Zile de vară, zile de olimpiadă…

Sunt zile calde, e cea mai caldă vară din ultimii 50 de ani se zice. Şi parcă această căldură a luat într-un fel sau altul minţile oamenilor. Că vorbim de politică, unde parcă în ultimele ore (deja în politica românească nu mai luăm în calcul ziua ca unitate de măsură), totul se conduce după zicala “ba pe-a mă-tii” sau de transmisiunile de la Olimpiada de la Londra, totul pare anapoda.

Legat de politică, nici nu mă mai explic, e nebunie, nu ştim încotro să ne mai uităm, în ce să mai credem sau pe cine să mai ascultăm. De la o alianţă contra naturii numită USL şi până la un PDL agăţat de funcţii şi scaune, totul pare că se duce în orice direcţie, numai în direcţia interesului omului de rând nu!

Legat de Olimpiada care prin deschiderea foarte reuşită îmi dăduse speranţe că tinde spre ceva apropiat de perfecţiune aş vrea să spun câteva lucruri deranjante pentru mine, consumator de transmisii live.

Am trăit în timpul transmisiunilor de la probele de gimnastică feminină nişte momente de frustrare rare! TVR, acest mastodont care se mişcă greu, se mişcă învechit, se mişcă la fel ca în urmă cu 20 de ani, nu a catadicsit să cumpere în cazul acestor transmisii imaginile care aveau ca pondere mai mare evoluţia gimnastelor noastre, aşa cum am văzut că a făcut Dolce, celălalt transmiţător al Olimpiadei de la noi.

Astfel, dacă ieri seară, când noi aveam o fată ce evolua la bârnă în finala pe echipe şi când în toată sala de concurs nu mai evolua nimeni, regizorul transmisiei prezenta… un cadru general cu tribunele! Pe Dolce, evident, se dădea evoluţia fetei noastre! Cum cei de la Dolce au reuşit să se gândească să achiziţioneze, chiar dacă la un preţ mai mare probabil, imagini exclusive, pe banii lor, iar TVR, pe banii noştri, nu a avut această idee şi a trebuit să ascultăm evoluţia fetei noastre, pe imagini HD ale sălii de la Londra?!

Cât o să mai asistăm frustraţi la greşeli ale unor oameni care nu îşi au locul acolo unde sunt, care nu au habar că se poate să soliciţi şi altceva decât ţi se oferă ca la milog, la un preţ, evident, tot mare?!

Şi după ce că idioţii de la TVR au făcut-o şi pe-asta, regizorul de transmisii de la Londra, un om care e, mă gândesc, plătit regeşte să ne transmită detalii cu o sală în timp ce în ea evoluează o campioană europeană, face şi altele: transmite imagini cu sportive care îşi scot şosetele în timp ce la cel puţi unul dintre celelalte aparate evoluează gimnaste de prim rang în lumea asta! Pentru că am crezut că are ceva cun noi, dar nu, el le-a tras-o la fel şi americanilor şi ruşilor şi chiar englezilor!

Revenind la ideea de la început, sper că totul e de la căldură şi în politică şi în transmisiunile de la JO şi în comportamentul oamenilor simpli care de multe ori consideră că de vină e oricine altcineva în afara lor pentru greşelile lor…

Hai, v-am pupat! 😉

Sursa foto.

Leave a Reply

Proudly powered by WordPress | Theme: Rits Blog by Crimson Themes.