Învățătoarea

Este primul om cu care un copil are contactul atunci când se face mai mare. Pentru că grădinița e percepută dintotdeauna ca fiind pentru copii de către ei, oamenii de mâine. Este mai severă sau mai blândă, mai pregătită sau mai puțin pregătită, mai tânără sau mai în vârstă.

Către ea copilul își canalizează foarte mult atenția și de multe ori universul său este dominat (în bine sau în rău) de Doamna. Are o importanță covârșitoare în dezvoltarea mentală viitoare a omuleților pe care îi are în grijă și de aceea mi se pare că are un rol mult mai însemnat pentru ei decât orice profesor din viața ce urmează clasei a patra.

Eu am avut norocul să am o învățătoare bună. Din toate punctele de vedere. Era un om calin, o prezență liniștitoare și autoritară, un om aproape erudit aș putea spune. Mi-a transmis (și nu doar mie, sunt sigur) dragostea pentru lectură, pentru bun simț și, nu în ultimul rând, pentru dreptate.

Am început astfel acest post pentru că am fost tulburat să tot citesc în aceste zile grozăviile la care erau supuși copiii care aveau neșansa să se afle în clasa unei anumite doamne Veronica Bereanda. Am citit mărturii stupefiante ale unor părinți ce se nefericeau că și-au trimis copilul la mult-prea-lăudata Doamnă, am citit chiar și rândurile unui psiholog ce își dădea seama peste ani ce voise să spună un copil dintr-o generație anterioară prin vorbele de neînțeles pe care i le spusese odată.

Toate la un loc alcătuiesc un tablou care naște o mare întrebare: “cum e posibil așa ceva?!”. Ei bine, e posibil! Și nu numai că doamna în cauză – rezultat al marelui sistem de educație românesc – există, ci nu a pățit mai nimic în urma marelui scandal iscat! Nu, nu a pățit, ba chiar au apărut voci care îi apără metodele, voci care consideră că a învăța copilul să mintă, să trișeze, să fie supus la tortură psihică din partea unei nevrednice urmașe a Domnului Trandafir este binevenită pe locul unde micimea sufletului său n-ar fi trebuit să-i dea dreptul să ajungă.

Este un subiect pe cât de supărător pe atât de generator de frustrare mai ales pentru cei implicaţi direct datorită lipsei de reacţie a celor îndrituiţi să reacţioneze. Mulţi părinţi şi-au mutat copiii din clasa învăţătoarei care consideră că a fi un bun dascăl înseamnă să te impui cu orice mijloace în faţa unor copii care abia la acea vârstă îşi formează sistemul de decantare al binelui de rău. Şi ce îndrumător le oferă sistemul românesc de învăţământ pentru acest drum dificil…

Hai, v-am pupat! 😉