Am fost acolo – Barcelona

Asa cum va spuneam aici, intre 23 si 27 aprilie am fost gazduiti de unul dintre cele mai frumoase si mai turist-friendly orase din lume.

Am avut parte de o vreme superba, de inceput de vara si, desi nu am plecat pe ideea de programare a drumurilor pe care aveam sa le facem, s-a nimerit sa acoperim mare parte dintre obiectivele majore de vizitat din capitala catalana.

Dar, pentru ca imi propun sa fie un post cuprinzator si folositor pentru cei ce vor ajunge aici in dorinta de a-si face o idee despre Barcelona, am sa incep cu prima zi.

Am plecat cu o cursa de linie, un Tarom care aterizeaza in jurul orei locale 10. Din aeroport ai legatura cu centrul Barcelonei printr-un shuttlebus numit Aerobus care pleaca la fiecare cinci minute si care face alte douazeci pana in centru, in Piata Catalunya:

IMG_4742

Biletele se pot lua chiar din statia de autobuz si pot fi achitate cash sau prin card. Costul unei calatorii dus-intors este de 10,20 euro de persoana (atentie, nu se primesc bancnote mai mari de 20 de euro). Autobuzul are si loc special pentru bagaje, asa ca se calatoreste foarte confortabil.

Am coborat in Piata Catalunya si ne-am amintit ca in momentul in care ne documentam pentru drum gasisem undeva ca vom ajungem acolo exact de ziua patronului lor spiritual, St. Jordi (Sf. Gheorghe al lor). In acea zi ei au liber si, prin traditie, de St. Jordi se ofera trandafiri si carti. Ce mai, Barcelona era plina! Tot in aceasta zi, accesul la Muzeul de Istorie al Cataluniei este gratuit asa ca l-am vizitat si noi.

Am plecat spre hotel, Acta Mimic pe numele lui, o recomandare a unei bune prietene, recomandare foarte buna datorita raportului pret-localizare excelent (la aproximativ zece minute de mers pe jos de la hotel esti pe Rambla!). Pretul pe camera a fost undeva in jurul a 80 de euro/camera/noapte.

Dupa ce am lasat bagajele la hotel am pornit spre plaja Barceloneta, ca doi indragostiti de mare ce suntem:

Barcelona-5

Seara am sarbatorit ziua Ciupercutzei intr-un restaurant de la ultimul nivel al Arenas de Barcelona:

Barcelona-16

Restaurantul se numeste Abrassame si, pentru siguranta, ne-am rezervat o masa acolo prin The Fork. Masa a fost deosebita, eu am luat ceva vita, ea ceva salata de pui parca, iar desertul…! Desertul meu a aratat asa:

IMG_0787

…se numeste crema catalana, nu pot descrie combinatia de arome, gusturi si texturi, insa pot spune: daca aveti prilejul, n-o ratati! 🙂

Ziua urmatoare am bifat asa: Sagrada Familia, Parc Guell, Ramblas de Catalunya (cu o Sangria la ceas de seara la una din zecile de terase de-acolo).

La Sagrada Familia sa nu va ganditi sa ajungeti fara sa va faceti rezervare online pentru biletele de intrare! Sunt cozi uriase pentru cei ce n-au bilet online, cozi de 10 minute pentru cei inspirati ca noi. Preturile la bilete, precum si orele intre care doriti sa intrati sunt aici. Daca aveti rau de inaltime nu luati bilet cu turn inclus, daca n-aveti, luati, merita!

Barcelona-8

 

Acelasi sfat il dau si referitor la Parc Guell: nu mergeti fara bilete online dinainte achizitionate, veti putea avea surpriza sa ajungeti ca noi acolo la ora 16:00 si urmatoarele bilete disponibile la casa sa fie pentru ora 19! Bilete Parc Guell aici.

