Warning: include_once(/home/filmzoom/dorinu.ro/wp-includes/header.php): failed to open stream: No such file or directory in /home/filmzoom/dorinu.ro/wp-config.php on line 90
Warning: include_once(): Failed opening '/home/filmzoom/dorinu.ro/wp-includes/header.php' for inclusion (include_path='.:/opt/alt/php74/usr/share/pear') in /home/filmzoom/dorinu.ro/wp-config.php on line 90 Dorin Apavaloae – Page 76 – Blog personal, pareri subiective
M-am întors duminică din Grecia… Greu! Greu la capitolul recovery! Încă sunt în starea în care dacă mă uit la ceas la ora 10 îmi zic: “iar ajung târziu pe plajă! 🙂 “!
N-am scris nimic imediat ce am sosit în ideea să las să se mai sedimenteze gândurile, dar văd că n-am şanse, mi-e greu şi n-am apuc deloc!
Drept pentru care, las lenea la o parte, că asta e de fapt, şi aştern:
Întreaga vacanţă a avut 3 părţi: două dintre ele (transportul) care au fost cam de coşmar pentru că mergând by bus 16 ore n-avea cum să fie altfel şi una (şederea propriu-zisă) care a meritat tot ce a însemnat neplăcut în celelalte două!
Am mers în Sarti, Halkidiki şi am redescoperit Grecia şi Marea Egee aşa cum le ştiam din 1998: minunate, primitoare şi de revăzut oricând!
Am avut parte de super vreme, de apă caldă şi foarte curată. Nu pot spune că m-am aşteptat la mai mult şi nu pot spune că aşteptările mi-au fost înşelate în vreun fel de vacanţa asta!
Am mâncat (cam) mult şi de toate, am încercat câte taverne am putut, am savurat berea locală (Mythos) care merge, de vară, am băut şi ceva vin de-al lor, am stat la soare, am dormit şi m-am răsfăţat. Aveam (cred eu) nevoie de ieşirea asta apărută aproape de nicăieri şi materializată în mai puţin de o săptămână. Şi încă ce frumos, calm şi liniştitor s-a putut materializa! Trebuie să fi fost vreo aliniere de planete-ceva, că prea au ieşit toate nemaipomenit în ultimele 3 săptămâni şi câteva zile! 🙂
Am revăzut şi Salonicul într-una din zile, l-am plăcut iar, l-am pozat, i-am admirat clădirile frumoase ca acoperite cu glazură de marţipan, cu balcoanele lor generoase şi umbrite de storuri:
Am mers pe malul mării din Plaza Aristoteli până la Turnul Alb, trecând pe lângă cafenele mai mici sau mai mari, încântătoare toate, diferite şi la fel în acelaşi timp:
Am băut cafea în Plaza Aristoteli la o cafenea mică şi cochetă:
…prăjiturelele au fost din partea casei, ca şi apa rece, aşa oferă grecii tuturor clienţilor lor, indiferent dacă iei o cafea pe plajă sau în cea mai fancy cafenea din centru.
Am trecut prin renumita piaţă centrală, curată şi bine garnisită:
Am mâncat de prânz la o terasă recomandată de un localnic ce ne-a vazut dezorientaţi pe stradă:
Ne-am întors în Sarti şi ne-am balacit vreo oră în marea care parcă ne aştepta bosumflată că dimineaţă n-am vizitat-o:
D-aia spuneam la începutul postului că e greu să îmi revin, mi-e dor de imagini de genul:
În loc de încheiere mai pun o poză, e păcat să o las în uitare:
De două zile n-am apă caldă…! Nu ştiu de ce, o fi oprită “de la centru”, sau o fi vreo avarie locală, cert e că n-am! Fac duşuri reci, năduşesc al dracului “după” şi aşa mai departe. Mă uit la soarele care şi el a tot explodat zilele astea de atâta căldură câtă a putut avea 🙂 şi nu pot să nu mă întreb cât ne-o mai ţine aşa… Noaptea nu prea poţi dormi, ziua nu prea poţi mânca, noroc cu maestrul Viorel care are grijă să aranjeze asta, că nu ştiu zău ce-aş face… 🙂
Număr zilele până la concediu, marea mă cheamă, nevoia de adierea brizei ei mă face şi mai nerăbdător. Sunt ca un copil în aşteptarea cadoului promis, câteodată stau şi mă gândesc dacă nu cumva există cumva pericolul să mă trezesc… Dar ştiu că ce trăiesc este o realitate, asta mi-este garantat de mici greşeli pe care le mai fac zilnic sau de şoapte de înţelegere pe care le aud recunoscător atunci când am mai multă nevoie de ele.
