Posts

Posted on

Există un Paris nevăzut de turişti?

…abia aştept să revăd Parisul! Ştiu, e mare, a imens, e frumos, e impunător, are tot ce trebuie pentru a ţi se lipi de suflet, şi poate de aceea nu mă mai pot gândi la altceva.

Am o provocare pentru voi, cititorii mei:

Se dă un oraş, în cazul nostru Paris. Vă postez şi o poză din Turn ca să vă fie mai uşor. 🙂 :

Parisul din Tour Eiffel
Parisul din Tour Eiffel

Plec la Paris anul ăsta exact de ziua mea. Vreau să ajung acolo, să îl respir, să îl simt, să mă transform pentru câteva zile în ghidul lui pentru Ciupercutza. Vom zbura cu Blue Air, sper să n-avem surprize, eu de obicei am fost ferit de aşa ceva, dar cine ştie. Oricum ar fi însă zborul, numai ideea că la capătul celor trei ore ne aşteaptă Parisul ne linişteşte.

Eu am mai văzut Parisul în 2007, am trecut testul noului venit, acum am să-l revăd aproape cunoscându-l, nu?

Şi acum provocarea: în afară de obiectivele “clasice” aştept de la voi sugestii de obiective de vizitat. Ceva nou însă, nu foarte turistic, un restaurant fain, o locaţie ferită de aglomeraţiile turistice, înţelegeţi voi! Nu avem multe zile la dispoziţie, e mai mult un weekend prelungit (de miercuri până duminică), nu o să alergăm neapărat să murim pentru a bifa toate tablourile din Louvre, dar am vrea să gustăm şi din Parisul care nu apare în ghidurile turistice.

Nu am mai fost până acum niciodată în vreun oraş străin cu intenţia de a-i vedea anumite locuri ştiute şi frecventate numai de localnici, însă ştiu că ele există în Paris ca oriunde în lume. Oamenii tind să păstreze aceste locuri departe de ochii scrutători şi de multe ori indiscreţi sau deranjanţi ai turiştilor şi, deşi Parisul e un oraş parcă gândit spre a fi o atracţie turistică, nu mă îndoiesc că are şi astfel de locuri. Şi mai ştiu că mult din aerul sau unicitatea unui loc sunt date de oamenii normali, de cei care îşi trăiesc viaţa între zidurile acestei cetăţi majestuoase.

Tot ce a dezvăluit până acum Internetul pentru mine apropos de Paris promovează un loc, un hotel, un restaurant, un muzeu sau o atracţie clasică. Vreau mai mult de la Paris, ştiu că poate, mă ajutaţi? 🙂

Posted on

Idei multe, timp puţin…

De miercuri n-am mai scris nimic. Am avut idei, aveam ce scrie, nu prea am avut timp. Incerc acum într-o fereastră de timp şi blog să recuperez.

Aşadar am avut Stella Artois World Draught Masters vineri. Am fost acolo la invitaţia lui Manafu, căruia îi mulţumesc, şi a Ruxandrei Avram, o prietenă care făcea parte din tabăra organizatorilor (căreia îi mulţumesc, de asemenea). Evenimentul în care s-a premiat cel mai îndemânatic barman la turnarea în pahar a berii Stella Artois a ieşit fain, a fost lume bună, bloggeri (am avut prilejul să-i cunosc live pe capii blogosferei româneşti: Arhi, Piticu, Chinezu, Manafu), jurnalişti, lume din branşă, ş.a.m.d.. Invitatul special al serii, Viorel Copolovici, a încântat privitorii cu niscaiva propuneri de gustări ce se pretează la bere. Deja la ce face Viorel nu mai am adjective de mult, mie de fiecare dată când mănânc la el (şi o fac destul de des) îmi vine să spun acelaşi lucru: găteşte emoţionant de bine!… Cea care a câştigat acest concurs al Ritualului de Turnare a Berii în 9 Paşi (Nicoleta Tănase de la Wite Horse), va reprezenta România la Londra în finala mondială a concursului.

