Se făcea că Xulescu era mare director mare în nu-ştiu-ce departament important al unei corporaţii.
Şi ajunsese acolo, dracu-ştie-cum, de la o altă corporaţie, tot mare şi aia, dacă nu mai mare.
Şi Xulescu al nostru, genul de om alunecos, labil şi total incompetent, trata corporaţia unde lucra aproape ca pe feuda proprie. Considerând-o feuda proprie, evident că avea în subordine oameni a căror valoare (de multe ori mult superioară la multe capitole valorii sale), o subaprecia fără ruşine.
Astfel trec luni, trec ani, vine criza, se fac restructurări, Xulescu rămâne tare pe poziţie. Sunt daţi afară oameni de sub el, de deasupra lui, el nu, rămâne ca o stâncă în calea vântului schimbărilor de tot felul.
Să detaliem şi să spunem că de fapt micile bârfe de la actualul loc de muncă şopteau că ar fi plecat de unde a fost cam cu coada între picioare? N-are rost, Xulescu e un superior.
Şi uite-aşa timpul trece, leafa merge, noi ne facem că muncim, ei chiar ne plătesc cu sume babane. La centru nimeni nu-i ameninţă poziţia lui Xulescu.
Nu pierde nicio ocazie să-şi arate involuntar nepriceperea în ceea ce face, nu ştie nici măcar să redacteze un email (darmite să dea un reply all sau să mai adauge o adresă in CC!).
În nedumerirea continuă a colegilor săi însă, Xulescu aruncă suprema probă a faptului că e p-afarist: la un audit, în timp ce se studiau nişte situaţii prezentate cu ajutorul unor documente .pdf, lui Xulescu îi apare în faţă o pagină din altă lume.
Este o pagină pe landscape, uitată aşa de unul din sclavii ce munciseră la acel document (ai dracu’ incompetenţi!).
După ce se uită la ea omul nostru, cu broboane de sudoare că tăcerea se prelungeşte (ceilalţi îi aşteptau părerea asupra cifrelor din acea pagină), ce face Xulescu al nostru ca să poată vizualiza pagina în poziţia normală?
ÎNTOARCE LAPTOPUL OAMENI BUNI!!!
Concluzie: n-ai luat BAC-ul? Stai liniştit, o să ajungi director de multinaţională! 🙂
Daca avea desktop rotea si unitatea? :)))))))
Probabil, nu vreau sa ma gandesc ce se intampla daca rapoartele erau prezentate prin intermediul unui proiector pe un zid! :))))
citez din xulescu in vreme ce o subordonata se dadea de ceasul mortii sa ia licenta:”la ce-ti trebuie facultate, mah, fato, mah? nu stii ce se cauta, nu esti orientata.nu-ti trebe facultate, iti trebe contacte, fato, contacte.” iata cum se explica multe, chiar toate.
Normal ca el se refera la relatii sociale, nu de alta natura! 🙂
Si cand te gandesti ca nu e singurul sef incompetent. Al meu e la fel, ii bubuie capu frate. Ma cheama mai mereu sa-l ajut in word, nisti mici fleacuri
Si probabil la interviu una din conditiile de angajare era sa visezi Office, nu? Bun venit pe aici! 🙂
Cu totii cunoastem astfel de incompetenti:)
Ma bucur ca ai atitudine si ai scris
🙂
Multam de apreciere! Faza nasoala e ca acesti oameni nu par a fi o specie pe cale de disparitie!
N-as fi putut scrie mai bine 😀 Daca stiam iti dadeam “material” mai demult 😉
Stii ce e mai trist? Ca nimeni din sala unde se petrecea actiunea nu a ris. Mai rau, lumea din jurul lui e atat de obisnuita cu faze de genul asta, incat nici macar nu a fost socata. Face parte din normal …
Pai facem roman-foileton d-ala pe stilul e serial, nu il da tot! 😉 :))