Am așteptat ziua de azi cam… 27 de ani!
Cam atât a trecut de când, descoperind Pink Floyd prin intermediul discurilor de vinil și al casetelor audio am decis: eu voi fi fan Pink Floyd!
Am ascultat Pink Floyd în acești ani considerându-i trupa mea de suflet, le-am învățat componența, numele albumelor, melodiile și mai apoi versurile.
Le-am văzut concertele pe casete pirat sau originale, am încercat să înțeleg ceea ce transmit, am făcut tot ceea ce am considerat eu că ar trebui să facă un fan al unei trupe.
Odată cu trecerea timpului am visat să-i văd live, începusem să-mi fac planuri să merg afară la un concert al lor până nu e prea târziu.
M-am întristat când au murit Syd Barrett și Richard Wright și ajunsesesm să cred că, odată cu plecarea lor, visul meu se va fi sfârșit.
Am avut noroc cu nebunul frumos numit Roger Waters, un lider care a purtat cu numele său parfumul Pink Floyd. Un nebun cum rar mai există, un nebun pentru care The Wall a fost și rămâne cheia de boltă a muzicii psihedelice așa cum a fost ea definită de un grup britanic de geniu.
Nici în momentele în care scriu aceste rânduri parcă nu realizez că îl voi vedea, parcă mi-e frică să îmi imaginez cum îi voi sorbi versurile binecunoscute de către orice fan.
Voi vedea un show extraordinar, îl voi vedea având în minte momente grele din viață în care muzica lor m-a alinat, îl voi vedea având lângă inima mea un om minunat, pe iubita mea, pe cea care a știut atât de bine să mă ajute să trec peste ziduri nemilos de înalte și de impenetrabile la prima vedere. Voi sta cu ea și lângă ea și voi ști că am găsit calea să… “tear down the wall“.
Mulțumesc Domnului că așteptarea despre care spuneam la început a luat sfârșit, va fi un moment special, unic, un moment care, amintindu-mi încă odată cât de norocos sunt atunci când am răbdare ca răul să se termine, îmi va da putere și energie pentru alte planuri mari și pentru zămislirea altor vise frumoase!..
Hai, v-am pupat! 🙂