participare la primul joc pe National Arena, un soi de carton de dimensiunile unei coli A3 roşu, inscripţionat cu Coca Cola, pliat ca un evantai, care a avut rol de instrument pentru aplaudat (făcea un zgomot mult mai intens, efectul fiind foarte mişto) şi încă un carton, tot în format A3, albastru, care la imn a fost ridicat deasupra capului de fiecare spectator. Peluza noastră a primit cartoane albastre, tribuna a doua cartoane galbene, cealaltă peluză cartoane roşii, în felul ăsta, la imn, stadionul transformându-se într-un imens tricolor.
Jocul îl ştiţi, gazonul îl ştiţi, imnul îl ştiţi, de Inna oţi mai fi auzit. De aceea nu vreau să vorbesc neapărat despre asta. Eu vreau să spun că tratat în ansamblu, ca ce reprezintă el, stadionul e o treabă excelentă, totul e pus la punct, sunt lucruri care mai trebuie perfecţionate, dar e timp şi pentru asta…
Revenind, m-am săturat de epigoni care nu au adus în activitatea lor plus-valoare dar care sunt primii tot timpul la comentarii. E vina cuiva că Oprescu a terminat proiecte începute de alţii?! Nu e vina nimănui, e meritul lui! E prea puţin ce a făcut? Poate, însă alţii n-au reuşit nici asta! Ne e uşor să mergem la un eveniment ca cel de marţi şi în primele momente în care păşim pe stadion să începem să iscodim în căutarea de cusururi. E însă greu să recunoaştem nişte merite şi să ne bucurăm cum ar fi trebuit să ne bucurăm de ce am primit la acel meci: o arenă nou-nouţă la standarde internaţionale cu care putem scoate capul în lume. Nu e un articol plătit, nu e campanie electorală, e părerea mea…
Pentru că m-am săturat să nu ne bucurăm de un meci de fotbal şi să măsurăm lăţimea scărilor sau înălţimea firului de iarbă şi m-am săturat să văd că suntem în continuare campioni la a fi atenţi la performanţele caprei vecinului în loc să ne preocupăm să ne facem fiecare treaba cinstit şi onest acolo unde viaţa ne-a hărăzit să ne naştem.
Hai, v-am pupat! 🙂
Later edit: dintr-o problemă a WordPress-ului, ultimele trei fraze din post mi s-au şters, le-am rescris aproximativ, deci cei ce au citit postul în primele momente de la publicare să nu creadă că îi înşeală memoria, chiar sunt alte vorbe, deşi aceleaşi idei…
dorinee,
au numit astia “peluza sud” pe cea dinspre nord? sau ti s-a defectat busola?
Stadionul este misteuax, gazonul se va rezolva, fiindca, vorba lui Gigi, Olandezii au cea mai buna iarba, intrebarea este, de unde facem rost de echipa nationala?
P.S.
Al naibi domn’ Cocosila….pe toate le vede.
@zANETTI: corectat, merci
@robertyno: asa e, si cu gazonul, si cu Nationala si cu Cocosila
Stadionul arata superb si la televizor. Chiar si comentatorii francezi (foarte carcotasi din fire) au remarcat asta. Ramane un singur lucru de rezolvat: sportivi performanti (si aici nu ma refer numai la fotbalisti, ci la toate disciplinele in general).
Oricum, la meciul urmator ii invit sa joace fotbal la mine in gradina: gazonul este muuuuuult mai bun. Chiar daca nu a plouat. 🙂
@Dana: sunt de acord, inca nu putem spune ca avem echipa pe masura stadionului, eu insa sper ca talent fiind, am putea avea in curand si un stadion care sa se mandreasca cu o echipa buna, nu doar o echipa care sa se mandreasca cu un stadion frumos cum e azi… 🙂
cat m-am abtinut sa te intreb: “unde e intriga in articol?” sau “in ce scop te-ai mai apucat sa scrii?”.
mi se parea mie ca lipseste ceva!
p.s.:de la ce kkt de multinationala ai invatat expresia “plus valoare”???
@zANETTI: mi-a parut rau cand am constatat, n-am vrut sa-l las totusi asa, neterminat. Nu e de la multinationale expresia bre, mai citim si noi! 😛
Domn’ Cocosila combate tot, bine ca nu lucreaza la nicio multinationala….