Încă un post dedicat echipei FC Barcelona

Am urmărit sâmbătă seară, eu şi alte 500 de milioane de telespectatori, meciul dintre Real Madrid şi FC Barcelona.

A început rău pentru echipa cu care am mai spus că ţin (Barcelona) : 1-0 în secunda 25 a meciului!

Am stat pe Twitter şi am văzut cum curg aprecieri şi statistici după primul gol, cel al lui Real: “nici o echipă condusă în prima repriză nu a bătut pe Bernabeu”, sau “nici o echipă care a făcut egal la pauză nu a bătut pe Bernabeu”, şi alte statistici de gen.

Măi statisticienilor, sunteţi băieţi deştepţi, dar aţi uitat un lucru simplu: Barcelona nu are o echipă care să se încadreze în statistici! Ce am văzut aseară a fost un început de meci care m-a înfricoşat la început, dar pe măsură ce trecea timpul nimic nu părea să mă convingă de faptul că Barca nu ar putea răsturna sau rescrie statisticile.

Pentru că asta s-a întâmplat aseară practic: s-au rescris statistici, s-au demonstrat capabilităţi fotbalistice pe care rar le vedem, s-a demonstrat până la urmă o neputinţă obsesivă pentru Mourinho: nu prea poate bate Barca!

S-a terminat 3-1, deci nu numai că Barcelona a egalat, nu numai că a mai dat un gol, dar a mai dat două.

Evident că după ce s-a îngroşat gluma pentru cei de la Real, statisticile de pe Twitter au început să îşi modifice tonul: s-au luat de Casillias, de Ronaldo şi aşa mai departe.

Dar nu ţineau cont de ceea ce am spus mai sus: la un asemenea meci, la o asemenea echipă, trebuie să uităm toate statisticile şi să savurăm meciul bucuroşi fiind în acelaşi timp că suntem contemporani cu un asemenea fenomen.

Sursa foto.