Whitesnake şi Judas Priest la Rock the City

Hai că am trăit s-o văd şi pe-asta! Două evenimente rockeristice de relativă anvergură programate în acelaşi weekend în Bucureşti. Adică Rock the City respectiv Best Fest.

Visam eu şi colegii mei intelectuali rockerii să avem în acelaşi weekend Prodigy, Whitesnake şi Judas Priest acum 20 de ani?! Nu cred! Şi am avut.

Mai de modă veche fiind, eu am mers la Whitesnake şi Judas Priest în detrimentul lui Prodigy. Cred de asemenea că organizându-se în acelaşi timp, evenimentele cu pricina şi-au luat practic spectatorii unul altuia, acest lucru conducând la audienţe destul de scăzute la ambele. Dar asta e, dacă nu s-au vorbit!

Spuneam că am mers la Whitesnake şi Judas. Asta a fost duminică, cea de-a treia zi din Rock the City. Am ajuns în faţa scenei amenajate în parcarea din faţa Casei Poporului în jurul orei 18:00. Am avut noroc de vreme, pentru că dacă dimineaţă la ora 8 ploua în spume iar pe cer nu se întrezărea vreo speranţă că ploaia s-ar ostoi, acum dăduse chiar soarele!

Mi-am luat aparatul foto în speranţa că reuşesc ceva poze sau filme mai acătării, n-a fost aşa, veţi vedea, am poze puţine şi nereuşite după părerea mea. Mai am de învăţat, funcţia AUTO nu te salvează mereu… Revenind:

La intrare m-a frapat faptul că locul unde s-a ţinut concertul era reprezentat de parcarea din faţa Casei Poporului, nu de întreg spaţiul din Piaţa Constituţiei, deci practic pe Libertăţii circulaţia nu era oprită! M-am învârtit vreo douăzeci de minute ca să mă acomoez cu locul şi pentru a da de figuri cunoscute de prin Piteşti ori Bucureşti, n-am reuşit să găsesc pe nimeni. Îmi dădusem întâlnire cu trei prieteni, ei au ajuns un pic mai târziu.

Organizarea a cam lăsat de dorit (toalete destul de puţine, la fel şi chioşcuri pentru jetoane sau bere, în schimb am numărat 14 locaţii de unde puteai lua…Coca Cola faţă de vreo 7 cu bere!).

Cum s-a apropiat ora de începere a concertului celor de la Whitesnake a mai venit lume, aşa că până spre finalul prestaţiei lor şi începutul celor de la Judas, locul se umpluse în proporţie de vreo 75%.

Coverdale de la Whitesnake şi Halford de la Judas Priest, la cei aproape şaizeci de ani ai lor, mi-au plăcut. Vocile le ţineau, chiar Coverdale părea că nu se întrebuinţează la maxim, iar Halford cu renumita sa voce de şase octave chiar a impresionat plăcut.

Chitariştii ne-au oferit solouri frumoase, la fel şi tobarii.

N-au lipsit piese precum Gimmie all your love, Love ain’t no stranger, Is this love, Here I go again din repertoriul celor de la Whitesnake, respectiv Painkiller, Breaking the law (la care Halford a lăsat publicul să cânte de la cap la coadă). Coverdale s-a impodobit cu steagul românesc aşa cum fac majoritatea celor ce cântă pe la noi mai nou, Halford a tras de el şi a făcut o figură frumoasă spre deosebire de dezamăgirea servită de mult mai tânărul Axl Rose la concertul Guns din toamnă.

Lume ca la concerte rock, cunoscătoare, chiar ceva străini de prin împrejurimi (bulgari, unguri), atmosfera relaxată, chiar nu mi-a părut rău că am mers. Acum cele câteva fotografii promise cu scuzele de rigoare legate de calitatea lor:

Leave a Reply

Proudly powered by WordPress | Theme: Rits Blog by Crimson Themes.