Am fost miercuri seară la premiera spectacolului “Un cuplu ciudat” de Neil Simon de la Teatrul de comedie.
Susţinută de Ballantines şi Rochetta, premiera a avut parte de o conferinţă de presă la ora 12:00 a aceleiaşi zile şi de invitaţi de seamă din lumea culturii dar şi din lumea mondenă la ora spectacolului.
Spectacolul în sine, o comedie plăcută şi digerabilă, în două acte, are darul de a stârni constant hohote de râs prin comicul de situaţie sau de limbaj. Deşi pe alocuri se simte puţin stângăcia traducerii, nu pentru că traducerea ar fi fost proastă ci pentru că s-a încercat traducerea unor expresii greu de regăsit în limba română cu acelaşi efect comic, firul poveştii nu a fost alterat.
Aşadar sub bagheta regizorală a lui Liviu Lucaci, care consideră această piesă ca fiind una dintre cele mai bune comedii ale secolului 20, putem vedea un spectacol consistent ce ne pune pe tapet acţiuni şi reacţii pe care mulţi dintre noi le avem dar pe care nu le conştientizăm.
În mare, pentru că nu vreau să vă dezvălui în totalitate subiectul scenariului, este vorba despre cinci prieteni (interpretaţi de Alexandru Conovaru, Angel Popescu, Marius Drogeanu, Şerban Georgevici şi Bogdan Ghiţulescu), ce se întâlnesc săptămânal în casa unuia dintre ei pentru a juca poker.
Într-una din seri unul dintre ei întârzie (lucru neobişnuit pentru el) şi, din telefon în telefon, ceilalţi află că acesta tocmai a plecat de acasă în urma unei cerţi îngrozitoare cu soţia sa. Toţi se tem ca nu cumva prietenul lor să nu încerce să se sinucidă. După ceva vreme acesta ajunge la ei şi, dintr-un exces de prietenie, cel ce îşi punea casa la dispoziţie săptămânal pentru escapade poker-istică, îl invită pe prietenul lor să rămână şi să stea la el.
De aici începe practic intriga şi acţiunea spectacolului pe care vă recomand să mergeţi să-l vedeţi. Este un şir de întâmplări amuzante împletite cu dialoguri dureros de reale care ne fac să uităm că suntem spectatorii unei piese de teatru şi ne duc până într-acolo încât ne regăsim în multe dintre ele. Acest din urmă lucru este probabil şi ingredientul principal ce ne apropie atât de mult de suflet scriitura lui Neil Simon.
Repet, este de văzut, programul Teatrului de comedie mai are câteva spectacole bune de văzut în această stagiune, cum le voi vedea, dacă le voi vedea, am să vă spun impresiile mele despre ele.
Weekend plăcut şi vă mai aştept! 😉
Sursa foto.
În chip de scuză, în 2007 cînd piesa a fost tradusă, traducătorul încă locuia în București și își imagina că la montarea piesei o să apuce să românizeze multe expresii împreună cu actorii, cu care pe atunci se întîlnea relativ des. În acea fază inițială, scopul era mai mult acuratețea decît umorul.
4 ani mai tîrziu eram deja departe de capitală și echipa a făcut propriile adaptări, foarte reușite — cea mai vizibilă fiind migrarea surorilor Porumbel din Anglia în Italia — iar eu n-am mai avut ocazia să mișc nimic, deși prezent fiind la premieră mi-am recunoscut și eu unele replici care sunau mai bine în original.
Mulțumesc pentru mențiune!
Il traduttore, traditore 🙂
Mulţumesc pentru comentariu, apreciez munca depusă în cadrul procesului de traducere şi vă felicit pentru ea. Sunt conştient că este imposibilă adaptarea perfectă a unui asemenea text şi tocmai de aceea am semnalat nepotriviri care însă nu aveau cum să sune altfel fără să se strice sensul sau să dilueze tonul textului. Sper că prin acest post nu am făcut decât să atrag atenţia unui spectacol reuşit şi că cititorii mei vor ştii să aprecieze piesa în întregul său.