Că sunt un înrăit consumator de cinema nu cred că mai este cazul să reiterez, cei care nu sunt aici pentru prima oară au citit destule cronici sau păreri (majoritatea aşternute aici în cadrul colaborării cu dragii din echipa Raluk.ro).
Acestea fiind zise, nimeni nu se va mira să citească o nouă cronică de film, film vizionat în condiţii puţin deosebite. Este vorba despre ceea ce se întâmplă zilele acestea pe Insula Pensionarilor din parcul IOR. Acolo, Primăria în colaborare cu Vodafone şi cu Metropolis Film au început de pe 14 august şi vor înceta pe 2 septembrie să ruleze, pe un ecran imens, la o calitate audio şi video perfecte, filmele din programul de aici.
Am ajuns acolo vineri seară şi am văzut Izvorul Femeilor (The Source sau La source des femmes), un film de Radu Mihăileanu despre care auzisem şi pe care cu părere de rău îl ratasem la vremea lansării sale.
Este un film extraordinar, puţin ciudat, nu foarte accesibil, despre un mic sat musulman din nordul Africii, sat care are probleme cu apa din cauză că singurul izvor ce alimentează aşezarea este pe muntele din apropiere. Problema constă în faptul că, datorită tradiţiei locului, femeile sunt cele obligate să aducă apă în oraş, în timp ce bărbaţii îşi petrec toată ziua la cârciuma din sat şi beau ceai după ceai. Principalul lucru deranjant pentru femeile satului este faptul că mulţi copii nenăscuţi au murit pe drumul spre sau dinspre izvor.
În frunte cu una dintre femeile în vârstă şi încurajate în demersul lor de soţia tânără a învăţătorului, femeile pornesc o gravă neobişnuită: greva iubirii. Astfel, pe perioada grevei, bărbaţii nu pot profita de iubire carnală din partea soaţelor lor.
Intriga se ramifică de la acest punct, nu am să v-o dezvălui în întregime, însă, încă odată, filmul este de văzut. Aşa cum sunt de văzut şi Concertul sau Trenul Vieţii, ambele filme cutremurător de dureroase şi reale ale aceluiaşi regizor român.
Eu am în plan să ajung şi marţi seară la Tatăl fantomă, ultimul film al lui Marcel Iureş, unul dintre actorii români preferaţi de mine.
Cu asemenea iniţiative precum cea din Parcul IOR parcă chiar ai impresia că trăieşti într-o capitală europeană cosmopolită şi deschisă oricăror posibilităţi. Am fost deasemenea plăcut încântaţi de numărul mare de locuri puse la dispozie de către organizatori, locuri ocupate în propoţie de 100% vineri seară!
Hai, v-am pupat şi poate ne vedem la film! 😉