Nu-i uşor…

…să poti scrie după aşa o vară neaşteptat de frumoasă…!

Nu-i uşor să laşi criticile, multe-puţine câte au fost după primele posturi şi să îţi iei inima în dinţi pentru a reumple o pagină albă cu simţăminte! Dar nu mă vait, în principiu tot ceea ce ţine de viaţa de zi cu zi are frumuseţe şi farmec! Aşa că iată-mă iar în faţa voastră dar şi în faţa mea cu noi gânduri.

Am în faţă o toamnă ce se anunţă frumoasă şi e bine, am înapoia mea o vară vrăjită şi e minunat. Am fost binecuvântat să văd locuri minunate şi aştept cu înfrigurare să revăd Parisul la începutul lui octombrie… Vreau să pot să îl redescopăr ca şi cum nu l-am mai văzut şi în acelaşi timp ca pe un prieten drag sufletului meu.

Mi-a fost dat să mă reinventez în ultimul an şi ceva şi de asemenea a trebuit să (re)descopăr lumea din jur cu mereu alţi ochi şi alte exclamaţii de surprinzătoare plăcere.

Am întâlnit oameni buni, oameni răi, oameni ciudaţi şi singuri sau oameni înconjuraţi de prieteni care m-au acceptat cu drag în cercul lor.

Am trăit dezamăgiri surprinzătoare dar şi surprize schimbătoare de viaţă în decurs de zile.

Am descoperit natura umană parşivă sau sinceră şi de fiecare dată am crezut cu o naivitate impardonabilă că am văzut totul.

Am primit lovituri sub centură dar şi aprecieri valorizante care mi-au deschis sufletul şi mi-au schimbat viaţa în bine.

Mi-au plăcut toate pentru că am înţeles după fiecare că lumea este atât de diversă şi de neâncadrabilă în tipare încât este neproductiv să încerci să faci asta…

Nu deţin vreun adevăr, însă nişte reacţii umane ce mi s-au dezvăluit în perioada asta m-au avut ca spectator (sau mai degraba ca actor în distribuţia lor) şi, ca un fan împatimit al seriei Star Wars, spun mulţumit că e minunat să fii de partea bună a Forţei, fie că forţa asta e iubirea, mulţumirea de sine, sau orice alt gând sau sentiment pozitiv.

Spre deosebire de parea cealaltă, mereu supărată şi schimonosită, mereu cu ochii în grădina şi la capra vecinului, cea care se imaginează la limita superioară a dezvoltării intelectuale, care se chinuie să demonstreze lumii perfecţiunea sa autoproclamata… Partea aceea a Forţei a incercat să mă atragă odată, nu vreau acolo, nu îmi pot face un ţel din viaţă din găsirea imperfecţiunii lumii! Dumnezeu a creat ceva minunat, nu e păstrat la fel de oameni (asta e deja altă idee), dar nici nu e sănătos pentru creieri să îi şi facem o proiecţie morbidă! Nu dau sfaturi acestor oameni, însă chiar aş vrea să se consemneze că nici eu nu aştept sau nu doresc vreunul de la ei…