Se fac vineri două săptămâni!
Sincer, nu mă aşteptam să dureze atât! Sunt între visătorii care au sperat că după vreo săptămână de oameni mânioşi ce-şi strigă disperarea în piaţă se va rezolva cumva.
Şi, deşi inventivitatea protestatarilor (nu protestanţilor cum am tot auzit pe la crainicele televiziunilor de ştiri!) pare nemărginită, am senzaţia că ceva, pe undeva, ceva nu se învârte rotund.
De ce spun asta? Pentru că eu consider că o mişcare de acest gen ar fi putut să fie instrumentată (atenţie, nu manipulată!), de către opoziţie. Eu consider că dacă opoziţia ar fi avut vlaga să mobilizeze lumea aşa cum trebuie, folosindu-se de specialişti de comunicare mai ales, acum Piaţa Universităţii ar fi putut fi numită “fenomen de stradă al opoziţiei”.
Ca de obicei de la înfiinţarea USL-ului, acţiunile ferme au lipsit! Eu m-am aşteptat ca a douza zi de la anunţul înfiinţării acestei formaţiuni să înceapă să se vadă măsuri de obstrucţionare a puterii. Nu au existat astfel de măsuri concrete. În afară de moţiuni de cenzură moarte din faşă nu am sesizat nimic.
Practic am avut impresia că opoziţia a stat cu mâinile-n sân şi că mai mult de zvonul cu Crin preşedinte şi Ponta premier nu am perceput din acea direcţie. Ca să nu mai spun câtă nemulţumire a insuflat această uniune mai ales în rândurile simpatizanţilor PNL care încă nu acceptă în ruptul capului o alianţă cu urmaşii sau colegii lui Iliescu şi Năstase…
Acum opoziţia sesizează oportunitatăţile oferite de mişcările din Piaţa Universităţii, nu reuşesc să găsească o breşă pentru a pătrunde şi a încerca să arate lumii că şi ei sunt de acolo, că şi ei sunt cu lumea din piaţă, că şi ei vor tot aia! De ce oameni buni nu aţi avut ideea până acum să instrumentaţi voi aşa ceva?! A, era greu cu aprobările şi cu daunele ce trebuiau plătite eventual?! Nasol, dar oare arta nu cere sacrificii?! E super aşa, să spuneţi că sunteţi cu cei de acolo, să vreţi demisia guvernanţilor dar la o adică să nu răspundeţi de neplăceri, ci să culegeţi doar roadele!
E hilar efortul opoziţiei de a se infiltra cumva în Piaţă. Nu prea le iese, aşa că au început să facă presiuni politice! Abia acum?! Ce aţi aşteptat aproape un an sau cât e de când funcţionaţi ca USL?! Să iasă lumea în stradă? De ce n-aţi scos-o voi pentru ca acum să fiţi principalii beneficiari ai mişcărilor din piaţă?
Aşa îmi e de ciudă că nu s-a făcut nimic până acum! Sau poate nu s-a făcut tocmai pentru că erau şi ei conştienţi că pe vremuri de criză e bine să fi oriunde, e bine să faci orice, numai la putere să nu fi!
Ţin să precizez că nu am parti-pris-uri politice, nu e un post comandat ci mai degrabă o recapitulare a ceea ce am înţeles eu din zilele astea de proteste, clar? 😉