Nici nu m-am gândit ce o să îmi iau în bagaje, sunt atât de bucuros că plec, încât vreau pur şi simplu să plec, uitând că pot să mă trezesc acolo fără periuţa de dinţi sau costumul de baie… Sunt ca soldatul care numără zilele până la “liberare”, nerăbdarea îmi acaparează atenţia din ce în ce mai mult, şi peste toate astea tronează vara asta ciudată şi vorba lu’ Nenea Iancu: “Căldură mare, monşer!”.
Azi-noapte la 4:00 fix (!) m-a trezit un ţântar…! Nu cu bâzâitul, mă muşcase şi mă scărpinam în somn de m-am trezit năuc…!
Am pus o pastila contra lui şi a eventualilor lui fârtaţi în aparat, am băgat-o în priză, şi am stins lumina la loc renunţând să-l caut. Să fie la el acolo…!
Înainte să adorm iarăşi, încercand să uit de mâncărime, mi-am întors privirea spre mine. Mi-am dat seama că nici măcar un tânţar care mă trezeşte din somnul dulce al zorilor nu mă indispune, mă simt foarte bine lately!
Mi-e bine cu mine şi cu lumea din jur, mi-e bine în oraşul ăsta urât de oameni zilele astea pentru canicula ce ne-o dăruieşte, mi-e bine cu oamenii care sunt în ultima vreme în jurul meu, mi-e bine să ştiu că mă preţuiesc sau mă iubesc. E o vara binecuvantată. Asta şi pentru că o să îmi iau o vacanţă binemeritată (zic eu), o să îmi las toate gândurile rele şi necazurile aici, (nu te lasa la check-in cu ele, sunt ameninţare teroristă 🙂 ). Plec în ţara zeilor şi a Mării Egee, plec in Grecia să uit de mine şi să fug de emailuri, deadlineuri, clienţi ilogici sau notari blazaţi.
Atât! Mi-e bine! Mă gândesc la vacanţă, mă simt de pe acum bine, perioada asta e ca un preludiu minunat la o dragoste din alte tărâmuri…
E făcut precum Salonic sau New York cu străzi paralele tăiate de alte străzi paralele, perpendiculare pe ele.
E mare, imens chiar, are de toate, are o stradă de promenadă superbă (La Rambla) unde oameni de tot soiul (de la turişti la bătrâni localnici de 80 de ani se plimbă de dimineaţa până seara).
Lumea trăieşte foarte bine, au aer de oameni fără griji, dar îngrijoraţi. De ce se îngrijesc ei? De faptul că nu sunt lăsaţi să se despartă de Spania. De faptul că ei, Catalunya, nu sunt recunoscuţi ca stat! Şi pentru asta ies în stradă, cu căţel, cu purcel, 1.100.000 de oameni!… Şi de la o asemenea desfăşurare de forţe nu se încurcă circulaţia! Nici de la vizionarea unui meci de fotbal în care se decide dacă Spania iese sau nu campioana lumii nu se blochează circulaţia în oraş! Ca român, am avut o mică problemă să asimilez chestia asta! Dup-aia, încercând să gândesc precum un om normal, a fost totul mai simplu.
