Vedete. Vedete?

Drumurile mele prin Bucureşti cu taxiul îmi dezvăluie mereu lucruri din viaţa acestui oraş. Astfel, dintre toţi oamenii care au prilejul să cunoască mereu feţe noi, taximeriştii mi-au demonstrat că ei ocupă un loc fruntaş cel puţin la cantitate.

Ei sunt cei care transportă lume către cartierele mărginaşe “pentru o bilă” dar şi vedete confecţionate de tabloide peste noapte dinspre şi înspre cluburile bucureştene. Aşa se face că în primul caz numai câţiva mai vor să meargă după lăsarea întunericului, chiar şi la comandă, spre cartierele rău-famate unde vânzarea de droguri de mare risc se întâmplă în plină stradă. În aceste locuri nici poliţia nu prea are curaj (sau interes?) să intervină.

De partea cealaltă, adică a clienţilor-vedetă, taximetriştii sunt dintre puţinii oameni care au văzut aceste fătuci în plin avânt plecând spre cluburi la distracţie, sau venind din cluburi “distrate-bine!” 🙂

Au oamenii o părere bine formată despre aceste specimene a căror biografie o cunosc atât de bine din presă, dar pe care ei o descoperă cu surprindere ca fiind mult mai condimentată de vicii.

Fetele respective, conştiente de statutul de vedetă pe care presa s-a grăbit să li-l atribuie sunt de fapt persoane limitate la majoritatea capitolelor, mai puţin capitolul fizic, deşi… “s-o vezi dom’ne, îmi povestea un taximetrist, pe prezentatoarea de la emisiunea cutare, cum pleacă de prin club, sau cum colindă cluburile ruptă de beată sâmbăta noaptea!”.

Eu înţeleg că fetele astea căutătoare de obiect al muncii în pantalonii fotbaliştilor, al politicienilor sau al oamenilor de afaceri pentru o propulsare ulterioară sunt puţine la minte, dar când ajungi vedetă trebuie să ai şi o anumită conduită (dar aici cred că greşesc eu)…

Cum să-ţi dai de exemplu numărul de cont prin SMS ca să vezi “în glumă” la cât te preţuieşte pe tine un băiat! Asta e prostituţie pe faţă!

Nu mă erijez aici în lupul moralist, dar măcar de ce nu l-au lăsat pe Prigoană să adopte legea prostituţiei?! Şi după ce băiatul nu decontează cât crezi tu ca vedetă că valorezi şi se iscă un scandal pentru care tabloidele se bat, să nici nu ieşi pe uşa din dos a televiziunii care te-a făcut vedetă, ci să fii repartizată la altă emisiune în cadrul aceleiaşi televiziuni! Pentru că eşti o vedetă de care noi ca entitate media nu ne putem dispersa…!!!!

Cam asta e avantajul taximetristului zic. El vede aceste femei în toată splendoarea lor de zi cu zi şi ştiu ce le poate pielea, ştiu să le categosisească şi să le pună acolo unde e locul: pe raftul petardelor!

0 thoughts on “Vedete. Vedete?

Leave a Reply

Proudly powered by WordPress | Theme: Rits Blog by Crimson Themes.