Despre fericire şi bucurie

Prin amabilitatea Tomatei mi s-a ridicat la fileu o temă de post foarte simpatică: “ce lucruri comune din viaţă ne fac traiul mai frumos?”. Mulţam Tomato, iată câteva din cele care mă bucură şi mă fericesc pe mine, pe persoană fizică:) :

Călătoriile

Îmi place la nebunie să călătoresc şi îmi place la nebunie să ajung pe spezele proprii în locuri la care până nu demult doar visam. Dacă ar fi după mine, aş cutreiera lumea în lung şi în lat cu un rucsac la spinare toată viaţa sau până aş putea spune că am văzut tot, dar şi atunci aş zice că am uitat unele din ele şi mi-aş spune coada pe spinare. Am ajuns până acum în locuri frumoase, fie că erau staţiuni litorale, fie că erau mari oraşe care-mi aşteptau paşii pe străzile lor. Astfel, am în portofoliu, aleator ca ordonare, oraşe sau ţări după cum urmează: Amsterdam, Berlin, Munchen, Barcelona, Roma, Paris (de două ori), Thassos, Antalya, Istanbul, Kusadasi, Bulgaria (de vreo 3 ori, dar mai mult în trecere). Cred că nu am uitat vreunul. Şi pe majoritatea le-am văzut în ultimii cinci ani, despre multe dintre ele am vorbe spuse cu entuziasm şi în paginile acestui blog.

Cărţile

Îmi place să citesc la nebunie. În ultima vreme am mai chiulit de la această activitate, dar este una dintre cele care cred eu că, la nivel intelectual şi de dezvoltare personală, m-a ajutat cel mai mult. Când eram prin şcoala primară îmi umpleam vacanţele cu cărţi frumoase de aventuri (în primii ani) precum Aventurile lui Tom Sawyer, Winnetou sau Shogun iar mai apoi, pe măsură ce înţelegeam şi vedeam lumea prin alţi ochi au început să intre în viaţa mea Marin Preda, Liviu Rebreanu sau Eliade. Am avut ce citi, am avut de unde şi am avut şi pofta necesară. O carte bună este pentru mine ca o emoţie eliberatoare sau ca plimbarea pe străzile unui oraş în care am ajuns de jumătate de oră.

Filmele

Filmelor le-am declarat iubirea mea veşnică relativ târziu, dar în domeniul ăsta am avut şi cele mai plăcute surprize în ultima vreme. Am văzut multe filme la viaţa mea, peste medie cred. Acest lucru m-a făcut să îmi iau inima în dinţi şi să îi contactez pe cei de la Raluk.ro. Care acum îmi sunt colegi practic. Pentru că sunt critic de film în echipa asta năstruşnică.

Cadourile

Sunt un copil mare şi îmi place să primesc cadouri. Îmi place, aşa cum am spus aici şi aici să primesc mai ales “jucării”! 🙂 Îmi place să intuiesc ce au avut în gând despre mine cei ce mi l-au adus în momentul în care l-au cumpărat. Şi de multe ori, fiind vorba de cadouri care mă bucură enorm, îmi dau seama că acei oameni mi-au luat cu drag acel lucru, şi sunt fericit. E mare lucru să realizezi că cineva se gândeşte cu drag sau simpatie la tine.

Mâncarea bună

Fără să fiu un gurmand rafinat în adevăratul sens al cuvântului, îmi place să mănânc mâncăruri bune, gustoase şi elaborate. Pe unde am umblat am ţinut să mănânc mâncarea locului. Astfel, de la paella în port la Barcelona până la mussaka în tavernele greceşti sau de la chifteluţe pentru bere în Amsterdam până la melci în Paris, de la o lasagna cum nu cred că o să mai mănânc cum a fost cea gustată la Roma şi până la o mâncare cu multe legume proaspete şi carne de pui al cărui nume nu-l mai ştiu din Istanbul, mi-a plăcut să gust de toate. Cât stau în ţară, adică mai tot timpul anului, am un prieten de nădejde în persoana lui Viorel Copolovici care mi-a învăţat gusturile şi care mă surprinde plăcut mereu.

Cam astea sunt în mare generatorii mei de bucurii şi fericiri. Ei îmi sunt asezonaţi în viaţa de zi cu zi de persoanele dragi din jurul meu, de prieteni sau parteneri de afaceri, de fraţi sau rude. Îmi e bine cu mine în acest moment, am o stare pozitivă, de aceea aş dori să transmit această leapşă mai departe întru propagare pe căi bloggeristice către: Zina, Mariciu, Chrismilla şi Sana. Succes dragilor!

 

4 thoughts on “Despre fericire şi bucurie

  1. Mulţumesc pentru leapşă, dar ce ne facem ?… Îmi plac cam aceleaşi lucruri care îţi plac şi ţie şi care, probabil, le plac tuturor. Dacă aş scrie despre ele, ar părea că am copiat şi de!, sunt profesoară, nu se face.
    Atunci… să completez.

    M-aş întoarce la Paris nu de două ori, ci de douăzeci de ori.
    Aş putea chiuli de la orice, dar nu de la citit.
    Sunt cinefilă şi detest felul în care se face prezentarea filmelor de la tv.
    Îmi place să primesc, dar şi să cumpăr cadouri.
    Mâncarea bună este prietena şi duşmanul meu, fiindcă mă îngraş uşor.

    Mie îmi fac traiul mai frumos şi:
    – casa luminoasă şi curată şi frumos decorată;
    – plantele în ghivece pe care le îngrijesc cu drag;
    – un căţel;
    – muzica chillout.

    Să ai un weekend plăcut !

Leave a Reply

Proudly powered by WordPress | Theme: Rits Blog by Crimson Themes.