Pentru cineva încântat de shopping, Barcelona, ca multe oraşe mari din Spania, Italia, Franţa sau Olanda, are în luna iulie a fiecărui an desfăşurarea de superoferte materializate în reduceri ce duc o cămaşă la Zara sau H&M la 5 sau 7 euro. Drept pentru care, dacă te saturi de plajă, plimbări sau vizite la obiective, ai ce face! Dar atenţie, nu o face duminica, în Barcelona nu e deschis nici un magazin serios duminica. Un singur centru comercial, în port, lângă Rambla del Mar (adică în portul nou), este deschis pentru shopping duminica şi ăsta este full de cumpărători întârziaţi sau neavizaţi.
Apropos de vizitele la obiectivele turistice, Barcelona, ca şi Milano, Istambul sau alte capitale ce se hrănesc la greu din turism, au acel sistem de City Bus care îţi permite, contra unei sume, să vezi dintr-un autobuz decapotabil tot ce e de văzut, şi să poţi să cobori unde vrei pentru a vizita, urmând ca pentru acelaşi bilet să îţi continui vizitarea oraşului cu alt autobuz al aceleiaşi companii.
Revenind la impresii, oraşul are de toate: lume pestriţă, străzi largi, restaurante pentru toate gusturile şi buzunarele, o plajă lată şi lungă, obiective turistice multe:
Plaja inaugurată cu prilejul Olimpiadei de vară şi pentru care s-a dragat nisip din larg (în fotografie este surprinsă cam o treime din lungimea ei!):
Plaja Barceloneta
Un port special pentru iachturi ocupat până la refuz de minuni costisitoare:
Parcare iachturi
Parcul Guell:
Parc GuellSalamandra lui Gaudi din Parcul Guell
Renumita Sagrada Familia a lui Gaudi, care n-a fost terminată de acesta şi ale cărei planuri nu au ajuns în contemporaneitate, drept pentru care specificata contemporaneitate a încercat să continue munca maestrului facând asta printr-o adjudecare a lucrărilor către o firmă care nu era tocmai calificată pentru aşa ceva, iar rezultatele se văd şi sunt detestate de barcelonezul de rând:
Fatada noua Sagrada FamiliaFatada Sagrada Familia in viziunea lui Gaudi
Stadionul echipei FC Barcelona, care a fost transformat de o echipă de marketing capabilă într-o adevarată mină de aur, aducătoare de venituri din te-miri-ce. Terenul, ca şi stadionul sunt impecabile. Din tribune, de oriunde te-ai afla, vezi tot terenul perfect, au un cult pentru istoria şi performanţa lor foarte bine pus la punct, dar recunosc şi că, de exemplu, meciul pierdut în faţa Stelei în finala Cupei Campionilor din 1986 a fost una dintre cele mai negre întâmplări din istoria lor…!
“Mas que un club” de la nivelul terenuluiTerenul vazut de pe scaunul cel mai de sus de la tribuna 1Una dintre cele mai negre seri din istoria clubului – infrangerea suferita in fata Stelei
…şi nu în ultimul rând, La Rambla, strada principală de promenadă a omului de rând de prin partea locului, dar şi aspirator pentru turiştii (enorm de mulţi) veniţi din toate părţile lumii:
Scissors man pe RamblaPersonaj pe Rambla
O prietenă m-a rugat să fac un clasament al capitalelor văzute de mine până acum: aş situa Barcelona undeva după Paris şi înainte de Roma. Dar asta aş face-o eu.
Totodată mi-a lasat o impresie bună mâncarea de acolo. Nu poţi merge la Barcelona fără să mănânci o paella sau fără să bei o sangria. Dar trebuie sa ştii unde sa faci asta, pentru că, aşa cum e la latini, ţi se poate întâmpla să te alegi cu o toxiinfecţie de toata povestea… Deci, mâncaţi paella şi beţi sangria în port, pe acolo pe unde sunt parcate iachturile, eu aşa am făcut, şi uite ce-a rămas:
Paella epuizata
Nu am stat mult în Barcelona, dar mi-a fost oarecum suficient să văd că e un oraş fooooooarte liber şi libertin: e gayfriendly, poate foarte gayfriendly, este permis consumul şi detinerea de cantităţi mici de marijuana sau alte asemenea, este totodată foarte uşor de asimilat şi de simpatizat de către oameni de diferite religii, orientări şi concepţii.