Apoi, tot vineri, a fost greva poliţiştilor. Nu despre asta vreau să scriu, cine mă cunoaşte ştie că nu mă omor după apartenenţe politice, însă această grevă a fost catalizatorul unor întâmplări profund anormale dacă stăm să ne gândim la nivelul la care s-a ajuns. Este vorba despre decizia unilaterală a preşedintelui de a renunţa la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei în vizitele sale de lucru prin oraş sau prin ţară!!! Adică, rezumând în câteva cuvinte populare, preşedintele a adoptat împotriva poliţiştilor care l-au “deranjat” cu greva replica “Ba p-a mă-tii!” Nu am ce comenta la aşa ceva, în mod normal de la un om ce se presupune că ar trebui să conducă o ţară te aştepţi la mai mult. Sau poate totul a fost o faţadă pentru a-l obliga pe Blaga, ministrul de interne, să-şi dea demisia “de onoare”? E ca în bancul cu bicicleta şi mitraliera: nu şi-a dat-o, i-a fost cerută. Şi în cazul ăsta întreb: care onoare?!

Tot vineri, Orange România a lansat pe piaţa autohtonă ultimul telefon de la Apple, iPhone4. Vreau să-mi iau, mi s-a pus pata, am mers la un Orange Store şi am primit un răspuns neplăcut: nu mai sunt în stoc, puneţi-vă şi dumneavoastră pe lista de aşteptare (care probabil e interminabilă) şi vă contactăm noi. Am reacţionat surprins că o firmă precum Apple nu a avut atâta cap să facă un sondaj al pieţei pentru a afla cam câte terminale vrea consumatorul român (care e mare amator de gadgeturi, asta e clar), însă fata de la desk mi-a zâmbit complice şi mi-a spus: “” E, e mişcare de marketing asta domnu’, vor să vă facă să îl vreţi şi ştiu că cu cât aşteptaţi mai mult să îl primiţi, cu atât îl veţi dori mai mult!” Adică faza cu “stoc epuizat” e vrajă, totul a trecut pe seama creierilor noştri de cumpărători avizi de telefoane, de parcă nu oricum rupeau la cifra de unităţi vândute versus aşteptări…

Gata cu vineri, sâmbătă a fost mai de relax, am ieşit “decât” câteva ore prin Bucureştiul vechi la o bere cu amicii mei buni. N-am ieşit la Let’s Do It Romania, recunosc, îmi fac mea culpa, dar ar fi fost puţin dificil să fac asta, n-am avut echipă şi cum n-am nici maşină e greu să îţi faci echipă pe maşina altuia… Am înţeles c-a ieşit bine, evident era loc de mai bine, faza nasoală e că oamenii aia chiar au muncit şi deşi ei au fost 100.000 sau 200.000 cum zic sursele, au rămas în case, în afară de cei ca mine, şi principalii furnizori de obiect al muncii pentru această campanie, ceea ce e cel mai grav…

Duminică m-am “cultivat”: după un prânz şi un cheese cake la Viorel, am mers să văd Resident Evil în 3D… Din tot filmul mi-a plăcut cel mai mult modul în care a îmbatrânit Mila Jovovich. Ucrainianca arată la 35 de ani foarte bine, cu condiţia fizică e la zi, toată stima! Filmul a fost d-ăla din ciclul “cu sânge pe pereţi”, dar a mers. Oricum nu mi-am făcut mari speranţe, sau poate în sufletul meu speram să nu fie prea tare, aştept cu înfrigurare SAW 3D de Halloween…! 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nVQZIJr6z2g&hd=1]

Duminică seară mă întreba Ciupercutza când a trecut weekendul, ca atunci când ai făcut multe şi îţi aduci aminte că weekendul e şi pentru odihnă… Ne-am odihinit activ darling! 🙂

PS: Imediat ce am terminat de scris postul a picat netul, am schimbat conexiunea (că am două) şi reintrând am văzut că, deşi îi dădusem Publish nu apărea!!! Noroc că l-am găsit in drafturi!!! Şi acum mă trec apele!!!