Ziua a treia a fost ziua dedicata vizitarii stadionului Camp Nou. Am avut o mica indoiala ca vizitarea va fi pe placul Ciupercutzei, dar reactiile ei de la fata locului si cele aproape trei ore pe care le-am petrecut acolo uitand de noi si amestecandu-ne cu oameni din toata lumea care aveau aceeasi pasiune ca si noi, m-au asigurat ca totul a meritat.

De la stadion nu voi pune fotografii, voi pune un filmulet-colaj facut de mine si caruia va rog sa-i acordati ingaduinta voastra, este primul montaj de acest gen pe care l-am facut ever:

http://youtu.be/pho79UlXRpU

Dupa stadion, cu ajutorul unei retele de transport in comun extraordinar de bine puse la punct, am mers la Tibidabo.

Referitor la biletele pentru transportul in comun, cea mai buna varianta sunt cartelele de 10 calatorii pe zona 1, e mai mult decat suficient, plus ca are marele avantaj ca o validare e valabila o ora si 15 minute, indiferent daca mergi o statie sau schimbi 5 metrouri si 10 autobuze! Asa arata, si le puteti achizitiona din orice statie de metrou.

Revenind. Tibidabo e un parc de distractii situat pe o colina la marginea orasului, loc vegheat de o biserica superba. Privelistea asupra Barcelonei iti taie respiratia:

Barcelona-12

Se ajunge acolo cu metroul pe linia L7, dupa care cu un autobuz pana la poalele muntelui. De aici exista un funicular super pitoresc, vechi de vreo suta de ani, care urca pieptis o panta de 45 de grade pana sus. Costul urcarii este de 4,10 euro, preturile pentru celelalte atractii ale parcului sunt aici.

In restul zilei am luat centrul la pas si am mancat pe Passeig de Gracia, un fel de Magheru al lor (daca mi-e ingaduit), la un restaurant frumos, La Vaca Paca, unde un meniu all you can eat costa undeva in jur de 11 euro/persoana:

IMG_4941

Seara am tinut sa vedem fantana cantatoare, dansatoare si luminoasa din fata Muzeului National de Arta Catalana.

Cam asa arata muzeul:

Barcelona-2

 

Cam asa arata fantana:

_DSC0015

Ultima zi in care am hoinarit am rezervat-o Castelului Montjuic. Se ajunge acolo cu funicularul din statia de metrou Paral-lel si apoi cu teleferic sau autobuz (noi am preferat autobuzul 55). Castelul este superb, strajuieste dinspre mare toata Barcelona, fiind situat diametral opus fata de Tibidabo.

_DSC0082

 

Seara ne-am petrecut-o hoinarind si am incheiat-o infometati pe malul portului de yacht-uri…

Barcelona-4

…servind un platouas! 🙂

IMG_0922

Inchei, ca mi s-a facut dor de Barcelona…

Daca veti mai avea nevoie de alte detalii, va stau la dispozitie, scrieti in comment pe blog ce va intereseaza si daca stiu, raspund!

Hai, v-am pupat! 🙂

 

Barcelona – vis turistic

Intre 23 si 27 aprilie vom fi in Barcelona!

Barcelona

Abia asteptam amandoi si de aceea incercam sa facem tot felul de planuri si trasee, sa adunam cat mai multe impresii din care sa filtram informatii ce ne vor fi folositoare.

Avem o lista lunga de obiective pe care planuim sa le vedem intr-o ordine cat mai buna din punct de vedere al legaturilor mijloacelor de transport, in asa fel incat sa ne bucuram de cat mai multe fara sa descoperim apoi ca am trecut pe langa mai-stiu-eu-ce casa a lui Gaudi sau cafenea cu sangria celebra si sa ne para rau apoi! De aceea sugestii apropos de abonamente – pachet pentru transport in Barcelona nu ar strica nimanui.

Si pentru ca vorbeam de obiective de vizitat, am sa pun aici ce avem noi in vedere, venind cu rugamintea ca voi, daca vreti, sa adaugati in comentarii ceea ce eu am omis si ar merita vizitat musai in capitala catalana:

– Sagrada Familia;

– Castelul Montjuic;

– Muzee (stiu ca e plin de muzee si galerii de arta, un hint de la voi n-ar strica!)

