Medalii la care nu aveam de ce spera la Jocurile Olimpice

La momentul la care scriu, România are 8 medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, 2 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz.

Niciuna dintre aceste medalii nu a fost câştigată la sporturi în care se investeşte super mult în România. De fapt la sportul, pentru că la noi singura investiţie în sport este direcţionată către fotbal (până şi Naţional Arena a fost făcută fără pistă de atletism, ca nu cumva amărâţii aia să îi strice iarba Naşului sau lui Mitică).

Suntem pe locul 20 în lume prin intermediul medaliilor despre care vorbeam mai sus! Copiii ăia amărâţi, copii fără copilărie, îşi sacrifică viaţa şi au ca rezultat scoaterea imaginii ţării în faţă în ochii lumii. Este cel mai eficient lobby făcut de către cineva acestei ţări, iar noi, în nemernicia noastră, nu acţionăm în consecinţă la nivel de stat.

Aflu de pe bloguri cu bucurie că multe dintre companiile mari (private de altfel, normal) susţin într-un fel sau altul sportivii noştri olimpici (P&G, Renault şi Farmec sunt doar trei dintre ele şi le amintesc pentru că aşa mi se pare normal, să se ştie cine a făcut ceea ce trebuia să facă statul român!).

Aflu de asemenea, din comentariille crainicilor de la TVR, că un medaliat cu aur primeşte 100.000 de euro şi o maşină, un medaliat cu argint 90.000 de euro şi o maşină. Nu se spune ce maşină, că facem reclamă! Adică există o firmă care sponsorizează în locul meu, ca stat, lotul olimpic, şi eu interzic, prin CNA, rostirea numelui ei!!! Într-o ţară civilizată cred că o astfel de firmă avea şi beneficii la nivel de scutiri de impozite sau aşa ceva!

Vă povesteam în postul de ieri că am mers la bulgari week-end-ul trecut. Pe drumul spre Giurgiu am avut parte de peisajul dezolant oferit de câmpuri întregi de floarea soarelui şi porumb, uscate iască! Asta la câţiva kilometri de unul din fluviile Europei! Asta in momente în care plătim aiurea 20 de milioane de euro pe referendumuri care ne spun nimic, sau când cheltuim 500 de miloane pe monstruozităţi precum Catedrala Mântuirii! Avem aşa un talent să cheltuim aiurea şi să investim acolo unde nu e cu adevărat necesar, încât dacă o mai ţinem tot aşa am impresia că în zece ani vom dispărea ca naţiune!

Şi cănd avem dovezi că putem arăta lumii că suntem capabili şi de performanţe, noi le lăsăm pe acestea la voia întâmplării, a rezultatelor. Am mers la Londra fără să ridicăm pretenţii, fără speranţe, doar-doar s-o ivi ceva şi pentru noi! Şi s-a ivit, iar noi ne vom aroga drepturile, vom spune că suntem cei mai tari din lume la tir sau gimnastică uitându-i, pe cei care ne-au dat prilejul să spunem asta, în două săptămâni.

Vedeam azi o ştire ce spunea că leului îi va trebui un an să-şi revină după scăderile spectaculoase din ultima lună. Îşi aminteşte cineva ca în România să îşi fi revenit leul la nişte valori normale vreodată? De ce ar face-o acum, când nimic normal nu se întrezăreşte în viaţa cetăţii?!

Poate părea haotic acest post, dar începe să mă lase şi bruma de optimism pe care o mai am şi nu pot să nu devin revoltat atunci când văd că nu mai avem de ce să ne mai agăţăm pentru a rămâne optimişti…

Hai, v-am pupat! 😉