Posted on

Concert! Concert?

Nu am reusit pana la ora asta sa imi spun parerea despre concertul Guns de aseara, o fac acum la liniuţă, inginereşte, pe pro şi “contre”:

Aşadar pro-uri:

– a fost un concert aşteptat de mult şi de mulţi, nu era de pierdut sau de plecat la jumate dacă tot ai ajuns la Romexpo;
– au cântat majoritatea melodiilor adolescenţei mele;
– m-am simţit bine fiind cu prieteni buni sau revăzând întâmplător prieteni vechi în public;
– am cântat şi eu şi cei din jur uitând că am aşteptat atâta;
– am mâncat mici, am băut bere, am râs, ne-am distrat, practic ne-am destins, oare nu şi d-aia mergi la un concert?
– Axl, chiar dacă nu mai are vocea de-odată, a demonstrat că totuşi a avut bune intenţii, a dus concertul, cu mijloacele pe care le mai are, peste durata aşteptată de mulţi, a transformat steagul-simbol al Revoluţiei din ’89 într-un poncho inedit, gest bine primit de public;
– Dizzy a aratat ştiinţă de muzică, dar asta nu a făcut decât să ducem dorul trupei în componenţa iniţială;
– a fost lume multă, unii spun 10.000, alţii 20.000, important e că, deşi mulţi au plecat după jumătate de oră de la startul concertului, mulţi din cei rămaşi au fost dintre cei care au, ca mine, şi pro-uri între părerile lor despre acest concert;
– trupa din deschidere a sunat surprinzător de bine, dacă reuşesc să se desprindă de postura de openband mai au o şansă;
– la capitolul jetoane, fluidizare de cozi la bere sau mici organizatorii au luat notă de trecere.

“Contre”:

– Concertul era anunţat la ora 20:30, a început la 22:20;
– Vocea lui Axl a sunat cumplit la început cel puţin, pe măsură ce a trecut timpul parcă şi-a mai revenit;
– Sonorizarea şi scena au fost de proporţiile unei serbări câmpeneşti, nici nu vreau măcar s-o compar cu ce-a fost la AC/DC…;
– Chitarele (armonie şi solo): uffff, unde eşti tu Slash să vezi ce s-a făcut cu melodiile, griff-urile şi acordurile care au făcut din trupa asta o legendă?! După ce că vocea lui Axl a sunat cum a sunat, chitarele, mai ales în solouri, au făcut praf, rând pe rând, melodiile şi nu reuşesc încă nici acum să-mi explic contraperformanţa! Am avut un moment când mi-am amintit cum sună bassistul cel nou de la Metallica (Robert Trujillo), cum nu strică el cu nimic piesele compuse înainte de venirea sa în trupă, şi cum, mai mult decât atât, le dă o notă personală savuroasă! Chiar Guns n-a avut de unde alege, cum să-ţi iei, ca trupă rock, un chitarist pe care-l cheamă DJ?!?!?!?!
– Luminile, scenografia, de 2 lei 50;
– Axl ne-a disperat cu schimbarea de costumaţie, (unii spun pe bloguri că ar fi fost răcit-mort), se poate, aşa s-ar mai justifica; Apropos de costumaţie, unul din chitarişti a ţinut morţiş să poarte joben, obiect vestimentar ce l-a făcut celebru pe Slash. Numai că, în afara faptului că nu era unul mare, înalt şi negru ca al lui Slash, ăsta era şi mai mic, precum o copie infidelă care nu e nici măcar de aceeaşi culoare şi scală!
– reacţia mea la primele melodii, când văzând că Axl arată de 68 nu de 48 de ani, şi că vocea lui e o umbră fină a vocii  inconfundabile de prin anii ’90 a fost: cum de nu-şi dau unii frate seama că sunt penibili şi nu renunţă?!
– nu înţeleg exact ce e cu revenirea asta. Ultimul album, Chinese Democracy, este mediocru după părerea mea, şi, mai mult, dacă nu aveau istoria pe care o au, nu cred că ar fi fost băgaţi măcar în seamă de topuri, darmite de organizatorii de concerte. O trupă ca cea pe care am văzut-o aseară nu ar fi avut nici măcar dreptul să viseze să deschidă un concert Guns în anii ’90! Trist, dar adevărat!