Parerea mea personala este că femeile din Barcelona, precum şi bărbaţii de acolo nu sunt oameni frumoşi, ba din contră, cam urâţei… În ciuda acestui lucru, copii lor sunt foarte frumoşi…! Să-mi explice cineva asta, please!
Ce mi-a atras de asemenea atenţia este că în restaurantele cu diferite specificităţi (japoneze, chinezesti, siriene, turceşti) eşti servit de oameni de naţioanalitatea respectivă, ceea ce la noi…
De asemenea, străzile, mii la număr cred, care sunt mici şi pe care, dacă în Bucuresti ar exista, eu unul nu m-aş aventura, par şi sunt destul de sigure şi pline de restaurante de diferite feluri unde poţi intra şi mânca aproape fără teama de a greşi.
De asemenea, oraşul este foarte bine administrat, organizat, curăţat etc… Dacă a doua zi după demonstraţia celor 1.100.000 de oameni nu părea că ar fi trecut nimic pe acolo, în condiţiile în care asta ar însemna că au fost la demonstraţie jumătate din locuitorii Bucureştiului…!
Transportul în comun merge brici, metroul şi autobuzele au programul de venire afişat pe afişaje electronice în toate staţiile, şi acest program este sfânt!
Pentru un om care vine prima oara acolo, indiferent că ajunge pe calea aerului sau altfel, totul este foarte logic, uşor de accesat, usor de înţeles, asa cum şade bine oricărui oraş care scoate venituri imense din turism, şi care face din turism principala sursă de venit a unei zone destul de întinse din punct de vedere geografic.
Nu ştiu dacă aş mai putea adăuga multe, poate doar detalii referitoare la costuri. Este scumpă viaţa de turist în Barcelona, nu la fel de scumpa ca la Paris, şi poate, la ce nivel de calitate îţi este oferită este relativ similară cu cea din Bucureşti. Spun asta pentru că, dacă în Bucureşti nu prea găseşti hoteluri ok sub 60 de euro camera pe noapte, acolo poţi găsi şi la 50 de euro camera pe noapte. De asemenea, o masă îmbelşugată în port, acolo unde spuneam că mănânci bine şi sigur se duce cam la 20-30 de euro de persoană în condiţiile în care totul este proaspăt şi nu ţi-e frică de ceea ce urmează să mănânci sau să bei.
Astea ar fi primele impresii la cald, aş mai avea poate, dar nu s-au sedimentat, drept pentru care vă invit să speraţi la o continuare…! 🙂
Nu poţi să fi dintre cei ce au participat in weekendul trecut la Sonisphere România, să ai un blog, şi să nu simţi nevoia să scrii despre festivalul ăsta!
Au fost trei zile pline, bine garnisite cu metal de calitate, lume bună, mici şi bere multă – ca la Românica!
Apropos de mici, la un moment dat chiar mă gândeam: “Ce o fi zis Lars, sau Mustaine care, in timp ce performau, venea spre ei un nor dens de fum rezultat în urma activităţii intense de la multele grătare prezente în locaţie! 🙂 ”
Revenind, vremea a fost bunicică, lumea bună, trupele Ok, Metallica bine, Slayer bine, Megadeth bine, Manowar bine, Rammstein – bestial! Au făcut nemţii un show perfect (nu ştiu dacă a fost motivat şi de faptul că doar cu câteva ore înainte Germania învinsese la scor Anglia cu 4-1!).
S-a baut bere muuultă, s-a dansat, s-a mimat cântatul la chitară de către lumea prezentă şi s-a dat din cap la greu.
Faza cea mai tare surprinsă în tribuna VIP a fost o batrânică de 80 de ani care zâmbea cu toată vârsta sa venerabilă la performanţa Rammstein! Aş vrea şi eu să ajung la vârsta ei astfel. Dar numai astfel!
Am mers cu prieteni buni acolo, poate d-aia mi-a şi priit aşa:
Hai ca încep să ma obişnuiesc cu blogul, mă mai joc un pic pentru perfecţionare şi voi reveni zilnic cred eu, că îmi place!