Lady Gaga la Bucureşti

Hai că am bifat şi concertul ăsta!

Am mers la Lady Gaga după ce prin Decembrie-Ianuarie am văzut un show al ei de la Madison Square Garden pe HBO. Am fost impresionat de vocea ei şi de faptul că tipa pare să ştie muzică adevărată şi mi-am promis că dacă va ajunge şi pe meleaguri mioritice nu voi rata să o văd. Zis şi făcut! Cu Ciupercutza de mână am purces aseară spre locul faptei, care loc al faptei a fost altul decât cel înscris pe bilet: Piaţa Constituţiei în loc de Naţional Arena… 🙁 Am avut de asemenea oaspete pe Tomata, dar ea, ca orice fan care se respectă, a urmărit totul şi cu alţi ochi dar şi din alt unghi, adică de la Golden Circle.

Am ajuns acolo, ne-am căutat locuri care să ne convină, am ascultat trupa de deschidere (Darkness parcă), trupă care nu suna rău, dar care parcă inspira milă pentru faptul că pare că va trăi doar ca trupă de deschidere de concerte Lady Gaga…

Pe la 8:45 a intrat în scenă controversata divă. Atmosfera concertului şi modul în care acesta a fost perceput de mine vor fi evidenţiate mai jos, la liniuţă:

– înainte de concert am putut vedea cel mai mare număr de fete cu nasul mare şi strâmb pe metru pătrat din viaţa mea. De machiajele stridente şi exagerate nu mai spun, iată aici o mostră total nefericită după părerea mea:

– multitudinea de copiliţe minore machiate strident venite împreună cu părinţi mândrii de odraslele lor ar trebui să îi facă fericiţi pe viitorii peşti de pe centură, nu pe numiţii părinţi…

– publicul, în general, a fost format din trei categorii: fanii adevăraţi, oamenii curioşi şi cocalarii târâţi acolo de piţipoancele aferente, dornice să-şi etaleze toaletele extravagante şi sandalele cu tocuri imposibile. Oare fetele alea nu ştiau că un concert are ca efecte secundare dureri ucigătoare de picioare pentru participanţii încălţaţi lejer? Nu vreau să ştiu ce au pătimit mimozele respective…

– şi dacă tot suntem la capitolul public, am văzut, în încercările noastre de a găsi un loc optim, o seamă de vedete la show-ul de aseară: Clejanii, Emilia Popescu, Ştefan Bănică, Virgil Ianţu şi alţi câţiva pe care nu mi-i mai amintesc sau al căror nume îmi scapă

– am asistat la un concert extrem de elaborat, dar care parcă a avut o lipsă de liant între piese, astfel că dacă o piesă reuşea să animeze asistenţa, pauza nepermis de lungă până la următoarea apariţie a divei liniştea atmosfera la loc…

– da, a vomitat (sau cel puţin aşa a justificat o lipsă de pe scenă de vreo câteva minute)! Nu ştiu care a fost cauza, nu ştiu dacă a fost real respectivul vomitat, ştiu că şi-a revenit destul de bine şi că până la final a performat fără vreun alt eveniment similar

– personal nu am fost prins de atmosferă, eu sunt consumator de rock/metal, iar diferenţa de implicare a publicului larg a fost clară. Acest lucru a fost cred observat şi la nivelul vânzărilor de băutură, mult sub cel de la un concert rock, parerea mea

– s-a schimbat des şi rapid, a cântat live într-o alertă totală, lucru de admirat

– a avut o scenografie şi o poveste a show-ului destul de complicată, care m-a cam pierdut pe parcurs…

– muzica de pe fundal, live şi ea, a sunat foarte bine, păcat că oamenii ăia sunt aproape anonimi pentru publicul larg…

– a vorbit destul de mult cu publicul, a încercat şi ceva păreri politice, aici reacţia publicului a fost pe măsură

– a alergat pe scenă, a mimat, ea şi trupa ei de dans, în nenumărate rânduri acte sexuale explicite pe scenă, fapt ce m-a dus cu gândul la Madonna

– am comparat-o, spre deosebire de Andreea (care a văzut cu două zile mai devreme show-ul de la Sofia), tot timpul, cu Madonna. Şi la Madonna am mers din curiozitate ca aici, iată ce deosebiri/asemănări am sesizat: Lady Gaga parcă are vocea mai bună, asta e clar; trupa de dans a Madonnei e peste cea văzută de noi aseară, nota mai mică mi-a rezultat din modul parcă mai puţin studiat de a dansa al trupei de aseară; Lady Gaga, ca şi Madonna, e o promotoare a libertăţii de exprimare, fiecare a fost controversată şi hulită la vremea sa, însă amândouă au meritul de a transmite un mesaj al dezbărării de inhibiţii şi al exprimării absolut libere; tipele din trupa de dans ce o însoţeşte pe Madonna sunt mai mişto; Madonna, la prima vedere, are mai mulţi gay împrejurul său, dar asta e o părere neavizată; Lady Gaga, faţă de Madonna, poate cânta nemaipomenit solo acompaniată doar de un pian, aici fiind ajutată de studiile solide de muzică ce o diferenţiază de Madonna; nu ştiu daca diva de aseară este superioară total la toate capitolele Madonnei sau invers, ştiu că e greu să-ţi asumi rolul de a te ridica sau apropia de nivelul Madonnei şi asta e de lăudat, mai ales că Lady Gaga a şi inovat mult faţă de Madonna la nivel de fashion (dacă ceea ce îmbracă ea poate fin numit fashion…)

– revenind la muzică (totuşi d-aia am mers acolo), am ascultat toate marile ei hituri, hituri cu ajutorul cărora a vândut zeci de milioane de albume şi m-am simţit bine. M-am simţit bine pentru că am avut senzaţia de apartenenţă la o lume bună frecventată în concerte de artiştii hot ai planetei, o lume care nu ştie ce e frustrarea să visezi să-ţi vezi trupele de suflet live, în faţa ta, fără însă a avea toată viaţa această bucurie ce altora le pare atât de normală şi facilă

– la finalul concertului a cerut să i se alăture din public o fetiţă şi un băieţel (am folosit diminutive pentru că, da, la concert au fost copii începând de pe la 7-8 ani cred…). A cântat o maelodie întreagă cu ei alături, a impresionat asistenţa cu acest gest de apropiere şi la sfârşit a “dispărut” sub scenă print-un elevator de soiul celor de care era plină scena şi care au contribuit la efectele spectacolului

– nu ştiu care a fost justificarea mutării concertului în Piaţa Constituţiei, ştiu însă că nu cred că Naţional Arena s-ar fi umplut şi poate acesta a fost un factor important

Cam astea ar fi ideile principale la cald (şi-aşa a ieşit un post lung). Una peste alta am petrecut două ore frumoase în faţa unei artiste care poate mult mai mult, dar care a ales să producă ceea ce se vinde şi ceea ce se cere (deşi are voce şi talent de jazz, sigur nu ar fi ajuns la performanţele pecuniare la care a ajuns altfel decât prin muzica “uşoară” pe care o cântă…).

Hai, v-am pupat! 😉