Sunt fan Heineken de ceva vreme, punctul culminant al relaţiei noastre de până acum înregistrându-se în iulie 2009 când am vizitat Heineken Experience din Amsterdam. De atunci beau pe unde merg (dacă beau bere), doar Heineken, aproape fără vreo variaţie.
Îmi place berea făcută de firma olandeză, îmi place cum e promovată, îmi place că nu e numai un brand însemnat pe piaţa mondială, dar şi un brand care se respectă cu adevărat. Heineken nu se promovează pe perioade limitate, Heineken se promovează non-stop, de parcă ieri au început să producă licoarea aurie şi trebuie să afle lumea de ei. Ei sunt fideli marketingului agresiv şi constant şi poate şi de-aia îi apreciez atât.
De când scriu aici am mai avut o experieţă online legată de ei, cea de aseară (şi pe care o voi descrie mai jos), fiind a doua. Aşadar aseară, marţi 31 ianuarie, la Grand Cinema Digiplex, Heineken a organizat împreună cu OxygenPR gala “The most dateable men/The most dateable blogger”.
Când am ajuns am fost întâmpinaţi şi conduşi într-un fel de foaier al cinematografului unde rând pe rând am văzut apărând printre alţii pe Radu Vâlcan, Cosmin Tudoran, Vlad Petreanu, Nihasa, Alex Negrea, Chinezu, Piticu&Innocente, Tomata, Cristina Bazavan, Florin Piersic JR., Sana, Raluxa, precum şi pe mulţi alţii pe care ori nu-i cunosc decât din citite, ori nu mi-i amintesc acum. Cert e că au fost destul de mulţi, întâlnirea cu bloggerii şi berea “la liber” fiind oricând un motiv de plăcută trecere a timpului.
După momentul de începere, condimentat cu muzică live, mâncare (sushi) şi bere, am fost invitaţi la gala propriu-zisă. Aceasta a avut loc într-una din sălile de spectacole de la Digiplex. S-au anunţat de către crainicul serii, Andi Moisescu, cei ce fac parte din top 10 most dateable men pe plan mondial, most dateable men pe plan local, iar la final s-a anunţat clasamentul similar pentru bloggeri. N-o să înşir aici acest clasament, voi spune doar că Andi Moisescu şi-a adjudecat (detaşat se pare) primul loc.
De asemenea, una din noutăţile serii a fost anunţul lui Florin Piersic JR. apropos de faptul că şi-a făcut blog (florinpiersicjr.wordpress.com), welcome! Apoi, după gala în sine privirile ne-au fost atrase de performanţele unui magician urmat de o proiecţie a filmului Moneyball cu Brad Pitt.
Seara faină, lume simpatică şi volubliă, am plecat la ora 2 noaptea de acolo şi dimineaţă ne întrebam de ce ni se pare că n-am dormit destul…!
Sursa foto.
Hai, v-am pupat! 🙂
One thought on “Heineken mon amour!”