Pluralul englezesc

Am fost aseară la piesa Pluralul englezesc, jucată pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian…

Sunt un entuziast spectator de teatru, îmi place să merg cât mai des la teatru, dar aseară am simţit un gust amar de-a lungul întregului spectacol. Nu-mi dau seama nici acum dacă treducerea a fost proastă, dacă eu am fost prea exigent (veneam după piesa Livada de Vişini a lui Cehov magistral jucată la Naţional şi pe care o văzusem vineri).

Distribuţia la Pluralul englezesc recomandă piesa ca pe una reuşită, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu sau Constantin Cotimanis fiind capete de afiş în această argumentare.

Am vrut să plec de vreo două ori, lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată de la o piesă de teatru. Şi cum Dumnezeu să nu vrei să pleci când încerci să îţi dai seama de un comic de limbaj la care actorii râd şi îţi dai seama că ei ştiind ce a vrut să zică autorul ar râde?! Dar traducerea a pierdut sensul poantei şi tu te trezeşti că te întrebi de ce râd ăia!

Spectacolul îţi dă senzaţia de lipsă de profesionalism şi banalitate de la cap la coadă. Cu alte cuvinte diletantism. În primele 20 de minute aştepţi să se lege prima replică memorabilă, după care te consolezi că poate nu durează mult!

Dar el durează! E în 3 acte! E vorba despre 3 familii, piesa se petrece în bucătăria fiecărei familii, un act per bucătărie. Intenţia de a ne trimite cu gândul la bucătăria vieţii intime a cuplului-gazdă e frivolă, fără substanţă, sau aşa a ajuns la mine.

Cele trei cupluri trec prin momente diferite în viaţă şi ajung să se minuneze de ce viaţă naşpa au ceilalţi. Şi-uite aşa o suportăm pe Cezara Dafinescu jucând o femeie uşoară şi cu patima băuturii, rol care nu-i iese deloc, aşa îl vedem pe Cotimanis jucând un arhitect ratat şi care aleargă din floare în floare prin tot oraşul şi care are acasă o nevastă nevrotică şi plictisitoare.

Nimic deosebit pe scenă faţă de cuvintele banale pe care le-am înşirat eu în descrierea piesei. Te aştepţi să te pună pe gânduri, dar cum Doamne să te pună pe gânduri o piesă care la apogeul plictisului aruncă în scenă cireaşa de pe tort: Dansul Pinguinului!!!!!!!!!!!!!!!

Am crezut că nu-i adevărat! Am crezut că sala o să-i scoată în fluierături de pe scenă! Dar nu!

Că aici a fost declicul! Aici mi-am dat seama că de fapt nu mă aflu în locul potrivit! Sala nu era compusă din public de teatru autentic oameni buni! Era compusă din spectatori de condiţie intelectuală medie, din oameni care au venit la spectacol ca la circ (“ce ne-am mai râs, fată!”), din lume cu grad de educaţie sub glezna broaştei!

Nu ai cum să faci aşa ceva într-un spectacol de ţinută, nu ai cum să pui manele (că melodia cu pinguinul e aproape manea) într-un teatru!

Există limite!

La Pluralul englezesc ele au fost violate cu brutalitate.

NU MERGEŢI LA ACEST SPECTACOL, VĂ CONJUR!

10 thoughts on “Pluralul englezesc

  1. Sunt total de acord in ce priveste aceasta piesa de teatru.
    Sigur – am aplaudat la sfarsit: nu pentru ca mi-ar fi placut piesa ci pur si simplu pentru munca actorilor (cand o piesa e proasta niciun actor oricat de bun nu o poate salva!.
    Dar am aplaudat munca lor per ansamblu….cateodata mai fac si asa….dar
    m-am intrebat cum de acesti mari actori au acceptat sa joace intr-o astfel de piesa…..

  2. Ştii care e problema Ana? Că piesa a fost jucată pe Broadway ani de zile, deci nu are cum să fie proastă (eu aşa am gândit când am ales să merg la ea). Cred că problema a fost traducerea şi poate regia. Referitor la aplauze – nu am aplaudat. Un actor mare nu se complace într-un proiect de genul ăsta! Au făcut un compromis de foame, au ales să joace orice pentru bani. L-ai vedea pe Beligan făcând asta?! Eu nu, de aceea nu am aplaudat!

  3. Am fost impreuna cu sotul meu la “Pluralul Englezesc”, la Teatrul de Operata Ion Dacian. Nu ne-am ridicat in picioare si nici nu am aplaudat. Cred ca nu s-a observat asta, doar de cei din preajma, care, suparati de gestul nostru, au aplaudat si mai tare, chiar revoltati. Am fost rugata sa nu mai iau bilete la teatru o vreme, sa mai uitam… Este extrem de dezamagitor finalul manelist, este dezamagitor scenariul, iar referitor la jocul actorilor, cu asa o piesa este inutil sa discutam… Nu am o problema numai cu Dansul Pinguinului, ci si cu imnul gay “I will survive” din timpul piesei, fara nicio noima… Daca piesa era jucata de un teatru de revista sau la un teatru de vara, poate as fi fost mai ingaduitoare, dar si atunci as fi intrebat ce s-a intamplat cu umorul, fie el englezesc sau romanesc.

  4. Mai, indiferent de piesa, de tipul ei sau de categoria din care face, actorii aia (URIASI) fac eforturi care merita rasplatite. Asadar aplauze pentru ei, nu?

  5. Bianca, eu inteleg motivele pentru care tu spui ca acesti oameni ar trebui aplaudati, insa gandeste-te: in cazul unui actor mare, el este perceput asa pentru rolurile mari pe care le-a facut in viata sa. E normal ca in momentul in care se dezice de postura de fauritor de astfel de roluri sa ii mai acordam acelasi credit (el, prin acceptarea respectivului rol indoielnic inducandu-ne practic pe noi, cei ce-l percepem URIAS, intr-o eroare impardonabila!)?!

  6. Haha, e ca si cum am vorbi pe mess:)).

    Am vazut actori mici jucand superb si actori mari jucand putin mai prost…cred ca depinde de fiecare rol in parte…

  7. Dap! :))
    Ai dreptate, nu te contrazic din rautate, nu-s genul, insa aici nu e vorba ca au jucat prost neaparat. Piesa respectiva a fost prost adaptata pietei noastre ca sa spun asa.
    Nu am nimic nici cu cei care gusta “Pinguinul”, nici cu cei ce asculta alta muzica decat cea preferata de mine, dar nu e normal ca intr-o institutie de inalta cultura sa asistam la asa ceva. Problema aici a fost daca vrei regia neinspirata (piesa a fost un succes pe Broadway dar si in urma cu ceva timp la noi, la Nottara venea deci cu o carte de vizita super!). Dar asta e, nu putem asista la spectacole minunate peste tot, trebuie sa mai avem parte si de unele mai putin minunate…
    Thanks for reading anyway! 🙂

Leave a Reply

Proudly powered by WordPress | Theme: Rits Blog by Crimson Themes.