Filme nominalizate la Oscar 2013, astăzi Zero Dark Thirty

Zero Dark ThirtyAm văzut filmul cu câteva zile în urmă, dar dat fiind faptul că am pus pe prim plan ceea ce avea să fie cel mai fericit moment din viaţa mea din ultima vreme şi dat fiind faptul că, în viziunea mea, e cel mai prost film de la categoria Cel mai bun film din acest an de la Oscaruri, am considerant că pot să-i amân cronica puţin.

În acest film nu joacă nimeni cunoscut (vorbesc de staruri aici), în afară de faptul că vine peste noi cu clişee jalnice cu care soţia lui James Cameron deja ne-a obişnuit în Hurt Locker, nu prea am ce spune despre filmul în care se arată pas cu pas marea capturare a lui Osama Bin Laden.

Avem un film care nu ne arată nimic concret, sunt ridicate în slăvi serviciile secrete americane care, vezi-Doamne, au capturat şi ucis după aproape 10 ani şi în urma unor intense eforturi logistice pe inamicul public numărul unu al Statelor Unite.

Văzând acest film mi-am adus aminte fără să vreau de secvenţele din Inglorious Basterds în care un soldat german ţinea piept nu-ştiu-câtor soldaţi francezi, soldat german pe care propaganda germană l-a transformat în erou şi în actor de prim plan. Evident că Tarantino acolo a încercat, prin exagerare, să evidenţieze absurdul până la care putea merge maşina de propagandă nazistă. Aici, doamna regizor Kathryn Bigelow nu pare să sesizeze capcana clişeistico-propagandistică în care stă să cadă şi drept urmare eforturile sale de a face să fie bine şi de a evidenţia eroismul exagerat al soldatului american par disperate.

E clar că femeia aleargă după recunoaştere materializată prin premii prestigioase şi consideră că după ce a păcălit Academia de film cu Hurt Locker în 2008, o va face şi de această dată. A reuşit un Golden Globe pentru cea mai bună actriţă în rol principal prin Jessica Chastain pe care ne-o amintim din The Help, un film nemaipomenit de bun, dar unde a fost roata de rezervă pentru a cincea roată la căruţă…

Nu am ce-alege din acest film, nu e de văzut, e mai degrabă un hibrid între un documentar bunicel şi un film prost sau e un documentar cu actori profesionişti.

Vă dau, ca deobicei şi trailerul oficial, dar nu vă recomand să mergeţi să vedeţi filmul, după cum, evident, nici nu vă pot opri s-o faceţi.

Hai, v-am pupat! 😉

2 thoughts on “Filme nominalizate la Oscar 2013, astăzi Zero Dark Thirty

Leave a Reply

©2025 | Copyright by dorinu.ro