– Stadionul echipei F.C. Barcelona;

– Boqueria – celebra piata de pe Rambla;

– Plaja Barceloneta;

– Magazine (aici chiar ne-ar prinde bine niste sugestii – link-uri sau doar nume);

– Restaurante si cafenele faine (idem, ne-ar prinde bine sa avem cat mai multe pareri);

Am sa vin cu o tona de poze, am sa revin evident si cu un post pe aceasta tema, dar pana atunci va pun pe voi la munca: lasati in comment-uri sugestii de restaurante faine si cel care ne va indica restaurantul care ne va incanta cel mai mult va primi din partea mea un souvenir dragut! Evident, legat de Barcelona si adus de acolo! 🙂 Tin sa adaug ca noi vom fi cazati la un hotel din apropierea Pietei Catalunya si ca restaurantul ar trebui sa fie la o distanta rezonabila de acest loc! Totodata, comment-urile vor trebui sa fie postate aici pe blog, nu pe Facebook, pentru ca in felul acesta vor fi mai simplu de accesat si cuantificat.

Iar daca, din intamplare, nu voi primi niciun comment cu sugestii, ma voi descurca singur si am sa-mi fac astfel mie cadou souvenirul! 🙂

Hai, v-am pupat! 😉

 

Roger Waters: “The Wall – Live”

În anul ăsta care cu lene şi gripă la toată lumea pare că a început, se anunţă ceva concerte, cum am mai zis.

Şi dacă la noi nu avem confirmate ca sigure decat concertele Roxette şi Bon Jovi până acum, afară de hotare e fierbere ca mereu. U2 îşi continuă turul mondial 360º, trupe reinventate precum Guns, REM, Pet Shop Boys sau Take That, dar şi puştii minune ai ultimilor ani precum Rihanna, Lady GaGa, Katy Perry sau Justin Bieber au toţi anul ăsta concerte prin toată Europa.

La un concert de trupă “reinventată” vrea şi sufleţelul meu să ajungă în anul ce tocmai (încă) se chinuie să înceapă: Roger Waters (ex. Pink Floyd). Am zis că trebuie să ajung, nu ştiu dacă turul mai ţine încă un an şi apoi cine ştie dacă va mai exista alt tur sau dacă fondatorul Pink Floyd mai trăieşte până atunci, aşa că e obiectiv clar pentru anul ăsta.

Şi cum ştiu de concertul ăsta de prin septembrie anul trecut, cum tot încerc să găsesc adepţi pe care să-i iau cu mine (cel puţin la Praga, dacă nu la Milano sau Barcelona), iată că m-a prins ianuarie! Şi cum intru eu miercuri seara pe site-urile cu bilete de concert şi avioane dau peste surprizele ce urmează:

– la Praga mai sunt câteva bilete care se dau repede, avionul costă mai mult decât la Londra;

– la Barcelona avionul e ok că au zboruri multe pentru căpşunari, dar biletele sunt mai scumpe decât la Praga;

– la Milano nu prea mai sunt locuri şi deşi zboruri există perioada e naşpa (ceva gen sfârşit de lună/trimestru la corporaţie la Ciupercutza).

Deci: la concertul ăsta TREBUIE să ajung, aştept ajutorul vostru, al celor care aveţi pile în domeniu, nu mă-nteresează cum se numeşte domeniul, PR, turism etc. Ia să vă văd! 🙂

Barcelona

Fain oraş Barcelona!

Mi-a mers la inimă!

E făcut precum Salonic sau New York cu străzi paralele tăiate de alte străzi paralele, perpendiculare pe ele.
E mare, imens chiar, are de toate, are o stradă de promenadă superbă (La Rambla) unde oameni de tot soiul (de la turişti la bătrâni localnici de 80 de ani se plimbă de dimineaţa până seara).

