Oare ne dorim zăpadă?

Vorbeam zilele acestea cu cineva despre cât de ciudată e vremea în ultimul timp.

Eu spuneam că parcă degeaba e decembrie dacă nu e zăpadă. Parcă degeaba vin Moşii şi Revelionul, parcă sărbătorim de formă fără zăpadă. Sunt friguros, mă simt cel mai bine atunci când e cald în jurul meu, îmi place vara şi îmi place toamna târzie şi călduroasă.

Totuşi deşi nu mă omor după dimineţile când nu poţi să te uiţi pe geam pentru că e îngheţat (el, geamul), parcă lipsa zăpezii iarna strică tot fasonul. Chiar mă întreb cum se simt oamenii care merg în Hawaii în perioada asta (poate îmi spune Ioana 😛 ). Overall cred că bine, dar parcă tot te uiţi cu jind la emisfera care se lasă pradă păturii de nea.

Cu toate argumentele de mai sus, dacă stau şi mă gândesc mai bine, nu ştiu zău dacă noi românii ne dorim zăpadă iarna. De ce? Păi cum aşa? Păi în România, oricând ar ninge, tot prin surprindere ar fi luaţi gospodarii şi edilii. Pentru că la primele ore ale dimineţii corporatiştii care vin la bureau fără maşina (blocată sub nămeţii din parcare) vor trebui să parcurgă un adevărat “drum al pinguinilor” până să ajungă la muncă:

Pentru că dacă zăpada începe să se topească iar sunt surprinşi de inundaţii, pentru că până la urmă în orice anotimp ei sunt luaţi pe nepregătite!

Aşa că pentru o clipă de zăpadă imaculată văzută la primele ore ale dimineţii merită oare să ne dorim zăpada? Eu cred că da, pentru că e normal să ningă iarna şi pentru că e normal să ne placă normalitatea! Nu în sensul de a ne transforma în oameni banali, ci în sensul în care pentru un om scala sa de valori se formează din lucruri simple ca anotimpurile. Şi pentru că o scală de valori normală ne indică un om sănătos la cap. Către asta ar trebui să tindem. Către normalitatea mentală. Ne ajung stimulii artificiali externi subiectivi, măcar cei obiectivi şi ancestrali ar fi bine să rămână la locul lor!

Aşa că mie îmi place că ninge iarna! Vouă? 😀