O seară de râs

Am mers luni seară, la invitaţia lansată de Costin pe blogul său, la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City la un show de stand-up comedy.

A fost o idee super, m-am surprins râzând cum demult nu o mai făcusem și mi-a părut bine că am dat curs impulsului de a merge acolo pe care l-am avut în primul moment în care am citit postul respectiv.

Pentru că aveam nevoie, mi-am dat seama după aceea, de un interval de o oră-două de timp în care să uit de ce e cenuşiu în jur, adică de bani, clienţi, rate, credite, furnizori, notari, drumuri interminabile sau mai exact de ce e neplăcut din fiecare, pentru că nu totul e neplăcut în ele.

Am uitat deci şi am râs, am remarcat faptul că sala era plină deşi biletul de 35 de lei putea părea cam piperat la preţ la prima vedere. Glumele nu au fost foarte vulgare, am remarcat şi asta ştiind că mulţi au obţinut succes sporadic ducând trivialul pe culmi nebănuite, dar fără rezistenţă temporală.

Am văzut oameni de clasă mijlocie în public, am gustat din plin fiecare prestaţie deosebită în felul ei şi am observat la sfârşit că mulţi dintre actorii de stand-up de la noi provin din regiunea Moldovei. Nu ştiu dacă are vreo legătură cu “dulşele grai moldovinesc”, dar e de urmărit fenomenul.

Mi-ar plăcea să mai ajung, vă invit să luaţi şi voi în calcul petrecerea unei seri de luni acolo, plecaţi mai destinşi şi mai optimişti, garantez din proprie experienţă.

Noi am dus aventura până la capăt şi, neavând maşină, ne-am cam riscat. De ce? Păi de dus ne-am dus uşor, cu metroul până la Aviatorilor şi de acolo cu 335. Faza e că la întoarcere am prins ultimul autobuz din parcarea mall-ului, acesta ne-a lăsat la Iancului şi de-acolo cine lua taxi până la Baba Novac în rond la 12 noaptea? Noi! 🙂 Şi asta pentru că băieţii care au performat au fost darnici şi ne-au oferit peste o oră şi jumătate de spectacol faţă de o oră cât ne-a fost promis iniţial. Dărnicia asta a lor era să ne coste… Dar a fost fain, am hoinărit studenţeşte spre casă şi după câte un duş fierbinte am dormit ca pruncii! Tot răul spre bine, nu? 🙂

Deci, mergeţi să mai şi râdeţi acolo sau altundeva din când în când, lumea din jur are grijă de necazuri, măcar voi să aveţi grijă de voi şi de veselia voastră din când în când!

Hai, v-am pupat! 😉

One thought on “O seară de râs

Leave a Reply

Proudly powered by WordPress | Theme: Rits Blog by Crimson Themes.