Ar mai fi lucruri mărunte, ideea e că dacă ai apucat să ajungi la aşa ceva era de preferat să rămâi, nu de alta, dar amintirile răscolite de melodiile alea meritau trăite!

Posted on

Şi a fost Flugtag!

Fain weekend am petrecut!

A început vineri seară cu “Noaptea albă a filmelor româneşti” de la Muzeul Ţăranului Român, a continuat sâmbată cu ziua unui amic şi mai apoi în Bucureştiul Vechi cu alţi amici, finalizându-se cu Flugtag-ul de duminică.

Noaptea albă a fost reuşită zic eu, nu numai prin filmele aflate în programul de proiecţie prin tot Bucureştiul, dar şi prin faptul că a reuşit să scoată din case atâta lume până la ore târzii (la 1 noaptea era o circulaţie ca ziua în zona centrului, atât ca trafic auto, cât şi ca trafic pietonal). Am umblat mult între ele, am mâncat ca studenţii între două filme sandwich-uri luate în fugă de pe Magheru, Ciupercutza a fost chinuită un pic de converşii care nu-s neapărat comozi pentru asemenea tururi de forţă, dar Filantropica a fost plăcuta alinare care ne-a făcut să încheiem seara veseli cu citate din film de genul: “Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană” sau “Ţară frumosă – mese puţine” 🙂

La Flugtag a fost nice, poate dacă nu ar fi fost deloc vânt ar fi fost şi mai bine, erau “în tribune” un număr impresionant de curioşi, şi chiar dacă prin bloguri am văzut unele reacţii negative, overall consider că a ieşit ok, evident mai puţin accidentul nefericit al fetei care a concurat prima şi care se aude că ar necesita operaţie pe coloană… sad 🙁 Pentru “cilău”, cum zic cei de la Guerilla, pun o poză din Blackberry (nu am mai multe care să se preteze):

Flugtag

Singura ciudăţenie, zic eu, la Zilele Bucureştiului a fost aceea că nu am simţit neapărat aerul acelor epoci pe care afişele şi anunţurile premergătoare lui le-au promis. Astfel, parcă târgurile de hand-made ce până acum erau weekend de weekend în zona Kisselef şi-au găsit găzduirea aici, micii şi grătarele de prin Piaţa Constituţiei ne aminteau de mitingurile lui Vanghelie ş.a.m.d…. Nu a părut că o idee nouă ar fi apărut în capul organizatorilor, de fapt nu a părut că au fost de fapt idei noi de gen deloc, şi mai mult ca sigur că daca nu era Flugtag-ul, ziua de duminică ar fi fost aproape compromisă (până la urmă câţi oameni să aducă şi Voltajul în oraş special să-i vadă?!).

Una peste alta, cum am mai zis, a fost ok, mai vrem motive din astea să ieşim în weekend prin oraş, nu că nu am ieşi, dar e fain un film într-o piaţă la lumina lunii sau un spectacol care îţi arată inventivitatea şi curajul puştimii de azi…

Posted on

Ce face toamna din noi?…

Mă uit zilele astea în jurul meu şi nu încetez să mă minunez: oameni care toată vara au fost optimişti şi încrezători că “trecem noi şi prin asta” îmi apar astăzi mai pesimişti şi mai deprimaţi decât mă aşteptam.