Lumea trăieşte foarte bine, au aer de oameni fără griji, dar îngrijoraţi. De ce se îngrijesc ei? De faptul că nu sunt lăsaţi să se despartă de Spania. De faptul că ei, Catalunya, nu sunt recunoscuţi ca stat! Şi pentru asta ies în stradă, cu căţel, cu purcel, 1.100.000 de oameni!… Şi de la o asemenea desfăşurare de forţe nu se încurcă circulaţia! Nici de la vizionarea unui meci de fotbal în care se decide dacă Spania iese sau nu campioana lumii nu se blochează circulaţia în oraş! Ca român, am avut o mică problemă să asimilez chestia asta! Dup-aia, încercând să gândesc precum un om normal, a fost totul mai simplu.

Pentru cineva încântat de shopping, Barcelona, ca multe oraşe mari din Spania, Italia, Franţa sau Olanda, are în luna iulie a fiecărui an desfăşurarea de superoferte materializate în reduceri ce duc o cămaşă la Zara sau H&M la 5 sau 7 euro. Drept pentru care, dacă te saturi de plajă, plimbări sau vizite la obiective, ai ce face! Dar atenţie, nu o face duminica, în Barcelona nu e deschis nici un magazin serios duminica. Un singur centru comercial, în port, lângă Rambla del Mar (adică în portul nou), este deschis pentru shopping duminica şi ăsta este full de cumpărători întârziaţi sau neavizaţi.

Apropos de vizitele la obiectivele turistice, Barcelona, ca şi Milano, Istambul sau alte capitale ce se hrănesc la greu din turism, au acel sistem de City Bus care îţi permite, contra unei sume, să vezi dintr-un autobuz decapotabil tot ce e de văzut, şi să poţi să cobori unde vrei pentru a vizita, urmând ca pentru acelaşi bilet să îţi continui vizitarea oraşului cu alt autobuz al aceleiaşi companii.

Revenind la impresii, oraşul are de toate: lume pestriţă, străzi largi, restaurante pentru toate gusturile şi buzunarele, o plajă lată şi lungă, obiective turistice multe:

Plaja inaugurată cu prilejul Olimpiadei de vară şi pentru care s-a dragat nisip din larg (în fotografie este surprinsă cam o treime din lungimea ei!):

Plaja Barceloneta
Plaja Barceloneta

Un port special pentru iachturi ocupat până la refuz de minuni costisitoare:

Parcare iachturi
Parcare iachturi

Parcul Guell:

Parc Guell
Parc Guell
Salamandra lui Gaudi din Parcul Guell
Salamandra lui Gaudi din Parcul Guell

Renumita Sagrada Familia a lui Gaudi, care n-a fost terminată de acesta şi ale cărei planuri nu au ajuns în contemporaneitate, drept pentru care specificata contemporaneitate a încercat să continue munca maestrului facând asta printr-o adjudecare a lucrărilor către o firmă care nu era tocmai calificată pentru aşa ceva, iar rezultatele se văd şi sunt detestate de barcelonezul de rând:

Fatada noua Sagrada Familia
Fatada noua Sagrada Familia
Fatada Sagrada Familia in viziunea lui Gaudi
Fatada Sagrada Familia in viziunea lui Gaudi

Stadionul echipei FC Barcelona, care a fost transformat de o echipă de marketing capabilă într-o adevarată mină de aur, aducătoare de venituri din te-miri-ce. Terenul, ca şi stadionul sunt impecabile. Din tribune, de oriunde te-ai afla, vezi tot terenul perfect, au un cult pentru istoria şi performanţa lor foarte bine pus la punct, dar recunosc şi că, de exemplu, meciul pierdut în faţa Stelei în finala Cupei Campionilor din 1986 a fost una dintre cele mai negre întâmplări din istoria lor…!

