Iubiri din liceu

Vorbeam serile trecute cu o bună amică despre iubirile noastre din liceu. Pentru că la oamenii de vârsta noastră cam atunci au apărut primele iubiri, tânără generaţie, în liceu! Funny, isn’t it? 🙂

Şi cum depănam noi aşa am ajuns la subiectul inimi zdrobite şi rămase în urmă. Ea şi-a amintit de-ale ei, eu de-ale mele. Că amândoi am zdrobit cu răutatea şi vanitatea tinereţii inimi pe care le-am lăsat să ne ducă dorul, sau amândoi am râvnit în taină la cineva fără succes. Şi cred că fiecare are la capitolul ăsta câte ceva de spus, chiar dacă nu în gura mare, măcar în şoaptă, pentru sine.

Am să scriu postul ăsta din perspectivă masculină, însă ţin să-i mulţumesc amicei mele pentru idee pe această cale! 😉

Aşadar, la această categorie se califică două cazuri: inimi zdrobite de noi şi inima noastră zdrobită de cineva.

Primul caz.

Nu se poate ca vreuna din fetele din liceul vostru să nu vă fi remarcat şi să nu fi avut curajul să vă abordeze. Sau se poate să se fi întâmplat şi voi să nu fi aflat asta nici până în ziua de azi! La fel cum se poate s-o fi făcut, iar voi mai brutal sau mai diplomat să îi fi respins avansurile!

Câte poveşti de genul ăsta nu s-au depănat în anii aia! Câte inimi frânte n-or fi suferit în tăcere văzându-vă la braţ cu “tuta aia” – pentru că acest apelativ era frecvent uzitat, cu bază reală sau nu!

De câte ori nu v-aţi auzit peste ani de la o fată sau alta: îmi plăceai în liceu, dar erai “luat”, nu m-am băgat?!

În categoria asta pot fi incluse şi relaţiile pe care le-ai terminat aiurea, fără ca fata respectivă să-ţi fi greşit cu ceva. Gestul tău cu siguranţă a făcut-o să sufere! Pentru că făceam astfel de gesturi, tinereţea e nebună şi nu ţine prea mult cont de profunzimi câtodată!

Toţi am avut iubiri împărtăşite sau nu în anii ăia nebuni de liceu. E frumos să nu le uităm şi mai ales să ştim că acum rănile dacă au existat s-au închis, deşi o cicatrice (a se citi amintire), tot a rămas…

Al doilea caz.

Nu se poate să nu vă fi îndrăgostit iremediabil de o minune blondă, ori de o roşcată focoasă, ori de o brunetă oacheşă măcar odată în liceu! Aţi iubit vreodată în taină pe cineva? A fost nasol, aşa-i? Pentru că iubirile astea tainice n-au succes aproape niciodată!

Faci din persoana respectivă o icoană intangibilă, îi cunoşti mersul, parfumul, hainele, obiceiurile, cercul de prieteni, părinţii, tot ce ar putea avantaja dacă vreodată ai avea norocul s-o câştigi!

Şi munceşti ca un corporatist la un proiect cu tight-deadline! Şi te împrieteneşti cu apropiaţii ei ca s-o apropii pe ea. Faci strategii, îţi faci programul după programul ei în aşa fel încât să îi ieşi “accidental” în cale cât mai des, să te asiguri că măcar te cunoaşte!

Sunt o groază de lucruri pe care le faci, toate ţintind spre acelaşi lucru: cucerirea ei!

Mai ales în liceu când sângele era fierbinte rău te chinuiai ceva! Asta şi pentru că la vremea aia (începutul anilor ’90) totul era mult mai cu perdea decât în zilele noastre! Ce ne mai chinuiam să fim noi cei care aduceam muzica la bairamuri sau cât ne rugam de cel cu muzica să ne spună “când bagă bluz”! De parcă la bluz o luam pe fată cu fulgi cu tot! Prostii! Dacă ne alegeam cu un french kiss (şi asta dintr-a 11-a încolo) era strike!

Dar era frumos şi trăiam cu intensitate toţi paşii ăia clasici ce trebuiau parcurşi în mod obligatoriu şi inconştient.

Era frumos dacă-ţi ieşea, dar se mai întâmpla să nu-ţi iasă vrăjeala. Fie că era banală (şi asta din cauză că îndrăgostit fiind, de multe ori dai în ridicol), fie că fata nu rezona! Altă dramă şi dacă nu rezona! Ţi se părea axiomă clară ca dacă ţie îţi place de ea trebuie să-i placă şi ei de tine!

O altă situaţie apărea în cazul în care cei doi ar fi trecut totuşi de primul hop şi trebuia să afle părinţii de tine! Am avut o singură fază de-asta, mama fetei mă plăcea mult, însă îşi pusese clar în cap să o mărite cu un băiat din high class! De parcă în clasa a 11-a eu mă gândeam vreun minut la însurătoare! Chiar mi-a venit să-i zic (acum îmi amintesc asta!): n-are nimic, spune-i maică-tii că nu vreau să mă însor cu tine, şi deci nu-i destrami visul de mărire! 🙂 Porci e bărbaţii ăştia!

A fost frumos, îmi place să îmi amintesc de tot şi nu neapărat cu nostalgia bătrânilor ci cu plăcerea pe care ţi-o oferă astfel de amintiri.

Mamă, ce subiect generos, am scris foarte mult şi am senzaţia că am spus foarte puţine! Aştept şi reacţiile voastre, poate voi relua subiectul pe viitor!