O fi de vină toamna care ne-a scuturat la început cu câteva zile reci? Sunt născut toamna, sunt adeptul toamnelor lungi, calde si pline de miresmele belşugului, deci nu aş vrea să cred asta…

La urma urmei oare contează anotimpul? La urma urmei anotimpul ne face mood-ul? Hai prieteni să infirmăm asta! Hai să nu vrem să lăsăm convenienţele să ne spună că se termină ceva, hai să vedem că afară e încă frumos, avem parte de zile minunate, începe să miroasă cum mirosea pe vremea când eram mici şi reîncepea şcoala, hai să aşteptăm să se coacă strugurii cei dulci, hai să ne lase gura apă gândindu-ne cât de dulci pot fi perele acelea “ruginite” care numai toamna se coc, hai să vedem verdele acolo unde el există şi auriul în loc de ruginiul care îl înlocuieşte…

Îmi place cum miros vinetele coapte, şi asta numai toamna poţi simţi, îmi place că numai acum mă pot bucura dimineaţa când văd că e soare afară ştiind că nu am de ce mă teme, temperaturile nu vor sări de nişte limite acceptabil-plăcute.

De-aia îmi place toamna. Nu trebuie să ne considerăm veştejiţi şi lipsiţi de vlagă la venirea ei, ne dă atâta bucurie, atâta îndem la visare şi atâtea motive de optimism… Cine suntem noi să o contrazicem? 🙂

Posted on

Nu-i uşor…

…să poti scrie după aşa o vară neaşteptat de frumoasă…!

Nu-i uşor să laşi criticile, multe-puţine câte au fost după primele posturi şi să îţi iei inima în dinţi pentru a reumple o pagină albă cu simţăminte! Dar nu mă vait, în principiu tot ceea ce ţine de viaţa de zi cu zi are frumuseţe şi farmec! Aşa că iată-mă iar în faţa voastră dar şi în faţa mea cu noi gânduri.

Am în faţă o toamnă ce se anunţă frumoasă şi e bine, am înapoia mea o vară vrăjită şi e minunat. Am fost binecuvântat să văd locuri minunate şi aştept cu înfrigurare să revăd Parisul la începutul lui octombrie… Vreau să pot să îl redescopăr ca şi cum nu l-am mai văzut şi în acelaşi timp ca pe un prieten drag sufletului meu.

Mi-a fost dat să mă reinventez în ultimul an şi ceva şi de asemenea a trebuit să (re)descopăr lumea din jur cu mereu alţi ochi şi alte exclamaţii de surprinzătoare plăcere.

Am întâlnit oameni buni, oameni răi, oameni ciudaţi şi singuri sau oameni înconjuraţi de prieteni care m-au acceptat cu drag în cercul lor.

Am trăit dezamăgiri surprinzătoare dar şi surprize schimbătoare de viaţă în decurs de zile.

Am descoperit natura umană parşivă sau sinceră şi de fiecare dată am crezut cu o naivitate impardonabilă că am văzut totul.

Am primit lovituri sub centură dar şi aprecieri valorizante care mi-au deschis sufletul şi mi-au schimbat viaţa în bine.

Mi-au plăcut toate pentru că am înţeles după fiecare că lumea este atât de diversă şi de neâncadrabilă în tipare încât este neproductiv să încerci să faci asta…

Nu deţin vreun adevăr, însă nişte reacţii umane ce mi s-au dezvăluit în perioada asta m-au avut ca spectator (sau mai degraba ca actor în distribuţia lor) şi, ca un fan împatimit al seriei Star Wars, spun mulţumit că e minunat să fii de partea bună a Forţei, fie că forţa asta e iubirea, mulţumirea de sine, sau orice alt gând sau sentiment pozitiv.

Spre deosebire de parea cealaltă, mereu supărată şi schimonosită, mereu cu ochii în grădina şi la capra vecinului, cea care se imaginează la limita superioară a dezvoltării intelectuale, care se chinuie să demonstreze lumii perfecţiunea sa autoproclamata… Partea aceea a Forţei a incercat să mă atragă odată, nu vreau acolo, nu îmi pot face un ţel din viaţă din găsirea imperfecţiunii lumii! Dumnezeu a creat ceva minunat, nu e păstrat la fel de oameni (asta e deja altă idee), dar nici nu e sănătos pentru creieri să îi şi facem o proiecţie morbidă! Nu dau sfaturi acestor oameni, însă chiar aş vrea să se consemneze că nici eu nu aştept sau nu doresc vreunul de la ei…