"Mas que un club" de la nivelul terenului
“Mas que un club” de la nivelul terenului
Terenul vazut de pe scaunul cel mai de sus de la tribuna 1
Terenul vazut de pe scaunul cel mai de sus de la tribuna 1
Una dintre cele mai negre seri din istoria clubului - infrangerea suferita in fata Stelei
Una dintre cele mai negre seri din istoria clubului – infrangerea suferita in fata Stelei

…şi nu în ultimul rând, La Rambla, strada principală de promenadă a omului de rând de prin partea locului, dar şi aspirator pentru turiştii (enorm de mulţi) veniţi din toate părţile lumii:

Scissors man pe Rambla
Scissors man pe Rambla
Personaj pe Rambla
Personaj pe Rambla

O prietenă m-a rugat să fac un clasament al capitalelor văzute de mine până acum: aş situa Barcelona undeva după Paris şi înainte de Roma. Dar asta aş face-o eu.

Totodată mi-a lasat o impresie bună mâncarea de acolo. Nu poţi merge la Barcelona fără să mănânci o paella sau fără să bei o sangria. Dar trebuie sa ştii unde sa faci asta, pentru că, aşa cum e la latini, ţi se poate întâmpla să te alegi cu o toxiinfecţie de toata povestea… Deci, mâncaţi paella şi beţi sangria în port, pe acolo pe unde sunt parcate iachturile, eu aşa am făcut, şi uite ce-a rămas:

Paella epuizata
Paella epuizata

Nu am stat mult în Barcelona, dar mi-a fost oarecum suficient să văd că e un oraş fooooooarte liber şi libertin: e gayfriendly, poate foarte gayfriendly, este permis consumul şi detinerea de cantităţi mici de marijuana sau alte asemenea, este totodată foarte uşor de asimilat şi de simpatizat de către oameni de diferite religii, orientări şi concepţii.

Parerea mea personala este că femeile din Barcelona, precum şi bărbaţii de acolo nu sunt oameni frumoşi, ba din contră, cam urâţei… În ciuda acestui lucru, copii lor sunt foarte frumoşi…! Să-mi explice cineva asta, please!

Ce mi-a atras de asemenea atenţia este că în restaurantele cu diferite specificităţi (japoneze, chinezesti, siriene, turceşti) eşti servit de oameni de naţioanalitatea respectivă, ceea ce la noi…

De asemenea, străzile, mii la număr cred, care sunt mici şi pe care, dacă în Bucuresti ar exista, eu unul nu m-aş aventura, par şi sunt destul de sigure şi pline de restaurante de diferite feluri unde poţi intra şi mânca aproape fără teama de a greşi.

De asemenea, oraşul este foarte bine administrat, organizat, curăţat etc… Dacă a doua zi după demonstraţia celor 1.100.000 de oameni nu părea că ar fi trecut nimic pe acolo, în condiţiile în care asta ar însemna că au fost la demonstraţie jumătate din locuitorii Bucureştiului…!

Transportul în comun merge brici, metroul şi autobuzele au programul de venire afişat pe afişaje electronice în toate staţiile, şi acest program este sfânt!

Pentru un om care vine prima oara acolo, indiferent că ajunge pe calea aerului sau altfel, totul este foarte logic, uşor de accesat, usor de înţeles, asa cum şade bine oricărui oraş care scoate venituri imense din turism, şi care face din turism principala sursă de venit a unei zone destul de întinse din punct de vedere geografic.

Nu ştiu dacă aş mai putea adăuga multe, poate doar detalii referitoare la costuri. Este scumpă viaţa de turist în Barcelona, nu la fel de scumpa ca la Paris, şi poate, la ce nivel de calitate îţi este oferită este relativ similară cu cea din Bucureşti. Spun asta pentru că, dacă în Bucureşti nu prea găseşti hoteluri ok sub 60 de euro camera pe noapte, acolo poţi găsi şi la 50 de euro camera pe noapte. De asemenea, o masă îmbelşugată în port, acolo unde spuneam că mănânci bine şi sigur se duce cam la 20-30 de euro de persoană în condiţiile în care totul este proaspăt şi nu ţi-e frică de ceea ce urmează să mănânci sau să bei.

Astea ar fi primele impresii la cald, aş mai avea poate, dar nu s-au sedimentat, drept pentru care vă invit să speraţi la o continuare…! 🙂