Am fost aseară la avanpremiera ultimei ecranizări a romanului lui Tolstoi.
Cu o Keira Knightley impecabil adaptată rolului şi cu un Jude Law foarte “de-acolo” filmul, (la început puţin deconcertant din pricina neobişnuitei idei a regizorului de a plasa întreaga acţiune într-un teatru), mi s-a părut foarte bine închegat şi valorificat din punct de vedere al poveştii.
E foarte greu să gândeşti un film după o carte precum cea a lui Tolstoi după ce deja ai în filmografia mondială nenumărate încercări similare (eu am identificat nu mai puţin de 19 filme artistice cu acest nume), mai mult sau mai puţin după buchea cărţii. De aceea Joe Wright a ales pentru filmul său lumea plină de simbolistică dramatică a unui teatru. Pentru că unde se desfăşoară arta dramatică mai abitir decât într-un teatru? Eu spun că i-a ieşit, consider că ecranizarea celei mai cunoscute sinucideri din istoria literaturii este la înălţime.
Astfel povestea adulterinei Anna (Keira Knightley) şi a amantului său, Contele Vronski (Aaron Taylor-Johnson), poveste ce se desfăşoară într-o înaltă societate a unei Rusii încă neatinse de flagelul roşu, este bine condimentată de costume foarte reuşite, de o distribuţie care personal, (în afară de actorul care l-a jucat pe Vronski, şi care mi s-a părut cam “moale” pentru un om ce ar putea genera o astfel de dragoste dramatică), mi s-a părut la înălţime.
Nu este un film uşor, este un film care probabil se vrea printre nominalizările la Oscar din februarie. Nu este deasemenea un film la care să mergi dacă eşti dintre cei ce n-au citit cartea. Pentru că filmul este mult simplificat, plin de simbolism şi greu de priceput dacă firul roşu al intrigii lui Tolstoi îţi e străin.
Eu, mulţumind celor de la OxygenPR, l-am vazut aseară şi mi-a plăcut. Mergeţi şi voi, e un film din categoria celor care merită savurate în sala de cinema. Sper să vă convingă şi trailerul s-o faceţi:
Hai, v-am pupat! 🙂
Imi este intotdeauna teama sa vad filmul, daca am citit deja cartea. De cele mai multe ori, imaginatia mea vede povestea intr-un fel, iar filmul schimba totul. :((
Nu-ti fie frica sa mergi la asta, te va incanta modul in care e reconstituita epoca, te va face sa intri cu puterea gandului intr-o epoca de aur a Rusiei si iti va pune imaginatia la incercare pentru a face un intreg din piesele constituite de amanuntele cartii si imaginile din film.