Norocul şi prostia…

Eu, ieri, deschid portiera unui taximetru:

– Bună ziua, mergem până la Şoseaua Vergului? (m-am obişnuit să întreb ca să nu am surpriza ca odată instalat, să fiu dat jos pe motiv că el are de gând să plece în altă direcţie…)

– Bună ziua, da, sigur îmi spuse şoferul de vreo cincizeci de ani împăturind Cancan-ul pe care îl citise până atunci. Citeam despre ăla care a câştigat 7 milioane de euro la loto, mi-a spus un coleg să iau ziarul că noi îl cunoaştem şi dacă nu-l cred să iau Cancan-ul şi să mă conving singur…

– Şi chiar îl cunoaşteţi? Întreb eu neîncrezător aruncând în acelaşi timp un ochi pe ziarul cu pricina.

– Da, a avut dreptate colegu’, el e, îl cunosc. Un amărât ca noi, stă prin Colentina, n-a ştiut că a câştigat decât luni sau marţi când a văzut numerele extrase într-o vitrină sau un ziar, nu ştiu exact.

– Păi şi de ce a acceptat să fie fotografiat de ziarişti?! Nu putea să solicite anonimatul, să meargă după câteva săptămâni sau aşa ceva şi nu-l mai ştia nimeni?

– Aştia suntem domle, banu’ ne ia minţile şi ne face proşti filosofă şoferul.

– De ce ziceţi asta, spuneţi ca sunteţi prieteni…

– Păi cum să spun altfel domle, continuă el înfierbântat, nu ai citit şi matale?

– Nu, ce?

– Păi scrie la ziar acolo, cică după ce a mers cu biletul la validare, a primit banii în cont la BRD prin transfer, a mers la bancă să scoată “de cheltuială”, a mers acasă unde a făcut un chef monstru şi s-a îmbătat!

– Aşa şi?! (deja m-am obişnuit să aud de oameni care au bani picaţi din cer şi nu ştiu ce să facă cu ei)?!

– Păi cum “aşa şi” dom’le?! Se burzului şoferul. Ăştia sunt oameni care nu merită să aibă bani, că nu ştiu ce să facă cu ei! L-am sunat acu dimineaţă şi mi-a zis că e terminat de groază, că stă încuiat în casă, că îi e frică să nu-i ia careva gâtul pentru banii ăia! Nici nu mai iese din casă, ăştia de la Cancan l-au şi pozat când se ruga de o patrulă de poliţie să aibă grijă de el! Hai c-am ajuns, vă las aici, da?

– Da, multumesc! Am plătit cursa şi am coborât.

Am rămas în stradă gândind ca tot românul ce aş face eu dacă aş avea aşa noroc. Şi primul gând a fost: iau actele, hainele care-s pe mine, Ciuperca din dotare şi cu mărunţiş în valoare de 100.000 de euroi zac în Zanzibar până mi se ia, apoi flendur lumea, totul într-un an de zile. După care mă întorc, nimeni nu mă mai pozează, nimeni nu mai ştie de mine, deja până atunci vor mai fi vreo doi-trei câştigători de care media să se ocupe, şi aş pune banii la muncă. Muncă însemnând o afacere, investiţii în aur, valută, valori. Şi aş trăi frumos, eu fiind la comandă, nu ei, banii! Şi asta la prima gândire, aşa pe repede!

Ştiu că vorbim discuţii, dar voi ce-aţi face cu atâta bănet? 😉

Hai, v-am pupat!