Vecinii

Cred că şi voi, în cazul în care locuiţi la bloc, aveţi vecini mai mult sau mai puţin gălăgioşi.

Eu am! Vecinii mei de dedesubt s-au mutat în vara asta. Nu am auzit dinspre apartamentul lor mai nimic toată vara în afară de sunetele specifice amenajării acestuia, care au durat vreo 3 luni şi care au inclus, normal, şi bormaşina rotopercutoare de la ora 9 din dimineţile de sâmbătă… 🙂

Vecinii mei cei noi sunt amândoi corporatişti (sau aşa arată). Sunt tineri (în jur de 35 de ani). Sunt de treabă când ne mai întâlnim la lift (în sensul că ne salutăm iar la despărţire ne adresăm corporatistul “o zi bună”).

Faza e că de câteva zile au început să se certe. Şi, corporatişti fiind, când să se certe, dacă nu seara, mai exact noaptea, adică după ora 11?! Nu ştiu ce-şi spun, se sude doar glasul lor răstit (mai ales al ei) şi bufniturile uşilor (mai ales ale lui).

De vreo trei zile parcă au program: urlete şi uşi trântite. Acum eu nu sunt o persoană indiscretă, dar discomfortul se creează, aşa că tare aş vrea să aud mai bine pe ce se ceartă! 🙂

Oare subiectul e una din soacre? Sau reproşuri de genul “nu mă mai iubeşti ca la-nceput”? Ori poate “unde ai stat până la ora asta, Mitică, colegul tău pe care l-am sunat, a ajuns acasă de două ore!”.

Nu-mi place tensiunea din cupluri, e păcat să o observ la noii mei vecini şi mereu mă gândesc: de ce nu îşi rezolvă oamenii ăştia problemele mai cu calm, fără ţipete şi nervi întinşi la maxim?!

E greu poate şi să fii în locul lor, oferă subiect de post unui chibiţ ca mine, dar oare nu sunt prea tineri să dea astfel de show-uri noapte de noapte?

La 60 de ani ce-or să mai facă?! Se aruncă unul pe altul în stradă? Plus că vă daţi seama că dacă mă vor ţine într-un show continuu până atunci, n-o să mai rezist şi o să-i supun oprobriului public în şedinţa de bloc! 🙂