Oscar – o ceremonie clasică

Am reuşit să mă trezesc la 3:20 pentru a vedea de la început ceremonia decernării premiilor Oscar.

A fost o ceremonie frumoasă, fastuoasă şi clasică în acelaşi timp. Prezentatorii – Anne Hathaway şi James Franco – un cuplu încântător de tineri actori care cu emoţie în faţa monştrilor sacri de pe scenă sau din sală, au reuşit să sugereze o frumoasă predare de ştafetă către tânăra generaţie de actori. Anne Hathaway a schimbat mai multe toalete, care mai de care mai de răsunet în privinţa designerilor.

Anul acesta mi-am pus speranţa în King’s Speech şi Black Swan în privinţa premiilor importante (masculin principal – Colin Firth, cel mai bun fim, respectiv feminin principal – Natalie Portman). Au câştigat!

De asemenea Inception a avut şi el patru premii câştigate, părerea mea este că fiind lansat la o distanţă destul de mare de momentul Oscarurilor (prin iulie anul trecut), a pierdut mult din impact…

The Social Network a câştigat trei statuete, părerea mea este că nu trebuia să câştige mai mult. Nu puteai într-un milion de ani să dai premiul pentru cel mai bun film filmului The Social Network în defavoarea lui King’s Speech!

Un astfel depremiu înglobează mai multe calităţi la un film, iar The Social Network, în afară că e practic un documentar  (chiar dacă unul surprinzător de obiectiv), nu excelează la capitolul performanţă actoricească. Acum dacă avem cont de Facebook toţi, oare nu e de ajuns? Ba da!

Am văzut comentarii care spun că prin natura premiilor, Academia nu a vrut să cedeze în faţa noului. Acest punct de vedere mi-a adus aminte de Nae Caţavencu, cel liberschimbist şi ultraprogresist care vrea schimbarea cu orice preţ…

Voi adăuga în continuare, la liniuţă, amănunte care mi-au atras atenţia, în ordine aleatoare:

– Kirk Douglas, cel care a anunţat nominalizările pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, la cei 94 de ani ai săi, părea aproape de plastic din cauza operaţiilor estetice, în schimb spiritul tot tânăr l-a făcut să se întrebe unde sau ce era Anne Hathaway când el juca în filme;

– Văzându-l pe marele Tom Hanks prezentând nominalizările pentru Art Direction mi-am amintit că are în post-producţie filmul bazat pe romanul Lost Symbol al lui Dan Brown pe care abia îl aştept;

– Javier Bardem pe care îl invidiez pentru nevastă-sa (Penelope mon amour), arată nasol, obosit şi îngrăşat, sacoul de la smokingul alb stătea să-i crape pe burtă;

– David Seidler, scenaristul filmului The King’s Speech, a dedicat premiul tuturor bâlbâiţilor din lume şi a mulţumit Reginei;

– Hellen Miren, o doamnă desăvârşită ca deobicei, a vorbit în franceză, a avut un moment minunat împreună cu Russel Brand prezentând împreună nominalizările pentru cel mai bun film străin;

– Micuţa Reese Witherspoon a prezentat premiul pentru cel mai bun rol secundar. A câştigat Christian Bale din The Fighter. De The Fighter nu v-am pomenit nimic, a luat şi premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin (Melissa Leo);

– Într-un moment omagial dedicat celui mai longeviv prezentator al premiilor, Bob Hope, intră pe scenă un alt prezentator de referinţă: Billy Cristal. Sala izbucneşte în aplauze (adevărul că din cât îmi aduc aminte, anii în care el a fost gazdă au excelat la capitolul ăsta). Se face că prezintă premiul pentru cel mai bun film, deşi era prea devreme, lumea râde şi aplaudă iar la glumele lui;

– Sandra Bullock a prezentat premiul pentru cel mai bun rol principal masculin, arată nemaipomenit (parcă a mai slăbit), însă discursul care s-a vrut glumeţ părea prefabricat.

Am avut plăcerea aşadar să văd o festivitate pe gustul meu, fără prea mult fast şi parcă nici foarte lungă, de aproximativ trei ore jumătate. Am văzut-o în direct (thanks HBO!) şi deşi la ora la care scriu sunt cam încercănat, bucuria experienţei trăite mă revigorează.

Poze de la ceremonie şi de pe Red Carpet aici şi aici.