De-a lungul a şapte ani de activitate in traduceri am întâlnit oameni de diferite condiţii morale sau materiale.
De multe ori oamenii pe care îi auzeam la telefon îşi confirmau şi la întâlnirea fizică imaginea pe care mi-o creasem despre ei. Spun de multe ori, pentru că în afaceri, ca şi în viaţa cotidiană, te poate înşela la toate capitolele cine nu te aştepţi.
Revenind, am avut surpriza ca firme mici să lucreze profesionist, frumos, ca la carte. Cele mai mari şi neplăcute probleme le-am avut – culmea – din partea unor companii cu pretenţii de structuri peste structuri, cu standarde interne peste standarde interne. Am descoperit pe calea neplăcută faptul că în România standardizarea este cel mai mare duşman al organizării unei companii. Şi asta pentru că acestea preferă, la o adică, să se ascundă sub hârtii şi semnături pentru a întârzia plăţile.
Dar cele mai mari neplăceri şi dezamăgiri trăite în această junglă a pieţei libere sunt cele legate de plăţi, respectiv de momentul lor. Am avut clienţi cu care am lucrat multă vreme şi cărora, la o adică, le înţelegeam o întârziere pentru că îmi dădeam seama din discuţiile cu reprezentanţii lor ca sunt obiective.
Ce te faci însă atunci când întârzierile nu sunt obiective şi când, din partea clientului, ai surpriza ca după luni bune se face că ar vrea să plătească mai puţin decât arată facturile emise de tine în urmă cu peste jumătate de an şi în condiţiile în care respectivul client e un gigant împotriva căruia, în România, un proces este pierdut din start?! Te pune în faţa unui “take it or leave it”, ţie nu-ţi vine să crezi şi după ce ai plătit dările aferente resectivelor facturi din buzunar, asa cum ai făcut şi cu furnizorii, te vezi nevoit să te umileşti şi să accepţi contraoferta lui…
Este o lume fără scrupule, care se propagă de sus până jos, adică de la multinaţionale precum aceea despre care vorbeam mai sus până la clientul persoană fizică. E o societate promiscuă în care cuvântul dat sau strângerea de mână nu mai contează şi nu mai reprezintă nimic.
Concluzia? Trebuie să rezistăm, nu avem ce face… 🙂
Hai, v-am pupat!