Raed Arafat, noul ministru de la Sănătate

Am auzit încă de miercuri după-amiază de această decizie a guvernului.

În primul moment nu am ştiut dacă e bine sau e rău. Am decis ca această situaţie nu poate avea ca rezultat decât două scenarii, şi anume: scenariul bun, în care Arafat a acceptat postul cu condiţia să rămână în funcţie şi după alegerile din decembrie; şi al doilea scenariu, la care puţini se gândesc având în vedere seriozitatea de care omul acesta a dat dovadă până acum, anume acela în care acceptarea postului a fost pentru o perioadă scurtă de timp pentru a vedea dacă mai este de scos ceva întreg din corpul pacientului numit sistem medical românesc din fiarele contorsionate ale crizei.

Acum nu vreau să cred că a doua variantă e posibilă, deci analizez doar prima variantă.

Raed Arafat este un om al sistemului, unul dintre puţinii care se pot lăuda şi cu performanţe şi fără concesii de când a început să se bată cu morile de vânt ale medicinei româneşti. Nu ai ce-i reproşa, de el te poţi agăţa ca politician pentru imagine, dar şi ca meseriaş în domeniu pentru întreţinerea speranţei pe care s-o readucă la viaţă.

Evident că nu e de aşteptat ca de mâine să se redeschidă spitalele închise de cei ce acum spun că vor să resusciteze inima României, evident că nu vor fi readuşi în ţară medicii valoroşi ce au plecat afară pentru o viaţă mai buna, evident că nu vom avea de mâine medicamente în spitale, evident că nu se va însănătoşi sistemul medicamentelor sau casa de sănătate din România peste noapte. De aceea sper din toată inima ca omul a pus condiţia ca funcţia pe care vine să-i fie garantată pentru o perioadă în care măcar o parte dintre rezultatele muncii sale să fie vizibile.

Are multe de făcut, are mulţi hoţi şi mişei de îndepărtat de la borcanul cu miere, are un buget infim pe care trebuie să-l drămuiască. Dar oare nu e cel mai indicat să facă asta la scară mare după ce i-a reuşit la scară mică şi medie?! Câţi dintre miniştrii din ultimii 20 de ani ai României pot spune că au o asemenea experienţă în domeniul pe care l-au păstorit sau îl păstoresc? Puţini spre niciunul.

Eu am mari aşteptări de la acest om şi aceste aşteptări se bazează în sfârşit pe ceva, nu ca aşteptările pe care le transformăm în vot din patru în patru ani şi care se bazează doar pe vorbe, vorbe care odată cei ce ne-au păcălit iar ajung la putere se transformă în neputinţă din vina moştenirii guvernării anterioare.

Ca un detaliu deloc de neglijat, la momentul jurământului de investire, cei ce s-au ocupat de detaliile acesteia i-au pus la dispoziţie omului trei cărţi pe care acesta ar fi putut pune mâna la momentul citirii jurământului: Coranul, Biblia şi Constituţia. Nu mai discut inutilitatea Bibliei în acest context, nu mai adaug că greu ar fi putut crede cineva că Arafat ar fi jurat pe Coran. Noul ministru a jurat pe Constituţie, mi s-a părut perfect justificat şi potrivit. Celelalte au fost acolo pentru a naşte can-can, omul nu le-a luat în seamă demonstrând încă odată că a venit să facă treabă, nu să se ţină de aşa ceva.

Hai, v-am pupat! 🙂